" /> În liniştea cerului | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
default-logo

În liniştea cerului

Era o zi de luni şi ploua, când fără să-mi dau seama am căzut pe pământul înierbat din faţa casei. Timp de câteva clipe, am simţit cum ploaia îmi mângâie ochii, apoi, toate amintirile mele s-au rupt ca într-un film cu pelicula tăiată-n două.

Mi-am revenit undeva, unde simţeam deasupra feţei mele – multă  lumină, însă când am încercat să deschid ochii, nu puteam să mişc nicio geană.

Dar, auzeam voci. Multe voci, ce păreau să vorbească despre mine. Iar din cuvintele lor, am înţeles că mă aflu în comă. Nu m-am speriat. Oricum, eram deja prea bătrână pentru timpul acesta…

Şi totuşi, am înţeles că încă aş putea să mai trăiesc, numai să vreau. În felul acesta, îmi voi ajuta copiii, nepoţii şi mă voi bucura un timp şi de câinele meu, care m-a însoţit mereu pretutindeni.

Aşa că l-am rugat pe Îngerul meu să mă trimită-n visele lor, ca să-i întreb pentru ultima dată dacă le mai este dor de mine. Şi-n dependenţă de răspunsul lor, aveam să ştiu ce rugăciune să-i adresez Celui de Sus.

Dar, când i-am apărut în vis primei mele fete, aceasta mi-a răspuns supărată că are prea mulţi copii de crescut, iar eu i-aş fi o povară. A doua, mi-a dat de înţeles că trăim vremuri grele şi n-are timp să îngrijească de-o mamă bolnavă. Iar băiatul meu, mi-a sugerat că-i mai bine să nu mă-ntorc, pentru că  şi-a comandat de curând o mobilă nouă, iar însănătoşirea mea ar însemna să renunţe la toate planurile lui de mâine.

Şi atunci gura mea s-a arcuit uşor într-un zâmbet amar, iar din ochii mei a început să plouă exact ca în ziua aceea în care am căzut pe pământul înierbat.

Iar dincolo de toată liniştea cerului, n-am putut să mai aud nimic, decât vocile lor, cântând în acelaşi ritm un cântec necunoscut…  

 

Doina DABIJA / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.