Când am intrat în primul an la facultate, ca orice student la început de cale, îmi cheltuiam repede bursa.
Odată, fiind strâmtorată de situaţia financiară în care mă aflam, l-am sunat pe tata:
– Tăticule, ştii, în luna aceasta am cam rămas fără bani şi aş avea nevoie de ajutor.
La care tata, după câteva clipe de tăcere, mi-a zis:
– Păi, draga tatei, mai citeşte şi tu vreo carte. Uite, de exemplu, pe Eminescu:
,, De la Nistru pân’ la Tisa,
Tot românul plânsu’ mi-sa,
Că nu mai poate străbate,
De-atâta strainătate…”, a început tata să-mi recite cu putere.
Nu prea am înţeles ce legătură are ,,Doina” lui Eminescu cu problema mea, dar n-am mai insistat. Însă, pentru că nu mai ştiam ce să fac, peste câteva zile l-am sunat din nou:
– Tăticule, ştii, în legătură cu rugămintea mea…
– L-ai mai citit pe Eminescu?, m-a întrebat tata pe un ton serios.
– Păi, l-am citit de-atâtea ori. Iar ,,Doina” lui Eminescu o cunosc pe de rost încă din copilărie. Şi apoi, ce legătură are cu ceea ce te-am rugat?, l-am întrebat mai mult în şoaptă.
– Chiar dacă l-ai citit, mai citeşte-l o dată!, a insistat parintele meu. Şi după aceea vorbim.
Am mers supărată în bibliotecă, am căutat cartea şi-am început s-o răsfoiesc, iar pe la mijlocul ei am dat de-o bursă nouă.
Săracul tata, se vede că a intuit ceea ce se întâmplă în viaţa unui student şi a hotărât să mă ajute încă de dinainte ca eu s-o ştiu.
Zilele trecute, când am intrat din nou în biblioteca tăcută şi calmă, am dat de aceeaşi carte. Am luat-o în mână, ca pe-o amintire veche şi am început s-o răsfoiesc ca şi atunci, de demult. Numai că de data aceasta, nu mă mai aşteptam să găsesc în ea vreo bursă nouă, dar m-am gândit la o scrisoare sau la un bilet uitat, care să înceapă cu: ,,Draga mea, l-ai mai citit pe Eminescu ?”
Doina DABIJA / UZPR