default-logo

155 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc

            La 20 septembrie s-a născut în satul Hordou din nordul Ardealului, George Coşbuc. Tatăl poetului pe nume Sebastian a fost preot greco-catolic iar mama, Maria Coşbuc, era fiică de preot.
A fost cel de al optulea copil din cei 14 ai familiei.
Copilăria şi-o petrece la Hordou, unde primeşte noţiuni despre învăţătura de la ţăranul Ioan Gurița. Dar citind și din cărțile micii biblioteci a familiei.
De la Tanasuca Mocodean, un cântăreţ de biserică, Coșbuc învaţă a citi încă de la vârsta de cinci ani.

            În anul 1871 începe școala la Hordou, dar din motive de sănătate o întrerupe după clasa I. Apoi, în 1873 Coșbuc începe școala primară în comună Salva unde tatăl său era preot, de unde trece chiar în primul an la școala de trei ani din Telciu. Învaţa germana cu unchiul său, directorul școlii.
După ce termină clasa a IV- a a școlii primare (la Năsăud), în toamna acestui an, Coșbuc se înscrie la liceul românesc din Năsăud.
În anii liceului, Coșbuc desfăşoară activitate literară în cadrul societății de lectură a elevilor „Virtus romana rediviva” unde ajunge președinte.

             Societatea „Virtus romana rediviva”, între anii 1882-1883, redactează o revistă, „Musa someșană”, ce apare într-un exemplar scris de mână și conține creațiile membrilor ei.
Coșbuc publică în paginile revistei „Musa someșană” primele sale poezii: Societăţii „virtus romana rediviva”, Stâncile strig’amin, Învăţăm, Pepelea din cenuşă, Tablou, Soartea lor, Fete blânde și altele. Poezia Tablou de seară este, ultima publicată în paginile revistei „Musa someșana”.

 În vara anului 1884, Coşbuc își dă examenul de bacalaureat.
După trecerea acestui examen, împotriva voinței părinților săi, care doreau să-l facă preot, Coșbuc pleacă la Cluj, unde în toamnă se înscrie la Facultatea de filozofie și litere, dar unde va rămâne foarte puțin timp.
În timpul studenției, Coșbuc dovedește o mare pasiune pentru folclor.
Publică în „Tribună” din Sibiu, condusă de Slavici, mai întâi sub pseudonimul C. Boșcu, apoi cu numele adevărat, versuri originale, basme versificate, traduceri și altele. Poezia de debut la periodicul sibian este snoava versificată Filozofii și plugarii, semnata C. Boșcu.

În 1885 colaborează la periodicele transilvănene: „Familia” lui Iosif Vulcan, unde a debutat Eminescu, și, mai ales, „Tribuna”.
Semnate C. Boscu, Coşbuc publica în „Familia” poeziile Două întrebări și Unde zbor și, cu numele adevărat, doua Ghicitori în versuri Intre toţi șerpii din lume și Care rege n-are țară în „Calendarul pedagogic pe anul 1885”.
Coșbuc publică în „Tribună” trei balade de inspirație populară: Blastăm de mamă, Pe pământul turcului şi Angelina. Primele două apar și în broşura în Biblioteca poporală a Tribunei”.
Începe să traducă Divina comedie, la care va lucra timp de peste douăzeci de ani.

Se retrage de la facultate, în anul 1866 ca urmare a lipsurilor materiale, dar rămâne totuși în Cluj, frecventând doar anumite cursuri universitare.
Continuând colaborarea la „Tribună”, în acest an îi apăr: Atgue nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească și altele. Dintre acestea, Fata craiului din cetini şi Draga mamei apar în „Biblioteca poporală a Tribunei” sub forma de plachete.
Colaborează la revistă din Gherla „Cărțile săteanului român” în care publică: Amin, Strigă stâncile și Lupii țiganului.

În perioada 1886-1887 a tradus peste 480 de poezii din 92 autori greci, pe care dorea să le publice într-o antologie.

În 1889, I. Slavici solicită printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc:” Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă că talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”

Dorul de casă a lui George Coşbuc aproape îl îmbolnăvea. Atunci când i se făcea dor de casă nimic nu-l putea reţine. Pleca spre munţi, la Hordoul său.

În 1895 se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor. În acelaşi an se naşte unicul său fiu, Alexandru. Acesta va muri la vârsta de 20 de ani, într-un accident de automobil.

După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.

Pe 9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

La scurt timp Liviu Rebreanu nota întru-un articol: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

În 1887 continuă să colaboreze la „Tribună” cu poveştile și basmele versificate: Fulger, Brâul Cosinzenii, Izvor de apă-vie, Tulnic și Lioara și altele. Îi apare în volum în „Biblioteca poporală a Tribunei” poezia Fulger.
Certându-se cu părinții din cauza întreruperii studiilor, Coșbuc va sta un timp pe la frați și surori, continuând să scrie versuri și să corespondeze cu Slavici, care-l cheamă la Sibiu.
În vara acestui an, Coşbuc se duce la Sibiu, unde de prin august începe să lucreze ca redactor la „Tribună”.
Poetul furnizează periodicului sibian, la rubrica „Foița Tribunei” și „Varietăți”, un material destul de bogat.
La Sibiu rămâne până în 1889. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din viața sa. În mediul sibian poetul a învățat mult; desăvârșirea intelectuală o datorește Coşbuc, oamenilor cu o cultură înaintată de la „Tribună”. Acum poetul își orientează scrisul spre o specie literară în care a rămas neîntrecut, spre idilă..
Poetul Grigore Lazu îl acuza de plagiat într-un articol. Acestuia i se alătura Anton Bacalbașa şi Al. Macedonski.

Pe 9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

Apublicat următoarele volume.: Blestem de mamă, Sibiu, 1885; Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886; Draga mamei, Sibiu, 1886; Fulger, Sibiu, 1887, Balade și idile, București, 1893; Fire de tort, București, 1896; Războiul nostru pentru neatârnare, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Andrei Gligor, Craiova, 1995; Povestea unei coroane de oțel, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția Iași, 1997; Din țara Basarabilor, București, 1901; Ziarul unui pierde-vară, București, 1902; Dintr-ale neamului nostru, București, 1903; Cântece de vitejie, București, 1904; Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909; Balade, București, 1913; Drumul iubirii, București, 1916; Povești în versuri, ediție îngrijită de Nicolae Drăganu, Sibiu, 192Poezii alese, prefață de Mihai Beniuc, București, 1952; Poezii, I-II, prefață de Dumitru Micu, București, 1953; Despre literatură și limbă, îngrijită și prefață de Alexandru Duțu, București, 1960; Versuri, prefață de Dumitru Micu, București, 1961; Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngrijită și introducere de Alexandru Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; în Opere alese, IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1998; Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngrijită și prefață de Mircea Tomuș, București, 1966; Opere alese, vol. I-VI, îngrijită și prefață de Gavril Scridon, București, 1966-1982, vol. VII-IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1985-1998; Opera poetică, I-II, Chișinău, 2000; Scrieri alese, îngrijită și prefață de Gavril Istrate, Iași, 2001.

                                                                    Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.