◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

„Castelul Artelor Drobeta. Muzeu-hub pentru inovații muzeale și artistice”, un proiect unicat

Începând cu 19 noiembrie 2021, Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin oferă publicului local un nou serviciu dezvoltat în cadrul proiectului HUB-atitudine. Este vorba despre un spațiu colaborativ dedicat comunității locale de creatiori, artiști și manageri culturali, gândit sub forma unui incubator pentru proiecte culturale și pentru relaționare între actorii culturali locali.

HUB-atitudine este proiectul care încheie prima etapă din procesul de refuncționalizare completă a spațiilor fostului Turn de Apă din localitate, un monument istoric emblematic, restaurat din fonduri transfrontaliere.

Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin este primul obiectiv cultural din România administrat de o instituție publică care a fost transformat într-un spațiu expozițional participativ, un model contemporan unic de muzeu-hub specific industriilor culturale și creative, realizat exclusiv din finanțări succesive oferite de către Administrația Fondului Cultural Național.

Spațiul colaborativ intrat în circuitul public ocupă al patrulea inel al Castelului, acolo unde beneficiarii se pot întâlni și au la dispoziție o serie de resurse (cele trei expoziții, tehnologie, infrastructură de lucru, inclusiv wifi) necesare documentării, interpretării, prezentării și incubării de proiecte culturale și curatoriale de valorificare a patrimoniului local și regional. Accesul se face gratuit pentru persoanele vizate de acest spațiu.

Proiectul „Castelul Artelor Drobeta. Muzeu-hub pentru inovații muzeale și artistice” este implementat de către Palatul Culturii „Teodor Costescu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *