default-logo

„VREM ARDEALUL”. Poemul fanion al Marii Uniri, ajuns la Blaj în cizma unui mecanic de locomotivă. Sacrificiul unei tinere de 30 de ani

Poezia adusă conspirativ la Blaj în 1915 trebuia reprodusă şi difuzată în rândurile elevilor și profesorilor din oraș, dar și din împrejurimi. Cea mai spinoasă problemă o ridica tocmai multiplicarea versurilor, întrucât maşini de scris aveau doar câteva instituții, lucru care putea deconspira întreaga operațiune în fața autorităților austro-ungare.

Poemul „Vrem Ardealul“ a fost scris în 1914 de Radu Cosmin, în contextul începerii Primului Război Mondial. În scurt timp, poezia a ajuns un adevărat material incendiar, atât pentru românii de dincolo de Carpați, cât mai ales pentru cei ardeleni.

Radu Cosmin care a fost corespondent de război în primul război mondial, iar în continuare a însoţit armata română în campania din anul 1919, soldată cu ocuparea Budapestei. În urma acestei epopei trăite direct, a scris cartea „Românii la Budapesta”, apărută în 1920. Ea a fost revizuită şi reeditată în anul 2007, la Editura Fundaţiei „Moise Nicoară” de la Arad, sub îngrijirea istoricului Mircea Dogaru.

Cunoaştem din istorie că în vara anul 1914 a izbucnit primul război mondial, în care taberele ce se înfruntau erau, de o parte, puterile centrale, formate din imperiul austro-ungar şi imperiul german, iar în tabăra adversă, numită ANTANTA, erau puterile aliate, formate din Franţa, Anglia, Italia, Rusia, Iugoslavia şi Grecia.

Regatul României, deşi avea tot interesul să participe la acest război, având de eliberat pe românii aflaţi sub stăpâniri străine, a adoptat, în prima parte, starea de neutralitate, deoarece regele Carol I, împreună cu Brătianu, au încheiat, în anul 1883, la Viena, un pact militar secret mai puţin cunoscut, cu Austro-Ungaria şi Germania.

Conducătorii ţării au purtat aprige discuţii referitoare la partea căreia să i se alăture, în scopul de a se putea obţine maximum de folos pentru ţară şi neamul românesc.

Regele Carol I, fiind de origine germană, ar fi dorit să se alăture puterilor centrale, dar majoritatea fruntaşilor români susţineau participarea României în tabăra puterilor aliate, cu scopul eliberării Ardealului, Banatului şi Bucovinei.

Regele Carol I scoate armata în stradă, împotriva românilor

În această stare de puternică tensiune politică, masele populare, nerăbdătoare să sară în ajutorul fraţilor subjugaţi de puterile centrale, au manifestat furtunos pe străzile Bucureştiului şi ale altor oraşe mari din ţară, cerând intrarea imediată în acţiune a României alături de puteriule aliate.

Mulţimea manifestanţilor, cuprinsă de un adevărat delir patriotic, a cerut trecerea imediată a Carpaţilor şi dezrobirea Ardealului.
Carol I a ordonat ieșirea armatei în stradă pentru împrăştierea nesfârşitelor manifestații. Atitudinea ostilă simţămintelor româneşti a revoltat profund sentimentul patriotic al populaţiei, mai ales când forţele armate au fost scoase în stradă. Poetul Radu Cosmin a scris atunci poezia “VREM ARDEALUL”, în care îi „instigă” pe români la unire, dar face și un nemilos rechizitoriu regelui Carol I.

Maria Puia, dactilografa eroină de la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului

Poezia a ajuns la Blaj în 1915, în mod conspirativ, printr-un mecanic de locomotivă român, care făcea cursa cu trenul la punctul de frontieră Predeal (granița dintre România și Ardeal la acea vreme). Mai exact, bărbatul a ascuns hârtia în tureatca cizmei.

Poezia trebuia însă multiplicată şi difuzată în marea masă de elevi şi profesori din şcolile locale şi în împrejurimi, aşa cum s-a procedat şi în partea premergătoare revoluţiei române din Transilvania din anul 1848.
Multiplicarea a ridicat probleme grave şi esenţiale, deoarece nu se putea executa decât la maşina de scris, acestea găsindu-se doar la câteva instituţii, operaţiune care putea deconspira întreaga acţiune.

Pentru rezolvarea acestei probleme importante şi riscante s-a oferit tânăra dactilografă de la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului, Maria Puia în vârstă de 22 de ani, care, cu îndrăzneală şi mult curaj, şi-a asumat sarcina multiplicării şi difuzării materialului respectiv.

BLAJ. Fosta închisoare în care a murit Maria Puia

Acţiunea tinerei dactilografe a fost încununată de succes, iar poezia a ajuns la sute de persoane care o transmiteau de la om la om. Intelectualii şi elevii aproape o ştiau pe de rost, producându-se astfel o mare înflăcărare şi îmbărbătare a românilor ardeleni care aşteptau pe fraţii lor de peste Carpaţi, ca să-i dezrobească.


Trădată de un român la care a ajuns poezia 

Cum s-a întâmplat însă de atâtea ori în istorie, și de această dată s-a găsit un trădător de neam. Este vorba de Ioan Popa, unul dintre cei care a primit poezia de la tânăra dactilografă, poezie pe care a denunțat-o autorităților austro-ungare.
Tânăra Maria Puia a fost arestată şi supusă unor chinuri şi presiuni sălbatice. Cu toate acestea tânăra de la Blaj a refuzat cu îndârjire să divulge date sau persoane implicate în acţiunea respectivă, preferând să le ducă cu ea în mormânt, ca pe cel mai peţios secret socotit de ea, mai presus chiar de viaţa ei. În celula în care era închisă, tânăra Maria Puia, în vârstă de numai 30 de ani, s-a spânzurat cu fâșiile rupte din propria rochie.

În modul acesta, odiosul dosar al anchetatorilor s-a închis, fără ca aceștia să obţină rezultatul urmărit, adică suprimarea rezistenţei românilor din Blaj.

În scrisoarea de adio adresată mamei sale, fraţilor şi prietenilor săi, găsită asupra sa, tânăra eroină se roagă de iertare pentru supărarea pe care le-a făcut-o, spunându-le, ca o consolare: «Am socotit că e mai bine să mor eu singură decât alţii o sută».

Surse: Alba24.ro, Istorie-adevarata.blogspot.ro

Continuare pe Certitudinea

 Articol apărut în numărul 9 al revistei „CERTITUDINEA”

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.