default-logo

Adio, dar vei rămâne în amintirile noastre, dragă PERUTI!

Astăzi, ne-a mai părăsit unul dintre ziariștii care au pus bazele presei reșițene de după decembrie 1989 – PETRU BUZZI. Peruti cum îi spuneam noi, colegii de redacție. Peste două luni, la 18 decembrie 2021, ar fi împlinit 70 de ani, ne-ar fi adunat în jurul lui, cum a făcut-o în alți ani, și-ar fi oferit tradiționalul meniu de 1 Decembrie: fasole cu cârnați. 

Peruti a intrat în presă în 1981, la ziarul Flamura din Reșița, și a fost unul dintre cei zece ziariști care au pus bazele ziarului „Timpul”, ale trustului de presă „Timpul”, format din ziar, tipografie, agenție de publicitate – perioada cea mai liberă și dezlănțuită, nebunesc de frumoasă a vieții noastre de ziariști. Din 4 ianuarie 1990, când a contribuit la editarea primului număr al unui ziar liber, a fost rând pe rând: redactor șef adjunct, redactor șef al ziarului „Timpul”, director general al societății „Timpul” SRL, până în 2004 când a decis să părăsească presa pentru domeniul afacerilor. Din 2004 până în 2018, când s-a pensionat, a deținut funcția de președinte-director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin.   

A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, un condei când ironic când acid, exploziv de cele mai multe ori și totuși autorul neașteptat al unor versificări. Ziaristul Petru Buzzi va rămâne în paginile ziarelor reșițene, dar și în amintirile noastre. Pentru mine este tânărul subțirel și pletos din Oțelul Roșu, pe care mi l-a recomandat pasiunea pentru scris, iar eu la rândul meu l-am recomandat pentru profesia de ziarist.

Acum când ai pornit în Marea Călătorie îți spun dragă Perutino: drum lin și Dumnezeu să te odihnească în pace!

Dorina Sgaverdia 

Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a UZPR




Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.