◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Învățarea continuă și discrepanțele dintre națiunile europene

Pentru a adapta piețele muncii la cerințele viitorului, Uniunea Europeană dorește să promoveze învățarea pe tot parcursul vieții în rândul forței de muncă de pe continent. Cu toate acestea, ponderea adulților care profită de oportunitățile de învățare variază foarte mult în Europa.

„Fără muncitori calificați, nu vom putea face schimbarea pe care o cer tranzițiile verzi și digitale”, susține Manuela Geleng, director pentru locuri de muncă și competențe la Comisia Europeană, citată de Euractiv.

Liderii UE au aprobat recent un plan de acțiune propus de Comisia Europeană, care afirmă că până în 2030, cel puțin 60% dintre cetățenii continentului să fi urmat un fel de învățare continuă în ultimele 12 luni – într-un prim pas, Comisia își propune nivelul de 50% până în 2025.

Dar nivelurile de învățare pe tot parcursul vieții diferă mult între statele membre ale UE, potrivit cifrelor furnizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În timp ce în Danemarca 56,7% dintre persoanele de 25-65 de ani au participat la cel puțin o formă de învățare pentru adulți în 2019, iar în frunte se află și alte țări nordice – Finlanda, Suedia și Țările de Jos, care se pot lăuda și cu cifre de peste 50% – ponderea echivalentă în Italia este de doar 22,9%. Media în UE este de 38%. La capătul celălalt al clasamentului, Grecia, Republica Slovacă, Ungaria și Lituania se alătură Italiei într-un grup de națiuni în care mai puțin de 30% din forța de muncă a urmat un fel de învățare în ultimele 12 luni.

Discrepanțele în ceea ce privește învățarea pe tot parcursul vieții nu pot fi observate doar în rândul statelor membre, ci și în rândul angajaților cu diferite niveluri de educație, conform OECD Skills Outlook 2021 – șase din zece adulți cu studii superioare participă la învățare, în timp ce doar doi din zece adulți cu mai puține studii sunt dispuși la astfel de perfecționare.

În plus, angajații din companiile mari tind să aibă mai mult acces la oportunități de educație decât persoanele care desfășoară activități independente.

Cifrele OCDE arată că 80% dintre persoanele care nu urmează nicio formare profesională afirmă că nu doresc asta și nu văd de ce ar fi nevoie.

(R.I.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *