Primii locuitori de pe teritoriul României au fost geto-dacii, ei aveau aceeași limbă și erau organizați în două triburi importante, romanii numindu-i simplu daci, iar grecii geți. Aceste triburi, conduse de un șef militar (“rege”, “basileu”), își aveau centrele în câte o așezare fortificată numită “dava”.
Țara dacilor cuprindea, în linii mari, teritoriul dintre Tisa, Nistru și Dunăre. Totuși, triburi getice sunt cunoscute și la sudul Dunării, până la Haemus (Munții Balcani), iar dacii s-au extins uneori și spre vest și nord-vest de Tisa.
Davele erau conduse de șefi militari proveniți din aristrocația geto-dacică (tarabostes- pileate). Ei dispuneau de forța de muncă a oamenilor de rând (comatii) și, în măsura în care au existat, a sclavilor folosită la construcția fortificațiilor. Dacii aveau și obiecte prețioase de aur și argint, folosite ca piese de paradă.
La sfârșitul celui de-al doilea deceniu 1 î. Hr. se petrec importante evenimente în Dacia. Burebista reușește în câțiva ani să formeze un stat puternic prin unificarea tuturor triburilor sub conducerea sa. În impunerea autorității sale și în desfășurarea unor reforme (abținerea de la vin, ascultarea de porunci) Burebista este ajutat de către preotul Deceneu, căruia regele dac îi acorda “o putere aproape regală”.
Burebista posedând o armată puternică pentru a obține prăzi bogate, dar și pentru a tempera acțiunile ofensive ale romanilor spre nordul Dunării (care desființaseră Macedonia și Grecia și le transformaseră în provincii romane), “trece plin de îndrăzneală Dunărea…jefuind Tracia până în Macedonia și Iliria”. Treptat Burebista își întinde stăpânirea până la Dunărea Mijlocie (Slovacia), în Morava și Banatul Sârbesc.
Amestecându-se în războiul civil de la Roma din anul 48 î. Hr., dintre Caesar și Pompei, Burebista s-a aflat în pericolul de a fi pedepsit de către romani. Numai asasinarea lui Caesar în anul 44 î. Hr., a oprit campania militară. Cam în aceeași vreme și Burebista este ucis într-o răscoală, iar “imperiul” său se dezmembrează, romanii înaintând treptat spre Dunărea de Jos.
După moartea lui Burebista, Sarmizegetusa devine “capitala” în care au domnit Deceneu, Comosicus, Coryllus sau Scorilo (cu o domnie de 40 de ani), Duras și apoi Decebal. Tot timpul între armatele lui Decebal și romanii din sudul Dunării au loc confruntări militare. În anul 101 d. Hr. începe confruntarea decisivă între Imperiul Roman și regatul Dac. Dacii sunt înfrânți la Tape, în timpul iernii Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. În 102, romanii înaintează spre Sarmizegetusa, în una din cetăți capturând-o pe sora lui Decebal, acesta cere pace.
Prin pacea din 102, Decebal trebuia să înapoieze armele și mașinile de război primite de la romani, să predea dezertorii romani și să își dărâme fortificațiile. Cei doi ani de răgaz, în realitate sunt destinați pregătirilor de război. Împăratul Traian constuiește renumitul pod de la Drobeta, peste Dunăre, iar Decebal nu respectă prevederile referitoare la fortificații și încearcă chiar organizarea unui vast front anti-roman.
Nerespectarea hotărârilor păcii, duce la declanșarea celui de-al doilea război dintre marele rege al dacilor Decebal și renumitul împărat roman Traian. Ostilitățile se desfășoară în anii 105-106 d. Hr., eroica rezistență a dacilor din Sarmizegetusa este ilustrată pe Columna lui Traian din Roma. În final capitala Daciei cade în mâinile romanilor. Decebal reușește să fugă – probabil cu gândul de a organiza o nouă acțiune militară – dar pentru a evita capturarea de către romani se sinucide. Dacia devine “Provincie romană – Dacia lui Traian”.
Prăzile fabuloase, inclusiv tezaurul dac, laolaltă cu convoaie de prizonieri, iau drumul Romei. Dar, încă în primii ani ai organizării provinciei, în Dacia au fost aduse, ori au venit din inițiativă proprie, pentru un trai mai bun, grupuri de emigranți sau familii izolate din toate părțile imperiului. În perioada colonizării romane, pământul Daciei romane, a făcut parte din ager tributaries, fiind lăsat în folosința băștinașilor, după care plateau impozite fiscului imperial. Dacii mai creșteau animale și exploatau bogățiile minerale.
Ne întrebăm însă, ce s-a întâmplat cu convoaiele de prizonieri care au luat drumul Romei? Au fost la rândul lor colonizați în anumite părți ale Imperiului Roman?
Iată, că o știre recentă ne dă răspunsul la aceste întrebări. “În Northumbria din Marea Britanie, un zid uriaș de peste 100 de kilometri, taie insula în două, despărțind Scoția de Anglia. De-a lungul zidului, construit de împăratul Hadrian, au fost întemeiate 16 forturi, cel mai bine păstrat, cu cele mai multe vestigii, singurul locuit și după dăstrămarea Imperiul Roman, a fost întemeiat de dacii Banna sau Birdoswald, cum l-au boteza englezii. Aici, lângă zid, toate așezările poartă numele străbunelor forturi: Vindolanda, Carvaran (cu un templu închinat zeului Mithra), Rudchester, Halton Chester, Ebchester, Great Chester, Rochester, Chester…Mereu acest chester, înscris pe toate tăblițele având în paranteză denumirea veche: Deva, nume provenit din dacicul Dava, cu semnificație de “cetate” …
Banna este, fără îndoială, cea mai îndelung locuită așezare dintre toate forturile zidului. Chiar casa cea veche în care-i adăpostit azi muzeul este o veche “fermă de oi fortificată” din veacul 17, ridicată peste o altă fermă de oi fortificată din veacul 14, și peste alta și, în cele din urmă, peste aceleași temelii ale așezării daco-romane”.
Încă din secolul 12 hrisoavele amintesc un anume Radul, mare stăpân de oi la Birdoswald, care făcea daruri bogate unei mănăstiri din apropiere.
Fermă peste fermă, veac peste veac, soldați răsplătiți cu pământuri și ranguri mari, păstori la origine, în așezările lor din Carpați, rămași pe pășunile de pe dealurile Britaniei, “împământeniți acolo, oieri bogați până azi.”
“Bătrânul ghid spune că fortăreața asta a fost ridicată și locuită de 1000 soldați din COHORS I DACORUM, recrutați de împăratul Hadrian pe la 120-125, ca să lupte împotriva scoților, iuților și picților de la miază-noapte. Că acei soldați erau cei mai numeroși și cei mai buni luptători din toate națiile aduse aici pe Marile Zid, ca să-l apere. Că au construi Cetatea Banna cu niște tehnici caudate, mai ingenioase decât la restul forturilor și s-au bucurat de mari onoruri militare. Au continuat să trăiască aici, fiindcă s-au înțeles bine cu localnicii celți, datorită unor asemănări de cultură, “probabil”.”
În cartea dăruită de ghid mai sunt semnalate și alte cohorte de la Banna: Cohors I Thracum, Cohors VII Thracum, Cohors III Thracum, Cohors IV Thracum.
Ghizii le vorbesc milioanelor de oameni care vin aici, pentru a vedea un sit dacic de Patrimoniu Mondial UNESCO, considerat azi una din cele mai mari Minuni ale Lumii !… Pe una din plăcuțele ce însoțesc traseul turiștilor stă scris numele Daciei, în cele mai vorbite limbi ale lumii, chiar și în chineză…
Dacii și-au ticluit hambarele de piatră cu un ingenios sistem de ventilație pe sub podea, pentru ca grânele să nu mucegăiască. Astfel, aceste grânare au fost ridicate puțin deasupra pământului, suspendate pe piloni, iar dedesubtul lor au fost săpate niște întortocheate canale prin care să ruleze aerul rece, până la câteva găuri cu gratii din afara zidurilor. Acest “aparat de răcire” nu-l mai găsești la niciunul din celelalte forturi romane. Îți vin în minte vorbele unui renumit istoric englez, Derek Williams, cercetător atent al zidului lui Hadrian: “Mai ales în ce privește creșterea animalelor, romanii au fost mai degrabă învățăceii decât profesorii dacilor. Superioritatea tehnologică a romanilor a fost întotdeauna supraevaluată….”
În fața fermei-muzeu sunt rădăcinile unei clădiri unice în tot Imperiul Roman, “Basilica exercitatoria”…biserica de exerciții militare cum s-ar zice, o zidire cu fața spre răsărit asemenea bisericilor de la începutul creștinismului. Trebuie spus că toate castrele romane aveau o structură standard, în toată lumea, indiferent de ce neamuri erau locuite. Același fel de clădiri, după aceleași reguli arhitectonice. Ei, bine, fortul ăsta al dacilor este altfel. Niciunde în Imperiu nu găsești această biserică în care ostașii se antrenau sub protecția divină, pregătiți să își dea viața prin bătălii, atât de departe de țara lor. Pentru ei lupta era sfântă, la fel ca și moartea.
În zidul sanctuarului s-a găsit încrustată una din cele mai importante inscripții de la Banna, datând din anul 219. O dovadă ineluctabilă a trecerii dacilor prin aceste tărâmuri nordice. Inscripția este dedicate marelui “tribun dac” Menander, rang acordat rareori unui străin “auxiliar” tribunul avea puterea să adopte legile Romei. Avea drept de “veto” în Senatul Roman. În fotografie se vede, că tribunul acesta dac a ținut să își decoreze piatra de mormânt cu o “sica”, sabia curbată, cu marcă a Daciei, armă etnică a tuturor luptătorilor danubieni. A făcut asta tocmai pentru a-și sublinia originea dacică, mândria de a fi făcut parte din neamul lui Decebal. E, într-adevăr, uluitor: sica, falx-ul dacic, în Scoția ! Cea mai temută armă a antichității romane! Însuși Traian, împăratul, mărturisea că “soldații lui încercați nu se sinchiseau de loviturile de săgeată ale dacilor, după grozavele răni care le-au fost pricinuite de săbiile înconvoiate ale acestora.”
Pe lângă piatra tribunii Menander, la Banna au fost găsite încă aproape 20 de asemene inscripții, cu sica și frunza palmată, lăsate de cohortele dacice. Pe aceste plăci de piatră, dacii mărturisesc zeilor că…și-au îndeplinit cum se cuvine jurământul. Jurămîntul lor sfînt de luptători pentru o țară străină…Dintre toate inscripțiile, cel mai mult te mișcă o anumită piatră de mormânt, închinată memoriei a doi copii născuți aici, în cetatea de la Banna. Piatra nu e întreagă, dar se poate citi “Spiritul celui plecat, Decebal (…) care a trăit (…) zile și a fratelui său Blaes, care a trăit 10 ani (…)”.
Îți pui iarăși întrebarea. Cine să fi fost acești copii daci? De ce au murit ei așa de mici? Ce să se fi întâmplat atunci, în cetate? Cine poate știi? … Privind fotografia inscripției, tocmai aici la Birdoswald, atât de departe de țară, nu ai cum să nu te înfiori.
În urma cu două milenii, un copil mort înainte devreme a lăsat, în schimb, o moștenire neprețuită: DECEBAL. Nume dacic, nume de rege, dovadă istorică certă a prezenței dacilor în Britania.
Urme ale colonizării dacilor se găsesc și în altă parte a lumii și anume: într-o vale din Munții Atlas din Alger (Africa) se află mai multe sate în care locuitorii au același port ca cel al țăranilor din Munții Orăștie, au în case aceleași “cergi” ca în această zonă a României. Întrebați câțiva locuitori, știu ca stră-strămoșii lor au fost aduși aici de către romani, de la gurile Dunării. (Informație primită în mai 1990, de la prof. univ. dr. Ioan Ilie, Universitatea București. Dl. prof. a predate timp de 2 ani la Universitatea din Alger și în timpul unei aplicații de teren cu studenții, a ajuns în valea strămoșilor daci, aduși aici cu mii de ani în urmă).
prof. Icoana Budescu
Bibliografie :
Mihai Bărbulescu și colaboratorii, Istoria României, Ed. Corint, București, 2012, pag. 31,31,34,40.
Bogdan Lupescu, Certitudinea în Formula AS.RO/fragmente.