◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Problema moștenirii bunurilor imateriale

  Cuprins:

  1. Esența problemei
  2. Precizări de ordin semantic
  3. Bunurile „imateriale”: sens și conținut
  4. Scrierile memorialistice sunt parte a patrimoniului imaterial
  5. Un exemplu edificator de condamnare la uitare a memoriilor unui erou de război

 

  1. Esența problemei

Subiectul acestui articol a pornit de la situațiile reale în care, în frecvente cazuri, „bunuri imateriale”, unele de o inestimabilă valoare, potențial parte din „patrimoniul imaterial național” al poporului român, ajung să fie pierdute, distruse din cauză că acestea ajung în posesia unor persoane care:

1) fie nu au pregătirea necesară pentru a la aprecia valoarea lor reală și nici nu sunt conștiente de importanța lor;

2) fie dacă au o idee sumară despre valoarea acestora pe care, cu timpul, o ignoră, o uită, ceea ce face ca acestea să se piardă, să se distrugă.

 

  1. Precizări de ordin semantic

În literatura de specialitate, juridică și economică, există numeroase și ample dezbateri cu privire la noțiunile de „lucru” și de „bun”, la diferențele dintre acestea, inclusiv cu privire la cele „imateriale”. 

A se vedea în acest sens, spre exemplu https://www.juridice.ro/essentials/1646/notiunea-de-bun-incorporal-in-dreptul-civil-roman și https://www.juridice.ro/701050/corporalitatea-bunurilor-si-calitatea-de-bun-a-unui-lucru.html.

În uzul popular, „lucrul” are înțelesul de „orice obiect material” (concret sau abstract, real sau imaginar), de „corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare”, de tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri și mai ales vederii.

Tot în uzul popular, „bunul” are înțelesul de „ceea ce este folositor, util sau necesar societății sau individului”, de „element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un bun corporal” sau dintr-un drept / bun incorporal”, de „calitate”, „virtute”.

Pentru exprimarea „valorilor imateriale”, eu am optat pentru noțiunea de „bunuri”, folosind sintagma „bunuri imateriale” deoarece am considerat că aceasta este cea mai potrivită.

  1. Bunurile „imateriale”: sens și conținut

Pe zi ce trece, bogăția unei persoane, colectivități, societăți etc., constă tot mai puțin în obiectele „materiale”; ea include tot mai mult bunuri „imateriale”, care sunt fără dimensiuni corporale, fără forme materiale.

Bunurile „corporale” sunt obiectele care au o existență materială, sunt perceptibile, pipăibile, care cad sub simțurile noastre, precum o casă, un autoturism etc.

Bunurile „imateriale” sunt bunuri „necorporale”, care nu au o existență materială, care nu sunt perceptibile, pipăibile, care nu cad sub simțurile noastre.

Exemple de bunuri „imateriale”: un software (un sistem de programe pentru calculatoare); memoriile unei persoane; creațiile intelectuale; drepturile de proprietate intelectuală; creanțele etc. 

Sănătatea, memoria și inteligența sunt „valori imateriale de neprețuit”.

Epoca inteligenței artificiale se realizează „prin puterea minții”, a creațiilor „imateriale” (în cadrul cărora software-le joacă un rol foarte important) și nu „prin puterea mușchilor”, nu pe seama unor „bogății materiale”, a unor „bunuri corporale”.

Bunurile „imateriale” se regăsesc în exclusivitate în ordinea juridică, nu și în ordinea naturală.

Pe când bunurile „materiale”, „corporale” au o anumită existență în timp, bunurile „imateriale”, „necorporale, sunt nemuritoare, tocmai pentru că sunt „imateriale”, „necorporale”, „spirituale”.

În cadrul moștenirilor, a succesiunilor, a partajelor, bunurile „imateriale” rămân în forma lor integrală, intangibilă, care nu pot fi împărțite (pe bucăți, pe părți, pe persoane etc.), care nu pot fi fragmentate, modificate, în nici o condiție și sub nici o formă.

Atât până la efectuarea partajului, cât și după efectuarea acestuia, fiecare moștenitor se află în „indiviziune” asupra bunurilor „imateriale”: fiecare moștenitor are dreptul asupra „formei lor integrale, intangibile”, dar fără ca acestea să poată fi împărțite pe bucăți, pe părți, între persoane, care nu pot fi fragmentate, modificate, în nici o condiție și sub nici o formă.

Prin urmare, niciunul dintre comoștenitori nu este titular exclusiv asupra bunurilor „imateriale”, din masa succesorală, principiul fiind acela că drepturile născute din calitatea de comoștenitor / coindivizar se exercită concomitent și împreună asupra „întregului în unitatea sa indivizibilă”, de către toți moștenitorii. 

Speța admisă în justiție este că bunurile „imateriale” rămân în indiviziune, dar în posesie la o singură persoană dintre descendenți, la cea mai îndreptățită prin pregătirea intelectuală, prin capacitățile intelectuale și profesionale și prin posibilitățile (inclusiv materiale) de valorificare a acestora, inclusiv de a le face nemuritoare și de a le trece în „domeniul public” și, în funcție de valoarea lor, chiar în „fondul comun imaterial al omenirii”.

  1. Scrierile memorialistice sunt parte a patrimoniului imaterial

Scrierile memorialistice ajută la cunoașterea unei perioade de timp, a unor evenimente istorice sau de altă natură, a vieții unor „persoane care au făcut istorie” etc. care, în general, nu mai pot fi cunoscute din alte surse. 

Sunt scrieri memorialistice care au marcat istoria unui popor, a mai multor popoare și chiar a omenirii prin informațiile pe care le-au transmis despre importante evenimente din trecutul lor.

Spre exemplu, Elie (Eliezer) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighet, Maramureș, d. 2 iulie 2016, New York, SUA), prin memoriile sale, în special prin cartea „Noaptea”, a făcut cunoscut omenirii ororile Holocaustului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, descriind uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele. Elie Wiesel, pentru scrierile memorialistice care au marcat istoria lumii, în anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, în anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠, iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Condamnarea la uitare a memoriilor unui erou de război (prin opoziția de valorificare a acestora în interes public, care se întâlnește numai la persoanele cu o gândirea malefică) ar însemna pierderea pentru totdeauna a unei părți (atâta cât este aceasta, dar este, și care poate să fie deosebit de mare) atât din istoria poporului său, cât și din istoria de ansamblu despre războiul respectiv.

Deoarece scrierile memorialistice au contribuit și contribuie substanțial la întregirea istoriei unui popor, a mai multor popoare și chiar a omenirii, lor trebuie să li se acorde o atenție deosebită, ca făcând parte din „patrimoniul imaterial” al acestora.

  1. Un exemplu edificator de condamnare la uitare a memoriilor unui erou de război

Următorul exemplu este edificator asupra condamnării la uitare a memoriilor unui erou de război de către persoane cu o gândirea malefică..

Fapte vitejești săvârșite de G.M. în slujba României, în primul Război Mondial, au fost consemnate de acesta în două caiete, care constituie o „bogăție imaterială” de valoare națională (și chiar mai mult, în condițiile în care ar fi fost bine valorificate).

Această „bogăție imaterială” se cuvenea, și se cuvine, de fapt și de drept, în forma sa integrală, intangibilă, tuturor moștenitorilor, respectiv celor trei fii și celor două fiice ale lui G.M. și, pe cale de consecință și tuturor descendenților acestora.

Numai că una dintre fiicele lui G.M., să-i spunem „Marița”, a pus mâna pe cele două caiete și, cu un tupeu dus până la meschinărie, a refuzat și refuză permanent să le dea și celorlalți moștenitori câte o copie de pe acestea. 

Dorința nepotului G.N.L., o persoană cu aproape 100 de cărți publicate și cu circa 1.500 de articole, a fost și este de a folosi memoriile bunicului său în scrierea unei cărți, a unor articole, lucrări, studii etc., care ar fi onorante și care ar onora pe fiecare dintre descendenții bunicului său.

Domnul G.N.L. a considerat și consideră că faptele de vitejie săvârșite de bunicul său în slujba României, în primul Război Mondial, împreună cu celelalte dovezi, precum decorații, medalii, titlurile onorifice conferite de stat (prin instituțiile sale etc.), valorificate în cărți, în articole, lucrări, studii etc., puteau și pot ajunge până la a fi incluse în „patrimoniul imaterial” al poporului român, pe lângă cel al familiei, al descendenților și al colectivității din care aceștia fac parte.

Numita Marița nu a fost acționată în justiție de G.N.L., pentru intrarea în posesie a celor două caiete cu memoriilor respective din cauză că era și este foarte greu să facă dovada că cele două carnete în discuție s-ar afla la aceasta, chiar dacă toți moștenitorii știau și știu cu certitudine că aceasta este realitatea.

Marița, având două fete, le-a împărțit acestora averea sa, destul de puțină și sărăcăcioasă.

Cum aceasta nu a realizat nimic în viață (locuind într-o casă rămasă de la o mătușă, primită pe gratis), a împărțit fetelor ceea ce i-a rămas de la tatăl său G.M., inclusiv cele două carnete cu memoriile de război ale acestuia.

Una dintre fiicele acesteia, să-i spunem Dorița, care nici aceasta nu a realizat nimic în viață, (care a locuit permanent și locuiește și în prezent în aceeași casă cu mama sa Marița, unde va rămâne pe viață), a fost cea mai înrăită în a rămâne, numai ea și sora sa, singurele moștenitoare ale memoriilor de război ale lui G.M.  

Din cauză că Dorița are puțină minte, dar nici aceasta nu este bună și mai are și o gândire malefică, aceasta nu a reușit niciodată să înțeleagă beneficiile enorme pe care le-ar genera publicarea într-o carte a „memoriilor – capodoperă” ale bunicului său.

Așa după cum s-a procedat și în alte cazuri similare, după acest „tezaur de mărturii” se puteau și se pot scrie cărți, se pot face filme etc., toate acestea putând contribui la îmbogățirea „patrimoniului imaterial național” al poporului român și chiar pe cel mondial.

Mai mult ca sigur că această „bogăție imaterială”, acest „tezaur uman al unui erou de război”, se va pierde definitiv și aceasta din cauza unor descendente degenerate, cu o gândire de inspirație demonică.

 „Proștii mor, dar prostia rămâne.” (I.L. Caragiale), numai că, acești proști, prin prostia lor eternă și invincibilă, cauzată și de o gândire malefică, afectează grav „patrimoniul imaterial” al unor colectivității, al poporului român și, în unele cazuri, chiar și pe cel al umanității, pe lângă cel al fiecăruia dintre descendenții înaintașului lor erou.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *