default-logo

IN MEMORIAM, FLAVIA COPOSU BĂLESCU

În aceste momente critice ale vieții politice din România, supraviețuitorii luptei pentru idealurile de libertate și democrație din primul deceniu postcomunist își amintesc cât a fost de important pentru cei închiși în temnițele comuniste faptul că familiile lor nu le-au trădat ideile.

La fel ca ilustrul său frate, Flavia Coposu Bălescu a avut o viață exemplară. Războiul, care i-a marcat tinerețea, și apoi prigoana comunistă, întinsă pe decenii, au adus familiei sale suferință și moarte. Ura împotriva familiei Coposu nu a încetat în anii regimului neocomunist, instalat la 22 Decembrie 1989 în urma loviturii de stat care a confiscat revoluția autentică. Minciunile sfruntate și campania de denigrare puse la cale de propagandiștii feseniști au mers până  la acte de violență îndreptate împotriva familiei Coposu.

În 29 ianuarie 1990, o mulțime furioasă s-a adunat în fața casei familiei într-o tentativă de linșaj. În fața urletelor: „Să vină Coposu!” Flavia Bălescu i-a înfruntat cu calm: „De ce țipați? Corneliu nu este acasă”. Curajul ei a stopat violența și atacatorii au plecat, nu înainte de a macula zidurile cu lozinci mizerabile.

La fel ca fratele ei, Flavia Bălescu nu a răspuns urii cu ură. Dorința de răzbunare nu i-a întinat sufletul, nu i-a înnegurat conștiința și nu i-a zdruncinat credințele. A rămas de-a lungul întregii sale vieți atașată valorilor morale creștine, familiei, prietenilor, monarhiei și patriei. A rămas un om bun.

Am petrecut multe seri în casa familiei Coposu în primii ani după Revoluție, atunci când Seniorul trăia, și mi-am dat seama cât de importante erau surorile și regretatul lui cumnat pentru a-i reda căldura unui cămin de care fusese lipsit. L-am condus pe ultimul drum alături de surorile sale și durerea împărtășită atunci a întărit apropierea dintre noi, cei rămași. Le-am fost alături și la ceremonia dedicată Centenarului Corneliu Coposu. Împreună cu Marius Oprea și Radu Preda, prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Română pentru Democrație, a prezentat atunci, mai întâi la Ateneul Român și apoi la New York, o expoziție dedicată Seniorului, în care apare și imaginea Flaviei Coposu Bălescu.

Flavia Coposu Bălescu s-a stins într-un moment în care valorile morale în care au crezut și pentru apărarea cărora au suferit până la limita jertfei de sine Corneliu Coposu, ea însăși și întreaga familie sunt pe cale de dispariție.

Asistăm, astăzi, la o luptă politică în care, de dragul puterii, totul este călcat în picioare: adevărul, morala, legile statului, în trista iluzie că poți construi dărâmând fundamentele pe care s-au înălțat istoria și civilizația noastră. Este o lecție pe care ar fi dramatic ca tinerii de acum trei decenii, ajunși acum în pozițiile de mare responsabilitate ale statului, să nu o învețe de la Corneliu Coposu și familia lui.

Aparțin unei generații care a preluat de la cei care și-au jertfit tinerețea pentru crezul lor respectul față de valori și datoria de a-și face datoria.  Omagiul pe care i-l aduc astăzi Flaviei Coposu Bălescu, cu afecțiune și admirație, este un recurs la istorie și un mesaj pentru tinerii de azi.

 

Emil Constantinescu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.