default-logo

Toamna vrăjitoarea

Toamna este vrăjitoare. Pare zână zâmbitoare, sau o babă cotoroanță fără dinții cei din față, este veselă în dimineață toată treaba să gătească  și e ostenită, de puteri sleită către înserare, gata de culcare.

 Asta-i toamna vrăjitoare cu puteri vindecătoare. Ea farmecă-n văpăi de frunze arse,  înșeală adierile duioase, plânge-n stoluri migratoare, suspină-n ape curgătoare și-n hohote se tăvălește când de bârfit se potolește.

 Toamna vrăjește când povestește despre copii fără amintiri, dar cu dorințe de măriri, despre bunici grăbiți să ajungă pe Marte sau pe altă planetă, mai departe. 

Toamna e amăgitoare, ca femeile ștrengare: șterge praful anilor și-l ascunde-n prag de seară să-l ducă în primăvară. Toamna e înșelătoare: dă umbrelă  la oricare și apoi se scaldă-n soare. Răpește cu nonșalanță orice rază de speranță, și apoi, cu dărnicie face totul să re-nvie într-un rod bogat cu sevă și sămânță mai prosperă.

Toamna este o babă hâdă care stă mereu la pândă să fure gânduri senine, pe toate să le preschimbe în regrete fățarnice, meschine și jalnice. Este adesea îndrăgită, și mai des este hulită, unii văd în ea răsplata, altora le este plata pentru ce-au greșit voit și dau seamă înzecit. 

Așa a fost și este încă-n calendar, dar clopoțelul toamnei veșnice din Univers se-aude tot mai clar și tot mai des. Va fi strivită între anotimpuri și  golită anonimă în răstimpuri: vara o va dezbrăca în graba de-o avea, și iarna o va sfâșia cu lăcomia sa.

 Soarta dă la fiecare toamnă-n strai de sărbătoare, pune-n talgere de-argint butelcuțele cu vin, dar și-acela e vrăjit că din apă s-a sfințit...

Crina Decusară Bocșan

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.