default-logo

TEODORA IDVOREAN : ” Personal cred că orice ziarist se simte protejat de UZPR”

IOAN VASIU – Vă rog să vă amintiți când și unde ați început activitatea de jurnalism ?
TEODORA IDVOREAN: – Eram studentă în anul întâi al Facultății de Construcții din Timișoara când am simțit nevoia unei activități extracuriculare, care să-mi permită să mă joc cu ideile, cu cuvintele, nu doar cu cifrele. Întâmplător am citit un articol în ziarul „Forum Studențesc”, o cronică a meciului de fotbal dintre Poli Timișoara și Steaua București semnată de Mihai Junea. Nu îl cunoșteam, dar mi-a plăcut modul în care a pus în valoare victoria alb – violeților (într-o perioadă în care Steaua și Dinamo știau să câștige prin orice mijloace un meci), textul încărcat cu metafore asemeni driblingurilor poliştilor de pe teren. Am vrut să scriu și eu așa ceva și am început să o fac la „Forum Studențesc”, publicație redactată, editată și tehnoredactată doar de studenți. Primul meu interviu a fost cu marele handbalist Alexandru Buligan, la vremea aceea portar al Politehnicii Timișoara și al naționalei României. Am fost fascinată când mi-am văzut pentru prima oară numele în pagina de ziar. Apoi au urmat alte și alte articole pe teme legate de problemele studenților, dar și de industria bănățeană, care în acea perioadă era înfloritoare. Am fost solicitată să public în revistele bucureștene „Viața Studențească” și „Fotbal” (pentru că scriam foarte des articole pe teme sportive).La Casa Studenților din Timișoara funcționa pe vremea aceea „Cercul de presă”, unde noi studenții–ziariști învățam de la jurnaliștii profesioniști cum se scrie un articol, cum se organizează și se argumentează un text sau care sunt genurile publicisticii. Era fascinant! Pentru mine, ca de altfel și pentru ceilalți colegi, majoritatea studenți la Politehnică, era ca o a doua facultate.

IOAN VASIU: – De ce ați ales radioul și nu presa scrisă sau televiziunea?
TEODORA IDVOREAN: – De fapt radioul m-a ales pe mine. Era într-o duminică seara, târziu, pe la unsprezece, când a sunat telefonul de puțin timp instalat. A răspuns mama care mi-a spus că un domn de la Radio Timișoara, George Dinu, dorește să vorbească cu „domnișoara jurnalist Teodora”. Îl cunoșteam din vedere pentru că venea uneori la „Cercul de presă”. M-a invitat a doua zi la Radio Timișoara să stăm de vorbă. Luni pe la prânz, după cursuri m-am prezentat la studioul de pe strada Cluj acolo unde era sediul redacției; și am plecat de acolo doar când am ieșit la pensie! La Radio Timișoara i-am cunoscut pe Ion Dulă Giulvezanu, Nicolae Pârvu și Bogdan Herzog cu care aveam să colaborez pentru redacția de actualități. Am fost acreditată ca reporter la meciurile de handbal, volei și baschet care se jucau la sala Olimpia. Scriam cronicile de meci, acestea erau verificate de cei trei redactori și apoi le înregistram pe bandă magnetică, pentru că în vremea aceea nu se difuzau emisiuni în direct, ci doar înregistrate. În plus, am lucrat ca reporter de teren, am făcut multe înregistrări pe teme economice, dificil de documentat într-o perioadă în care nu se auzise de internet. În luna ianuarie 1985 a venit un ordin de la „cabinetul 2” – a se citi Elena Ceaușescu – să fie desființate toate studiourile teritoriale de radio. A fost jale în redacție: plângeam cu toții, redactori – angajați și studenți – colaboratori. În cele din urmă foștilor angajați li s-au găsit alte locuri de muncă (pe vremea aceea nu erau șomeri), iar noi studenții ne-am întors la facultățile noastre și am devenit ingineri. Eu am primit repartiție la trustul de construcții din Târgu Jiu, iar acolo am avut norocul să cunosc un ziarist de excepție – George Manoniu. El m-a ajutat să public în ziarul local „Gazeta Gorjului” reportaje de călătorie în urma drumețiilor pe care le făceam în munți. Anul 1989 m-a adus din nou la Radio Timișoara. În 22 decembie ne-am adunat cu toții în fața sediului redacției, foști angajați și reporteri, și imediat după ora 14 Radio Timișoara a început din nou să emită, de aceastădată în direct! În scurt timp ceea ce fusese până atunci un hobby a devenit pentru mine meserie, pentru că am fost angajată și am început să lucrez ca reporter în redacția de actualități.

IOAN VASIU: – Ce înseamnă acest post de radio pentru dumneavoastră?
TEODORA IDVOREAN Am colaborat cu Radio Timișoara în perioada facultății aproape cinci ani de zile. Apoi, după angajare, au fost 28 de ani de muncă în care am făcut relatări în direct, știri și emisiuni. Au fost anii în care inginerul s-a metamorfozat în jurnalist, la un post de radio recunoscut pentru profesionalism și echidistanță.Au fost ani în care de multe ori am stat mai mult în redacție, decât acasă cu familia, ani în care am vorbit despre revoluție, privatizare, istoria Banatului, politică și calamități. E mult, nu?

IOAN VASIU: – Puteți enumera câteva din cele mai importante realizări pe care le-ați avut la Radio Timișoara?
TEODORA IDVOREAN: – Toate au fost importante. Fiecare relatare, reportaj sau emisiune au însemnat pentru mine o documentare serioasă și multă muncă. Sigur, sunt unele care prin noutatea pe care au adus-o sunt semnificative. În anul 1991 am transmis în direct, împreună cu colegii Nicolae Pârvu și Ioan Alexandru Tătar semnarea tratatului politic de bază dintre România și Ungaria, eveniment ce a avut loc la Timișoara. A fost o premieră jurnalistică, preluată în întregime și de Radio România Actualități, o transmisiune la care au participat președinții și premierii celor două țări, miniștrii și oameni de afaceri.
O premieră remarcabilă a fost cea din 1996, când am reușit împreună cu o întreagă echipă să transmitem în direct din subteranul minei Anina, de la orizontul 10, adică de la minus o mie de metri. Dificultatea transmisiei a căzut pe colegii din tehnic, Alexandru Naghi, Ioan Romoșan și Eugen Alupuluicare au reușit să identifice modalitatea de a duce sunetul din subteran la suprafață și de acolo în direct pe frecvența de 630 KHz. Partea redacțională nu a fost o problemă și împreună cu Nicolae Pârvu, Aurelian Teculescu am dus vocile minerilor din subteran în direct la Radio Timișoara.

IOAN VASIU: – Care sunt jurnaliștii importanți de la care ați reușit să învățați și să” furați” unele dintre” secretele” acestei profesii, deloc ușoară?
TEODORA IDVOREAN: – Am amintit deja de Mihai Junea datorită căruia am început să scriu. George Dinu, jurnalist extrem de talentat, a fost cel care m-a chemat la Radio Timișoara și împreună cu care am colaborat la realizarea multor emisiuni. Ion Dulă Giulvezanu a fost șeful redacției de actualități; alături de el am lucrat ani de zile, când, începând cu ora șase dimineața intram împreună pe post. De la el, profesor desăvârșit, am învățat cu adevărat să scriu. Bogdan Herzog m-a învățat să fiu pragmatică. Nicolae Pârvu a insistat să transform cuvintele vorbite în unele scrise și când am transpus emisiunea „Ambasade Radio” în pagini de carte m-a lăudat și m-a încurajat să continui. Am făcut-o cu „Amintiri din cotidian” și iar m-a lăudat.

IOAN VASIU: – După părerea dumneavoastră, mai este socotită presa din România a patra putere în stat?
TEODORA IDVOREAN: – Presa s-a schimbat mult în ultimii ani și nu numai în România. Schimbările tehnice au atras după sine și schimbări editoriale. Lumea este acum mai grăbită, oamenii nu mai citesc ziarul în tramvai în drum spre serviciu, acum primesc informații pe internet. Au apărut patronii de presă, care în trusturile pe care le dețin fac cam ceea ce face Becali la FCSB, dar și alți patroni din fotbal. Dacă tu ca jurnalist te regăsești în politica editorială a unui trust de presă te duci să lucrezi acolo, dacă nu, cauți în altă parte. La patron, un ziarist nu scrie ce vrea ci ceea ce îi indică șeful cel mare. Trusturile de presă sunt implicate până peste cap în politică, fac și desfac alianțe, urcă și coboară după bunul plac candidați în sondaje. La o instituție media de stat lucrurile sunt mai complicate pentru că sunt tot felul de rigori. Din păcate și acolo directorii se comportă discreționar cu jurnaliștii, de parcă ziarul, radioul sau televiziunea le-ar aparține!

IOAN VASIU: – Ce vă nemulțumește în jurnalismul practicat astăzi în România?
TEODORA IDVOREAN: – În afară de ceea ce am scris până acum, mă deranjează informațiile false și modul în care este făcută selecția știrilor într-un buletin. Fake news-urile apar tot mai des în presă și prin ele este manipulată cu bună știință o mare parte a populației căreia îi lipsesc informațiile și care crede orice citește sau ascultă. Pe de altă parte și prin selecția știrilor într-un buletin oamenii pot fi manipulați. Accidente, crime, violuri, sinucideri, toate acestea deschid buletinele de știri, în vreme ce o informație culturală abia dacă se regăsește în desfășurător. E nefiresc și revoltător!

IOAN VASIU: – Reușește Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România să apere drepturile și interesele jurnaliștilor din țara noastră?
TEODORA IDVOREAN: – Este îmbucurător faptul că ziariștii profesioniști din România au posibilitatea de a face parte dintr-o asociație care promovează creația publicistică și contribuie la întărirea credibilității acestei profesii. UZPR-ul reușește să impună respectarea valorilor deontologice a acestei meserii și să apere drepturile profesionale ale jurnaliștilor și libertatea presei. Personal cred că orice ziarist se simte protejat de UZPR.

IOAN VASIU: – Cu ce vă” umpleți” timpul acum, după pensionare?
TEODORA IDVOREAN: – Am început să colaborez cu Asociația Culturală Ariergarda, un ONG care promovează patrimoniul cultural prin literatură și turism. Lucrez ca ghid și mă documentez pentru fiecare excursie, exact așa cum o făceam pentru emisiunile pe care le realizăm. În „turele” pe care le facem, noi îmbinăm istoria cu literatură și muzica – este ceea ce ne deosebește de agențiile de turism. Putem vorbi deja de un public Ariergarda, avid de cultură și care apreciază ghidajul nostru, dar și poeziile sau fragmentele de proză pe care le citim în diferite locații. De partea muzicală răspund specialiștii și nici nu vă imaginați ce minunat sună flautul într-o biserică de piatră din Țara Hațegului! Și pentru că acum am timp, am reușit să îndeplinesc o promisiune pe care am făcut-o cu ani în urmă bunicului și tatălui meu. Am scris romanul „Domiciliu obligatoriu” în care relatez experiențele traumatizante prin care au trecut bunicii mei, dar și alte peste patruzeci de mii de bănățeni și olteni deportați în Bărăgan. Romanul cuprinde poveștile reale de viață ale acestora, dar și elemente de ficțiune pe care cititorii le pot descoperi.

IOAN VASIU: – Am văzut că fiul dumneavoastră vă” calcă” pe urme.
TEODORA IDVOREAN: – Da, Răzvan a terminat o facultate și un masterat în jurnalism, iar în perioada studiilor a colaborat la Radio Timișoara. Acum are un alt job, dar colaborează cu ziarul Timișoara și cu site-ul Știrile Transilvaniei, ceea ce îi desăvârșește pregătirea din perioada studiilor. Sunt mândră că reușește să scrie așa cum eu nu am făcut-o întotdeauna.

IOAN VASIU: – În afară de jurnalism, ce alt hobby aveți?
TEODORA IDVOREAN: – Îmi place să citesc, deși nu o fac la fel de des pe cât aș dori. Îmi place să călătoresc, dar în ultimul timp e tot mai greu. Îmi place să vin în Ardeal, acolo unde sunt și o parte a rădăcinilor mele, să stau la un pahar de vinars cu rudele și prietenii și chiar să scriu pentru Palia Expres!

Interviu consemnat de Ioan Vasiu/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.