◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Resfințire de biserică la Otlaca-Pustă

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, a fost zi de bucurie pentru credincioșii Parohiei Otlaca-Pustă. După mai multe lucrări de restaurare efectuate la locașul de cult, care au început îndată după Duminica Tomii din acest an și au cuprins, în special, izolarea bisericii contra igrasiei, restabilirea și îmbunătățirea sistemului de încălzire al imobilului și sfântului altar și tencuirea zidurilor, la finalizarea acestor lucrări, iată că a venit și vremea resfințirii bisericii, sau a binecuvântării acestor lucrări. Slujba a fost săvârșită la ceas de seară, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, înconjurat de un sobor format din pr. arhimandrit Calinic Covaci, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei și paroh la Otlaca-Pustă, pr. Florin Olteanu, protopop de Jula și paroh la Chitighaz, pr. Vasile Cătălin Anghel, paroh la biserica „Joia Mare”, din Arhiepiscopia Aradului și fost cântăreț la Otlaca-Pustă și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Jula.

La slujbă au luat parte credincioși din sat, urmași ai ctitorului Ștefan Rusu și Zenovia Drăgan, care trăiesc într-o localitate apropiată, dar și oficialități, ca de pildă domnul Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), doamna Elvira Ardelean, primarul comunei Otlaca-Pustă și președintele Autoguvernării de Naționalitate Română din localitate și doamna Eva Bocsor Karancsi, președintele Autoguvernării Românești din Județul Bichiș și al Asociației Culturale „Mihai Purdi” din Otlaca-Pustă.

Slujba a început cu înconjurarea bisericii și binecuvântarea lucrărilor, potrivit rânduielii bisericești și a fost urmată de Vecernia cu Litie, săvârșită în locașul proaspăt sfințit. Ierarhul a vorbit despre importanța locașului de cult în viața creștinilor ortodocși, care este casa Domnului așezată în inima comunității, în care ei își înalță sufletele către Dumnezeu și se întâlnesc în fiecare duminică și sărbătoare cu Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin intermediul Sfintelor Taine. De aceea, el este punctul de referință cel mai importat pentru fiecare credincios. Preasfinția Sa a apreciat frumusețea și buna cuviință a bisericii, după încheierea lucrărilor de restaurare și l-a felicitat pe Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, pentru munca stăruitoare și implicarea deosebită în realizarea acestor lucrări. La rândul său, Părintele Calinic a adus mulțumire Bunului Dumnezeu și tuturor instituțiilor și persoanelor care l-au ajutat, în mod concret, pentru găsirea fondurilor necesare, atât de importante în realizarea acestui obiectiv, care le oferă din nou credincioșilor posibilitatea de a lua parte la rugăciune în condițiile cele mai bune și mai potrivite pentru vârsta lor, mai ales acum că a venit toamna, iar slujbele ținute pe timp de vară, la Paraclisul din lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, de la marginea satului, nu mai erau propice pentru credincioșii otlăcani, dintre care mulți sunt oameni vârstnici. S-a văzut astfel și utilitatea unui al doilea locaș de cult pentru o comunitate care are biserica în reparații.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă comună, oferită tuturor participanților din partea Parohiei.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *