◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Blestemul Afroditei

Hotărât lucru, nu așa mi-am închipuit o vacanță în Cipru. Ceea ce trebuia să fie o excursie de două săptămâni pe insula însorită din Marea Mediterană (și a și început ca atare) a devenit până la urmă o ședere într-o mizerabilă „leprozerie” – o mare dezamăgire pentru un călător inveterat ca mine. Dar să începem cu începutul.

Planurile de călătorie ale Afroditei

Cum aveam două săptămâni de concediu în septembrie, soția mi-a propus să le petrecem în Cipru. O expertă în „d-ale turismului”, ea știa foarte bine că Ciprul este o destinație ideală în această perioadă a anului: vreme însorită, mare caldă și un peisaj presărat cu pini și chiparoși tocmai pe gustul nostru. Încă un plus foarte tentant pentru oameni vaccinați ca noi a fost scutirea de testele Covid la intrare. Fiind obișnuiți cu distanțe mult mai mari, zborul de nici patru ore ni s-a părut o nimica toată. După o scurtă dezbatere asupra detaliilor cazării, am convenit asupra unei săptămâni într-o vilă închiriată în nord-vest, urmată de un sejur la hotel în sud-est. În primele zile am luat și o mașină, care, după obiceiul local, avea toate viscerele așezate invers, pentru că în Cipru se circulă pe stânga. (În medicină, acest fenomen rar, congenital, se numește situs inversus). La început am ridicat nepăsător din umeri, dar s-a dovedit că provocarea nu era chiar atât de neînsemnată cum părea. Totuși până la urmă m-am descurcat, mai ales după ce am hotărât să fac un efort conștient să țin stânga după fiecare viraj la dreapta; este de necrezut cât de multă atenție și voință necesită această bună intenție.

Veseli și echipați cu toate cele necesare pentru o vacanță la mare, am pornit la drum. Chiar dacă linia de încetare a focului taie insula în două, cu sudul locuit de greci și nordul ocupat de turci, peninsula Akamas din capătul nord-vestic aparține părții grecești. Acolo ne-am petrecut prima parte a concediului, în sânul naturii sălbatice, într-o vilă luxoasă, spațioasă, cu grădină și piscină, numai bună pentru niște globe-trotteri răsfățați ca noi. Pitorescul orășel-port Latchi oferă plaje întinse și o mulțime de restaurante pline de culoare locală. Pădurile de pini ale Parcului Natural Akamas sunt străbătute de drumuri accidentate pe care se poate merge numai cu vehicule de teren – ceea ce am și făcut, cu viteză amețitoare, timp de două zile întregi.

Cunoșteam desigur povestea mitologică a nașterii Afroditei din spuma mării, pe malul insulei. Ceea ce nu știam era că celebra doamnă, arhetipul tuturor cosmeticienilor, își lăsase amprenta în întreaga insulă, spre bucuria afaceriștilor locali. Numele ei este cea mai bună reclamă pentru aproape tot ce merită vizitat / cumpătat / consumat: nenumărate taverne, pizzerii, bărci de excursii și tot felul de săpunuri și praf de spălat. Și diverse obiective turistice și fenomene naturale sunt asociate cu numele ei. În Peninsula Akamas am vizitat Baia Afroditei, o cascadă care țâșnește dintr-o grotă și se varsă într-un mic bazin natural, pierdut printre munții sălbatici – dar pentru muritorii de rând scăldatul e interzis. Nu departe se află Plaja Afroditei, unde, conștienți de semnificația mitologică a locului, ne-am aruncat în apele calde, ieșind apoi în mod dramatic. Nu știu de ce, dar am avut impresia că ieșirile soției mele erau mult mai convingătoare ca ale mele… Mai departe spre sud se află Steiul Afroditei, o formațiune stâncoasă care iese din marea albastră turcoaz, oferind un cadru perfect doamnelor care vor s-o emuleze pe celebra lor colegă, fotografiindu-se în poziții lascive pe fundalul grandios. Mai erau și multe alte afrodiziace, dar noi nu le-am inclus în program – concediul a fost prea scurt.

Bucătăria cipriotă, deosebit de gustoasă, este vestită în toată lumea. Ea se bazează în mare parte pe fructe de mare proaspete, zarzavaturi locale și ierburi aromatice culese de țărănci bătrâne în zori de zi. Și aproape totul este presărat cu firimituri de brânză feta. Oferta e completată de măslinele autohtone, murate în ulei de măsline. Nu rămâi flămând în Cipru, dimpotrivă!

Cazările Afroditei

Deși în a șaptea zi ar fi trebuit să ne odihnim, noi ne-am „înhămat” Fiat-ul și am pornit spre celălalt capăt al insulei, cel sud-estic. El este mai dezvoltat turistic și ca urmare oferă mai mult confort. Ne-am stabilit într-un hotel foarte cochet, nou-nouț, Adults Only, convinși că ne așteaptă a doua parte a călătoriei, chiar mai luxoasă ca cea dintâi. La început chiar așa părea. Camera cu balcon magnific, cu vedere panoramică spre marea albastră, piscina enormă și serviciile de cea mai bună calitate, totul promitea un sejur impecabil. Lângă faleza alăturată era un golfuleț, presărat cu pietriș, unde puteai să intri în apa călduță și să înoți printre pești și broaște țestoase. Era prea frumos ca să fie adevărat, nu putea rămâne așa!

Și nici nu a rămas. În a treia zi nu m-am simțit prea bine, apoi s-a adăugat o durere de cap sâcâitoare, care se intensifica de fiecare dată când tușeam. Starea de rău, durerea de cap și tusea seacă, iată exact triada celor mai frecvente simptome de Covid. Într-un cuvânt, m-am molipsit de temuta boală, cu toate că fusesem vaccinat de două ori, în urmă cu șapte luni. Cuprins de teamă, am așteptat vreo două zile, în speranța că „o să treacă”. Dar nu a trecut. Durerea de cap devenise insuportabilă, nu mai puteam fără tablete. Atunci am decis să clarific situația. În farmacia vecină am făcut un test rapid, care în cinci minute mi-a adus certitudinea: vaccinat sau nu, eram bolnav de Covid. Odată cu testul, numele meu a apărut în evidența autorității sanitare și, rezultatul fiind clar pozitiv, a început decăderea mea dramatică de la călătorul răsfățat la leprosul care este un pericol public și trebuie ținut departe de restul umanității. Dacă nu aș fi făcut testul, probabil că aș fi scăpat de ostracism, dar aș fi devenit un focar de infecție ambulant pentru semenii mei nevinovați – o răspundere pe care nu doream și nu puteam să mi-o asum.

Disperarea Afroditei

Rezultatul pozitiv al testului a declanșat o serie întreagă de activități birocratice: am fost testat a doua oară, apoi a trebuit să fac o listă detaliată a contactelor mele din ultimele zile și să mă pregătesc pentru carantina hotelieră obligatorie. Soția mea, care a ieșit negativă pentru Covid și din fericire așa a și rămas, se întreba dacă trebuia să mă consoleze sau să mă linșeze. Am încercat să o conduc pe cât posibil spre prima variantă. Ne-am luat un rămas bun sfâșietor când am fost luat în primire de un taliban încruntat. Ea s-ar fi putut întoarce acasă, dar a decis să rămână pe insulă și să mă aștepte până termin cele zece zile de izolare. 

Drumul spre hotelul Eden Resort, instituția oficială de izolare, a fost ca o avanpremieră pentru decăderea profundă care mă aștepta: microbuzul vechi și incomod cu care am fost transportat aducea mai degrabă a dubă de poliție, care îi transporta pe condamnații la moarte spre locul execuției. Eram singur, complet despărțit de șofer, într-o cabină izolată și prin ferestrele mici urmăream trecătorii care mă priveau îngrijorați. Fețele lor exprimau ori compătimire, ori groază.

Când am sosit la hotelul de izolare, am fost întâmpinat de o figură mascată ca un astronaut, care m-a condus în camera mea. Extraterestrul nu a scos niciun cuvânt, s-a exprimat doar prin gesturi care însă nu lăsau loc niciunui dubiu. Întreaga atmosferă emană farmecul unui hostel de tineret siberian în zilele lui Nikita Hrușciov. Serviciile de primă necesitate erau asigurate, dar nimic mai mult, iar regulamentul casei amintea de cel al unui centru de reeducare pentru delincvenți juvenili. Mi s-a alocat o cameră separată, un privilegiu, cum am aflat ulterior, chiar dacă era destul de jerpelită; alți deținuți erau nevoiți să stea doi într-o cameră.

Leprozeria Afroditei

Astfel începuse șederea mea de zece zile într-o instituție pe care Kafka ar fi putut-o concepe cu ușurință: coridoare lungi, slab luminate, fără decorațiuni pe pereți, iar peste tot în tavan erau montate camere de filmare. Oaspeții hotelului erau în marea lor majoritate turiști ruși, testați la sosire și găsiți pozitivi. Foarte puțini s-au molipsit, ca mine, în timpul șederii. Pe cei care nu mor de Covid îi amenință moartea de plictiseală și de singurătate. Pe cât posibil, trebuia să stăm tot timpul în camere, dar puteam ieși pe coridor, pentru a face schimb de experiență și de virusuri cu alți deținuți. În fața casei era un mic spațiu îngrădit, prevăzut pentru a ieși la aer. Acolo i-am întâlnit pe ceilalți delincvenți, a căror ocupație cea mai importantă era numărătoarea inversă a zilelor – în limba rusă, desigur. Din fericire, aveam un WIFI cât de cât funcțional, astfel încât am putut păstra într-o oarecare măsură contactul cu lumea din afară. 

De trei ori pe zi se auzea o scurtă bătaie în ușă și până deschideam, pe clanță atârna deja o pungă cu următoarea masă. Cantitatea era suficientă, dar cu privire la calitate, părerile erau împărțite, cel puțin pentru cei care încă nu își pierduseră simțul mirosului și al gustului. Calitatea varia între „suportabil” și „execrabil”. Nici nu era de mirare că lipseau cel puțin patru dintre cele cinci stele cu care eram obișnuit.

Problemele din izolare au fost multe și variate: singurătatea, dependența de mila altora, procesiunea furnicilor de-a lungul marginii patului, mâncarea incomestibilă și mai ales plictiseala gelatinoasă și atotcuprinzătoare. Numai ideea că această mizerie trebuia să dureze zece zile și nopți nesfârșite era suficientă să-mi provoace o depresie cruntă, mai ales la început. Dar să nu uităm și părțile mai plăcute ale izolării: poți să-ți urmezi netulburat șirul gândurilor. Numai că după cel mult două ore, toate gândurile s-au epuizat. Am decis să-mi notez impresiile, ca un jurnalist de investigație, direct la fața locului. Le-aș putea oferi magazinului The New Yorker, sau chiar mai bine să candideze direct pentru Premiul Pulitzer. Dar foarte curând inspirația mi-a secat și nu mi-au ieșit decât aceste rânduri jalnice. În orice caz, îl pot trimite revistei Baabel.

Seara, înainte de a închide ochii, dorința mea cea mai fierbinte era să mă trezesc a doua zi în alt loc. Din partea mea, să fie în mijlocul unei intersecții aglomerate, în deșertul Gobi, într-o groapă de gunoi, într-un abator sau chiar într-o sală de gimnastică înconjurat de sportivi transpirați, nu contează, numai nu aici. Zadarnic. În fiecare dimineață mă trezeam între cearșafurile umede ale hotelului Eden Resort, fiecare zi un nou Groundhog Day. Era doar un mod de a da glas fanteziilor de evadare. Plănuiam să las câteva cuvinte de adio, scrise cu sânge pe hârtie igienică, la fel ca sclavul Jim, dar de unde să iau pastă de sângerete? Să cer de la gardieni, mi-ar fi dat în vileag intențiile. Nu, foarte curând am înțeles că nu exista nicio scăpare din complexul păzit cu strictețe. Mizerabila infirmerie, căreia i s-ar fi potrivit mai degrabă numele de „Temnița Afroditei”, își ținea deținuții care aveau test pozitiv și stare sufletească negativă, cu brațele puternice ale unei surori grijulii de la secția închisă de psihiatrie. Și apoi, unde aș fi putut evada de pe aceasta insulă blestemată? Dacă aș fi avut un prieten miliardar care să mă aștepte în miez de noapte cu iahtul într-un golf izolat, poate că aș fi avut o șansă…  Numai că, din păcate, cel mai bun prieten al meu nu e miliardar, nici măcar ajutor de contabil, și bineînțeles nici iaht nu are, doar o veche planșă de surf. Deci nu-mi rămânea decât numărătoarea inversă a zilelor. 

