Jurnalismul sub presiunea internetului

Newspapers on the computer keyboard close up

Dacă jurnalismul pare să fi fost multă vreme considerat o filosofie de viață atașată unei profesii, având onorabilitate socială și presupunând anumite responsabilități morale și intelectuale, invazia internetului în toate sferele existenței umane apare, dincolo de orice prezumție, condiția decisivă ce modifică datele unei probleme considerate demult tranșate.

Intrarea într-o epocă în care ciberspațiul și cibercultura au devenit atotcuprinzătoare și suverane a făcut ca jurnalismul, centrat pe scriitură, având imaginea ca anexă, să fie nu doar desuet, ci și contraproductiv. Așa cum remarca un teoretician al ciberculturii, Pierre Levy, mass-media (presa scrisă, radioul, televiziunea), cel puțin în configurația lor clasică, nu fac decât să continue linia culturală a unui univers totalizant configurat prin scriitură. Cum mesajul mediatic va fi citit, ascultat, privit de mii sau milioane de persoane dispersate în postura de consumatori, acesta își va revendica un „numitor comun” de factură mentală identificabil pentru toți destinatarii. Circulând într-un spațiu lipsit de interacțiune, mesajul mediatic nu poate exploata contextul particular în care se află plonjat receptorul, neglijat în singularitatea sa, deposedat de aderențele sale sociale, de microcultura sa, de caracteristicile sale concrete, situaționale, spațio-temporale.

Și totuși media electronice, cum ar fi radioul sau televizorul, comportă o a doua tendință conexă decontextualizării, instaurând, în mod paradoxal, un alt context, holistic, cvasi-tribal, la scară extinsă.

Televiziunea, concurând cu celelalte media, configurează un plan de existență emoțională ce reunește sui generis membrii societății într-un fel de macro-context fluctuant, privat de memorie, în care imaginile se succed cu repeziciune „în direct”, sub imperiul „actualității”. Implicați în acest spectacol debordant, telespectatorii nu participă însă în mod practic. Pe planul existenței mediatice, ei nu sunt niciodată actori.

Utilizatorii internetului, beneficiind de celeritatea accesului la informații mozaicate și practic infinite prin intermediul tehnicilor digitale, acced la o altă comunitate, virtuală, în care se bucură de o libertate aparent neîngrădită de a consuma, procesa și împărtăși semenilor mesaje, câștigând pe această cale un nou statut, pe care l-am putea denumi prin formula „jurnaliști-cetățeni”, care decurge din calitatea lor intrinsecă de internauți. Frontiera imaginară dintre jurnaliștii „profesioniști”, en titre, și cei amatori, involuntari, tinde să se estompeze. Chiar dacă în acest fel se produce o „democratizare” a procesului de elaborare, difuzare și valorizare a informațiilor de tip mediatic, amalgamarea „profesioniștilor” cu „neofiții” internauți nu este întotdeauna de bun augur.

Piața informațiilor puse la dispoziție de mass-media poate fi saturată și parazitată de fake news, de o bursă a zvonurilor și manipulărilor de tot felul, care dau iluzia actualității fierbinți, a autenticității și a punctelor de vedere diversificate și alternative. Exigențele profesionale specifice meseriei de jurnalist tind să se estompeze într-o frenetică și neostoită cursă fără reguli, fără responsabilități, în care senzaționalul ieftin, scandalurile și atacurile la persoană abundă, iar pseudo-vedetele acaparează prim-planul atenției publice.

Un astfel de curs al lucrurilor poate genera efecte sociale perverse și substituții valorice periculoase. Este o problemă de acută gravitate, ce invită nu doar la reflecție profundă, ci și la o acțiune profilactică pe multiple planuri, necesitând restructurări în sfera ciberculturii înseși, la nivelul indivizilor și rețelelor de comunicare și socializare.

 

Mihai Milca

(Revista UZP nr. 10)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.