default-logo

Ziariștii băcăuani, în doliu

EUGEN VERMAN (13 Decembrie 1937 – 16 Septembrie 2021)

PLECAREA FĂRĂ DE ÎNTOARCERE

Și-a luat rămas bun de la viață  și a plecat să se întâlnească cu veșnicia. Mare iubitor al filosofiei existeniale, a știut tot timpul că viața nu este altceva decât o  alergare spre moarte. Dar și că moare doar timpul, pentru că omul va trăi în continuare. Convingeri temeinice  care i-au dat tăria de a-și privi cu seninătate destinul implacabil  ce-l tot apropia de marea călătorie spre infinit. Care, iată, s-a împlinit în aceste mijloc de septembrie cu adieri de veșnicie.

Ne despărțim, acum, de unul dintre condeierii de excepție ai jurnalismului băcăuan din ultimele șase decenii. Un gazetar  care lasă posterității un inestimabil tezaur de mărturii turnate în tiparul literelor de plumb și, deopotrivă, în memoria electronică  a prezentului. A fost, și a rămas până în ultimele clipe ale vieții sale, un cronicar fervent al memoriei clipei consemnate pentru totdeauna în istoria acestor ținuturi. 

Eugen Verman  și-a început aventura vieții în urmă cu aproape 83 de ani, la Piatra Neamț,  având ca părinți și mentori doi oameni simpli, muncitori dăruiți cu  harul înțelepciunii care au știut să-l îndrume spre devenirea de mai târziu. Și-a însușit, la rându-i, înțelepciunea vieții, și i-a aflat  adevărurile, lucrând ca zilier  în diferite locuri ale orașului, biserica și cimitirul din dealul Borzoghianului  fiindu-i cea dintâi universitate.  După absolvirea  cursurilor liceale s-a angajat ca  lucrător necalificat  la una din fabricile de cherestea ale orașului, dar spiritul său întreprinzător i-a îndrumat pașii spre ziarul local ”Flacăra”, al cărui corespondent-colaborator a devenit în scurtă vreme. A fost pasul spre devenirea definitorie a vieții, cea de gazetar, în vara anului 1960 fiind selectat pentru frecventarea cursurilor de ziaristică, de doi ani, din cadrul Universității București. Condeier fervent, s-a făcut remarcat și aici, imediat după absolvire fiind promovat redactor șef al ziarului ”Oneștiul Nou”, pentru ca după numai doi ani, în 1964, să fie transferat la ziarul ”Steagul roșu” din Bacău , unde i s-a încredințat responsabilitatea rubricilor de viață politică. A fost, se poate spune, pasul spre marea devenire, susținut și prin obținerea, în 1967, a unei burse de stat care i-a permis frecventarea cursurilor facultății de Filosofie-Sociologie, după absolvire reîntorcându-se ca șef de secție la ziarul băcăcuan. Au urmat alți aproape 50 de ani de consacrare și afirmare în jurnalism, articolele sale de sinteză, cele de opinie, reportajele, consemnările ”de spirit” constituindu-se în autentice documente pentru mai târziu, cât și în mostre ale unui condei bine stăpânit cu arta descrierii și a prezentării. Zecile de colegi pe care i-a avut pe parcursul celor peste 60 de ani de ”prășit” pe ogorul literelor la ”Steagul roșu” și, mai apoi, la ”Deșteptarea” având în el nu doar un prieten și un sprijinitor sincer în însușirea și rostirea profesiei, ci și un dascăl animat de cele mai adevărate sentimente. De numele său se leagă, de asemenea, momentul crucial din 22 decembrie 1989, când alături de ceilalți 8 colegi ai fostei publicații băcăuane și-a asumat responsabilitatea ”întoarcerii armelor” prin transformarea acestuia în cel dintâi ziar județean al revoluței române. 

Conduita  pilduitoare  și rezultatele notorii ce i-au însoțit întreaga sa activitate, i-au fost răsplătite cu Distincția CREDINȚĂ și LOIALITATE pentru consecvența, abnegația și pasiunea de care a dat dovadă  în demersul său jurnalistic și loialitatea față de profesie, acordată în anul 2019 de Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, al cărei membru   este.

A fost, de asemenea, un soț exemplar și un tată iubitor pentru cele trei fete ale sale – Margareta, Georgeta și Lucica, alături de care a împlinit o familie demnă de tot respectul  din partea tuturor celor  care i-au cunoscut.

Condeiul său efervescent, plin de savoarea fantezistei creatoare, a continuat să fie la fel de activ și după pensionare, atât ca ziarist-colaborator al tuturor publicațiilor apărute după revoluție în spațiul mediatic băcăuan, dar mai ales ca reporter-narativ și scriitor de talent, fiind autorul a nu mai puțin de 10  cărți cu tentă  de mărturisire a acelor trăiri, fapte și întâmplări care  i-au marcat  existența.  Dar, mai bine să-i lăsăm faptele să vorbească despre cine și ce a fost Eugen Verman, trecătorul-biruitor și pilduitor prin această lume, care a știut foarte bine, și a acceptat-o ca pe un destin, anume că ”De mult timp de când a apărut viaţa, omul s-a obişnuit să moară: totul moare, cu excepţia vieţii care vine după moarte”.

 Se cuvine, credem, ca păstrându-i vie memoria și iubirea în inimile noastre, să ne oprim pentru o clipă și la cuvintele răscolitoare ale  părintelui Arsenie Boca, cel care ne spune tot despre rostul nostru prin această lume: ”Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare”.

 Iar tot ce vom rosti noi după aceste cuvinte, nu vor fi altceva decât simple păreri.

La revedere, stimatul și dragul nostru coleg și prieten. Ne vom revedea, cândva, în lumea spre care ai pornit astăzi.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate, din partea tuturor colegilor alături de  care ți-ai rostit condeiul în cei aproape șase  luștri de slujire a cuvântului.

 

Membrii filialei Bacău ”Marius Mircu” a UZPR



 




 




 

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.