Discipolii Afroditei

Să aruncăm o privire la tovarășii mei de pușcărie. Cele trei etaje adăposteau vreo 130 de condamnați, dar pe cei mai mulți nu i-am întâlnit. Aproape toți vecinii mei de hol erau ruși zgomotoși, singuri sau cu familiile, inclusiv cu copii de toate vârstele. Toți încercau să le facă micuților captivitatea cât mai plăcută, oferindu-le înghețată de contrabandă sau distrându-i cu jocuri improvizate, cum ar fi popice, cu o minge și sticle goale de apă. În micul teren îngrădit din fața casei aveau loc discuții interminabile între deținuți, probabil toate pe același subiect: soarta noastră de leproși izolați – din motive lingvistice, acestea sunt doar presupuneri. Majoritatea rușilor nu cunoșteau nicio limbă străină, doar câțiva vorbeau o engleză pasabilă. Printre ei se număra un cuplu armean din Georgia. Evenimentele i-au prins tocmai în luna de miere, pe care probabil n-o vor uita până la sfârșitul zilelor. Singurii ne-ruși erau o tânără pereche din Birmingham, cu un copil mic, el șofer de camion, ea moașă și într-un stadiu avansat de sarcină. Mai era un indian și doi sirieni care nu se dezlipeau de telefoanele lor mobile.

Ca nou-venit în izolare, a trebuit să mă confrunt cu plecarea treptată a camarazilor mei cu mai multă vechime, care au fost înlocuiți pe parcurs cu noi internați. Cu o anumită satisfacție mi-am urmărit propria evoluție de la novice la veteranul carantinei; de-acum era rândul meu să le ofer sfaturi valoroase noilor-veniți. Unul era legat de cumpărăturile virtuale la magazinul mixt din apropiere. Acestea se desfășurau cam așa: negustorul întreprinzător, un anume Demetrios, îți trimitea prin WhatsApp peste o sută de poze ale rafturilor din magazin. Pe ele puteai localiza produsele dorite după o căutare laborioasă. Inscripțiile grecești complicau și mai mult situația, fiind adesea nevoit să ghicești – oare punga conține fistic prăjit sau vârfuri de săgeți din bronz pentru asediul Troiei? Probabil că totuși fistic… Când reușeai să găsești produsul dorit, trimiteai înapoi imaginea corespunzătoare cu o notă de genul ”2 pcs of the strange-looking yellow item on the upper row in third position from left, please. And a banana.“ (2 buc din ciudățenia aceea galbenă din rândul de sus, în poziția a treia de la stânga, vă rog. Și o banană). Apoi, dacă reușeai să-ți învingi îndoielile, îi trimiteai întreprinzătorului Demetrios detaliile cardului de credit și așteptai livrarea, care venea de obicei după amiază. Recepția te chema să-ți preiei comanda. Poarta se deschidea pentru o fracțiune de secundă și după ce primeai marfa, se încuia din nou fără milă. Iar tu rămâneai cu antidepresivele in mână singur și părăsit la poarta raiului, închisă ermetic.

O dată pe zi venea un paznic mascat și îți ținea un pistol la cap. De fapt era termometrul, dar arăta ca un pistol. Pe ecran apărea imediat verdictul: „36,4 °C” sau „Muritorule, nu mai ai mult de trăit.” Temperatura mea a fost tot timpul normală, dar de siguranță, pentru a „păcăli” moartea, am rezervat zborul de întoarcere pentru ziua eliberării mele. Aveam senzația că se va dovedi un mijloc eficient de a influența viitorul în favoarea mea. Dacă șmecheria funcționează și prelungește cu adevărat viața, o să-mi rezerv un bilet la balul de Revelion din 2076 – al 120-lea pentru mine – pe care aș vrea să-l petrec cu caviar și șampanie, și cu o duzină de dansatoare Gogo în eșarfe de pene roz.

Speranțele Afroditei

Între timp, corespondam prin internet cu soția, care nu s-a infectat. De durere pentru soarta mea, și-a închiriat un mic apartament de lux, cu acces direct la piscină și nu departe de plajă, unde încearca să se bucure și pentru mine de viața la plajă. Ea, săraca, trebuia să se descurce singură, nu ca mine, care aveam casa și masa asigurate. Ea putea numai să viseze la mesele în pungi de plastic verde, atârnate pe clanța exterioară a ușii. Asta e soarta tristă a călătorului de lux rămas singur: nu poți avea totul. Înțelegea și ea că nu avea niciun rost să vină la Eden Resort, oricum nu ar fi lăsat-o să intre. Trebuia să fie puternică și să aștepte eliberarea mea în singurătatea apartamentului ei de lux cu vedere la mare. Biata Marina!

Cele 10 zile au început să se rostogolească imperceptibil la început, apoi ceva mai ușor; 9, 8, 7 zile, apoi încă 6, încă 5 zile, iată a început a doua repriză! Încă 4 zile, 3, încă 2 zile egale cu o criză temporară de detenție. Și încă un record personal: am deschis, am mâncat și am digerat conținutul lipsit de gust a 30 de pungi de plastic verzi care atârnau pe clanța ușii. În sfârșit încă o singură zi, mai puțin de 24 de ore! Mi-au dat un certificat de eliberare, care dovedește că sunt din nou un om ca toți ceilalți și nu mai sunt considerat dușmanul poporului. Dintr-o dată extratereștrii vorbeau cu mine și chiar am avut impresia unui zâmbet ușor undeva în casca opacă de astronaut. Chiar m-au întrebat la ce oră vreau să comand taxiul să mă ia. Oh, taxi, taxi, taxi! Ce cuvânt minunat din antichitatea clasică, inițial probabil carul de război al lui Menelaus – cel puțin asta credeam inițial. Din păcate, nu este adevărat, vine de la taxonii latini pentru calcularea unui tarif. Nu-mi pasă, principalul lucru este să mă ia de aici și să mă ducă cât mai departe! 

Ușurarea Afroditei

În timp ce citiți aceste rânduri scrise cu lacrimi de convalescent garantat neinfecțioase, sunt deja la serviciu în Elveția și mă amintesc de călătoria recentă în Cipru cu uimire și recunoștință. Nu oricine are parte de o asemenea aventură! La anxioasa întrebarea „Ce să fac?”, adresată de Arthur Rimbaud prietenului său Arthur Schnitzler, romancierul austriac celebru răspunse: „Mă întrebi ce să faci? Îți spun: Trăiește sălbatic și periculos, Arthur”. La rândul meu, sunt absolut de acord cu colegul austriac. Prea precautul Rimbaud a ignorat sfatul bun și a murit tânăr în pat. Ei bine, acest ghinion nu mi se mai poate întâmpla la vârsta de aproape 65 de ani …

Scuzați că întrerup aici, dar tocmai am auzit despre o croazieră foarte interesantă pe Nilul superior și Lacul Tanganyika.

Prof. Dr. med. Peter Biro /  Elveția

Traducere din Germană de Hava Oren

Publicație anterioară în revista online Baabel.ro la:

Blestemul Afroditei (1). 29.9.2021. https://baabel.ro/2021/09/blestemul-afroditei/  

Blestemul Afroditei (2). 4.10.2021. https://baabel.ro/2021/10/blestemul-afroditei-partea-a-ii-a/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *