Când scrii cu profundă iubire despre patrie, legănându-ţi sufletul fericit pe unduirile de basm ale cărărilor ei de lumină şi de grandoare, nu poţi să fii decât un privilegiat al soartei, unul iubit de Eminescu şi de Creangă, de Horia şi de Avram Iancu, de Blaga şi de Brâncuşi, de toţi cei care ne-au dezvăluit deja rostul înfloririi unui ram şi al clipocitului în Soare al unui râu, ne-au dat deja pecetea unui destin frumos trecerii noastre prin clipe de respiraţie în veşnicii luminate şi ocrotite de spiritual lor cel nemuritor. Şi apoi cât de dulci ca mierea sunt şi luminile care ne vin de la strămoşi, din comorile lor de afectivitate pentru ţara lor şi a noastră, comori care ni se dăruie, izvorâte din fapta şi cuvântul lor şi ne însoţesc pe drumurile patriei şi ale vieţii. Parcă şi sărbătorile lor mari de odinioară ne întâmpină, din ţarină în Ţarină, din ochi de izvor cristalin în ochi de izvor cristalin, peste tot pe unde trecem. Întâlnim apoi atâtea statornicii neclintite în credinţă, datini şi limbă, care se aliniază ca nişte columne la marginile drumurilor noastre prin patrie. Ne intersectăm cu atâtea chipuri sublime de ţărani, care de la arăt plecat-au cu miile la Blaj ori la Alba Iulia cândva. La fiecare pas dăm de atâtea binefaceri ale poporului nostru pentru a clădi o lume curată prin milenii, cu iubire şi dor, cu Faptă şi trudă în vremi toride sau geroase, în vremi potrivnice pentru neamul nostru. Afli astfel că vrerile strămoşilor noştri nu sunt năruite, ele renasc mereu în petale de cicoare şi de maci la margini de drumuri şi de holde.
Poeta Mihaela Aionesei a scris despre patrie pe petale de cicoare şi de maci. I-a dictat un dor ivit în singurătatea limbii române pe o stradă rece din Târgu Secuiesc. Atâtea iubiri de neam şi de ţara cea imensă a limbii noastre, din veac în veac, i-au insuflat poetei o credinţă şi i-au dat o platoşă de luptătoare.Ca un argint viu, este mereu căutătoare de şiraguri ale fericirii noastre în unitate şi reînviere, străbate cu sufletul, cu condeiul ori cu pasul Basarabia – pe care o vrea reunită, Covasna şi Harghita – ţinuturi pe care le vrea respirabile, pline de armonie interetnică, Bucureştii, ca să apere limba română, cetatea Alba Iulia, ca să reconstituie un triumf al nostru, apoi Oarba de Mureş, să preia, cât încape sufletul mare al unei poete, o parte din durerea neamului nostru, apoi Valea Uzului, să liniştească prin sărut crucile româneşti ale eroilor noştri vandalizate.
În timp ce alţii renovează cu sume imense din bani publici castele ale
vechilor tirani, poeta adoră şi este solidară cu icoane şi vechi obiecte de cult ale unei modeste biserici ortodoxe, cea din Mărtănuș. Sărbătoarea Zilei Naţionale a patriei sale o ridică la dimensiuni mitice, pentru că e o enigmă şi un miracol istoric – vorba bunului şi de ţară iubitor istoric martir Gheorghe Brătianu – cum a apărut acea generaţie de aur de la 1918. Cu voinţa lor de granit, cu demnitatea atitudinii lor s-a dat chip rotund unei patrii iubite, care din păcate astăzi a rămas muşcată de balaurul cel rău de la Răsărit, care i-a dus pe bieţii români pe care ia întâlnit în cale prin Siberii pustiitoare. Dar poeta Mihaela Aionesei crede în faţa luminoasă a patriei, crede în speranțele ce ne vin din urmă cu putere de la strămoşi, principalul este să le identificăm. Crede într-o frumoasă convieţuire interetnică în oraşul ei şi în toată zona Covasnei şi Harghitei, tocmai pentru că Europa nu mai admite convieţuiri suspendate în ură etnică, izolare şi nedreptate. De aceea participă cu speranţă şi încredere la atâtea sărbători şi manifestări culturale, ca la tot atâtea deschideri spre Lumină şi Armonie, spre Frumos şi Echilibru, spre Bunătate a Inimii şi Întrajutorare. Pe marii eroi de odinioară, pe marile personalităţi ale Culturii şi Istoriei Noastre, din tot spaţiul etnogenezei noastre, nu poţi decât să le cinsteşti şi să le Evoci, cu echilibru şi cu iubire, jertfa lor şi comoara creaţiei lor pentru naţiunea Noastră.
Poetă deja consacrată, Mihaela Aionesei şi-a pus gândul în comuniune perfectă cu superba conexiune a cuvântului şi lumea pe care ea ne-o oferă în această carte emană lumină şi încredere în viitorul patriei şi al naţiunii noastre.
Dr. Vasile LECHINȚAN,
Istoric și cercetător