Interviu cu jurnalistul și scriitorul RADU GLIGOR

RADU GLIGOR: ” UZPR, prin forța cuvântului în presa scrisă ori vorbită, poate avea un rol major în făurirea unei societăți democratice”

REPORTER: – Îți amintești cine ți-a descoperit vocația de jurnalist ? 

RADU GLIGOR: – Se poate să uit ? Recunoștința mea este mereu trează… Domnul Ioan Istrate, redactorul responsabil al Centrului de radioficare Turda. Copil fiind, mă vedea bun lucrător în presa vorbită… Apoi a pus pleoapa pe mine un om al presei scrise, un minunat condeier, un reporter de talie mare, Ioan Cordoș, redactorul șef adjunct al ziarului ”Turda Nouă”, ulterior redactor la ziarul ”Făclia”-Cluj și în final corespondent al județului Cluj pentru ziarul ”Scânteia”.M-a apreciat ca apt pentru ziaristica profesionistă domnul Gropper Szigfried, redactorul șef adjunct și secretar general al ziarului ”Clopotul” din Botoșani. Domnia sa, spunea că am scrisul ca un zid de mănăstire, cuvintele sunt cărămizi alese. M-a susținut să fiu angajat în colectivul redacțional. Colegii mei ”academicienii”, ziariștii de la ”Clopotul” fiind absolvenți a una sau două facultăți. Dar nici eu nu eram scos de cloșcă, am parat cu certificatul școlar care dovedea că am finalizat 7 clase la șcala generală din Ceanul Mare, Cluj. Și recomandarea că știu să scriu. Facultatea de ziaristică am absolvit-o…după ce am făcut liceul. 

REPORTER: – Când și unde ai debutat ca jurnalist ? 

RADU GLIGOR: – Am scris ”la ziare” încă de prin clasa a cincea. Eram corespondent voluntar.Ca ziarist profesionist, cu legitimație de redactor, am debutat în anul 1964, la ziarul ”Clopotul” din frumosul oraș moldav Botoșani. Profesia m-a cucerit și nu am mai lăsat pix-ul din mână… 

REPORTER: – Câți ani ai lucrat în presă și care ziar ți-a rămas mai aproape de inimă ? 

RADU GLIGOR: – În cartea mea de muncă, din 1964. De prin primele pagini și până spre ultimele este scris că am lucrat, cu două mici întreruperi în interesul serviciului, în presa scrisă. Ziarul ”Unirea” al județului Alba, unde am lucrat din 1968 – 1987 mi-a rămas aproape de suflet. M-au ținut aproape grupul de publicații ”Arca lui Noe” și ”Transilvania Pres” al căror patron, director și redactor șef am fost. . 

REPORTER: – Care sunt jurnaliștii cei mai cunoscuți și apreciați, alături de care ai lucrat în decursul anilor ? 

RADU GLIGOR: – Am avut norocul ceresc de a lucra alături de ziariști de mare talent, nume care pot fi scrise cu aur în cartea ziaristicii românești. Oamenii cuvintelor adânc meșteșugite, care ajungeau la îndemâna cititorilor având încă aroma plumbului topit. Printre cei de pe socluri amintesc cu drag numele lui Ioan Cordoș, Szigfried Gropper, Marian Trandafir, Gheorghe Comșuța, Sebastian Truță, Ioan Marini, Nicuță Tănase, Doru Dinu Glăvan, Traian Bondor, Eugen Berghian, Gheorghe Bercea, Sandu Horea, Ștefan Dinică, Gheorghe Ciul. 

REPORTER: – Puțini sunt cei care știu că în afară de jurnalist ești și scriitor. Așa-i ? 

RADU GLIGOR: – Eu cred că numai puțini nu sunt. Am încercat marea cu degetul…Apoi am deslușit că s-au înfiorat pădurile mele, cea a Gherii și a Huciului, amândouă aparținând de comuna Iuriul de Câmpie unde am învățat pe clasa întâia, unde mergeam duminica la jocul satului, unde tata avea frați și nenumărate neamuri. Am crescut lângă aceste păduri, le știu tainele, întâmplările, trăirile…Viața din redacțiile unde am lucrat la cioplirea cuvintelor scrise, alături de oameni școliți, cu mare experiență de viață, specialiști de marcă, m-a pus în fața unor întâmplări aparte. Fiindcă ziaristul nu este numai omul care apare în costumul lui impecabil, bine călcat, cu cravată și pantofi lustruiți lună… Cu timpul aveam nevoie să scriu ca de aer… Cărțile mele se bazează pe realitatea faptelor, pe locuri certe, cu oameni reali, vii. Sunt scrise cu îndrăzneală, cu patimă și deplină înțelegere. Nu am lăsat la o parte satira, umorul…Nici una dintre ele nu mă obligă ca în momentul când mă întâlnesc cu vreun personaj mai negativ să trec pe trotuarul celălalt…Nimeni nu m-a dat în judecată pentru vreo urmă de calomnie. 

REPORTER: –  Câte cărți ai reușit să tipărești până acum ? 

RADU GLIGOR: – Nu destule față de câte aș fi vrut. Opt romane. Între acestea sunt ”Bordel în procuratură ”- editura ”Bălgrad” – Alba Iulia, ”Organu Garcea” – editura ”Bălgrad” – Alba Iulia, ”Strângerea de mână se suspendă”, editura ”Grinta”- Cluj. Tot la această editură mi-au mai fost tipărite romanele ”Interpelare în familie ”, ”Cafeneaua coțofenelor”, ”Gladiola de plastic”, ”De ce transpiră bufnițele” și ”Fericire până la semn”. Am avut onoarea ca despre cărțile mele să scrie cu destulă apreciere valoroșii critici Prof. dr. Dumitru Mălin, Prof. Ion Mărgineanu, Prof. Ioan Marini, Prof. Constantin Tomozei, Prof. Remus Hădărean și nu în ultimul rând scriitorul și jurnalistul Ioan Vasiu. Am stat în atenția omului deosebit, criticul Dan Hășdean, care nu s-a zgărcit cu laudele. Cu aprecieri au ieșit în spațiul public numeroși cititori între care Nadia Mihăilă, Cornelia Franiuc, Tilion Călean, Alexandru Gidali, Teodor Creț… Menționez că între criticii cei mai exigenți se numără și buna mea nevastă. Citește adesea și o prinde veselia. Din biroul meu o aud uneori că râde. Trag concluzia că e bine și așa trebuie scris… 

REPORTER: – De ce te-ai înscris în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și ce așteptări ai de la ceastă uniune ?

  RADU GLIGOR: – Fiindcă UZPR, prin forța cuvântului în presa scrisă ori vorbită, poate avea un rol major în făurirea unei societăți democratice. 

REPORTER: – După părerea ta,se mai poate spune astăzi în România că presa este a patra putere în  stat ?

  RADU GLIGOR: – Se poate spune și așa. Dar trebuie vorbit mai încet…Ca să nu deranjăm liniștea publică. 

REPORTER: – Cu ce te ocupi, acum când ești pensionar ? 

RADU GLIGOR: – Ce, asta-i pensie ? Facturile pe care le primesc de la companiile străine sunt adevărate foiletoane…Ăștia umoriști … 

REPORTER: – Ce proiecte ai pentru anii care vor veni ? 

RADU GLIGOR: – Lucrez la romanul ”Să trăiți până la capăt”. O carte pentru buna dispoziție.

                                                                    Interviu realizat de Ioan Vasiu/UZPR