Zilnic primim informații triste, despre oameni de valoare care pleacă în Marele Neant, unde nu știm ce ne așteaptă.
Artiști, sportivi, politicieni, clerici, jurnaliști (ca să enumăr doar categoriile cele mai vizibile social), dar și oameni mai puțin cunoscuți, însă remarcabili profesional sau uman, pe care îi regretă cei care i-au cunoscut și le-au apreciat valoarea.
Se duc pe drumul de neîntors al Eternității, iar numele lor și faptele lor poate că mai dăinuie o vreme în amintirea contemporanilor, însă vor fi sortite uitării mai devreme sau mai târziu. Important este ce au făcut cât au trăit, cum și-au pus amprenta pe oamenii și pe lucrurile cu care au interacționat.
Nu ăsta-i baiul, că se duc pentru totdeauna dintre noi. Asta-i legea firii, toți suntem muritori și trebuie să lăsăm loc celor care vin în urma noastră. În poezia Dan, căpitan de plai, Vasile Alecsandri imaginează un dialog între hanul tătarilor și bătrânul plăieș moldovean: „Ghiaur, zice tatarul cu inima haină/Ce simte firul ierbii când coasa i-e vecină?/Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde Căpitanul/ Căci are să renască mai fragedă la anul”
Așa e de când e lumea vie și așa va fi cât va fi lumea vie.
Sigur așa o fi la plante și la animale, însă la om lucrurile stau altfel. Aici se pune întrebarea: cine vine din urmă?
Alți oameni, veți zice! Da, alți oameni fizic, dar vin oare și alte valori, care să le înlocuiască pe cele pierdute?
Din păcate, lucrurile nu stau baș cum s-ar dori! De ce? Pentru că devenirea socială pozitivă și marcantă nu este un factor doar de regenerare fizică, ci de principii însușite și cultivate, de educație, morală, etică, abnegație, profesionalism, de acumulări cantitative și calitative (avea dreptate materialismul dialectic!), în fine, de niște calități pe care le întâlnim astăzi la foarte puțini tineri.
Și-atunci, mă/vă întreb din nou: cu cine înlocuim valorile pierdute? Are societatea românească o nouă generație capabilă să ducă mai departe (cel puțin la același nivel, dacă nu chiar la un nivel superior) moștenirea umanistă, culturală, economică, democratică, patriotică (nu mă tem de acest cuvânt!) pe care a primit-o de la antecesori?
Semnele sunt dintre cele mai îngrijorătoare și duc spre un NU general.
Nu avem (deocamdată, dar nici nu sunt semne sigure că ar fi în curând) valori asumate în niciun domeniu. Luminile care pâlpâie slab ici-colo sunt repede stinse de suflul de gheață al oportunismului, lenei, minciunii, hoției, sfidării, tupeului și al altor racile care ne sufocă și de care aflăm zi de zi că domină și izbândesc. Să nu ne mirăm că tinerii se orientează spre astfel de „valori” sociale și nu mai urmează exemplul celor care au performat prin curaj, sacrificiu, muncă, inteligență, studiu sau talent adevărat.
Triste vremuri! Ferice de cei care au plecat și nu mai văd ce se întâmplă în România de azi!
Dorin Ocneriu / UZPR Arad