Sau 100 de ani de prostie în oraşul care a avut menire istorică şi destin cultural „Să nu trăiţi din politică!”-mesajul lui Ştefan Cicio Pop pentru copii şi nepoţi
Interviu cu nepotul lui Ştefan Cicio Pop, Aurel Birtolon
Nu mai vorbisem de multă vreme cu Aurel Birtolon. Prin anii 90’, imediat după Revoluţie, avusesem mai multe întâlniri cu nepotul lui Ştefan Cicio Pop, în urma cărora am scris mai multe articole de presă prin care încercam să-l ajut să îşi recâştige proprietăţile confiscate de regimul comunist.
Apoi am participat la înfiinţarea unei fundaţii care îşi propunea transformarea casei într-un punct de interes turistic, dar care să aibă şi rolul unui muzeu care să evoce rolul Aradului şi al politicienilor vremii în realizarea actului politic de la 1918. S-a ales praful de toate intenţiile.
Casa în care s-a pregăti şi s-a gândit totul am găsit-o atunci într-un stadiu avansat de degradare. O aripă era căzută aproape în întregime. Curtea era plină de gunoaie şi moloz.
Astăzi, după 20 de ani de acele întâlniri cu Aurel Birtolon, observ că de pe faţada casei a dispărut placa prin care se menţiona că acolo a funcţionat Consiliul Naţional Român, condus de Ştefan Cicio Pop, organism care a pregătit şi realizat Marea Unire de la 1918.
-Of, Doamne Dumnezeule, domnu’ Balint… începe Aurel Birtolon convorbirea cu mine. Păcat că timpul trece…
-…şi nu se face nimic. Să nu-mi spuneţi că după 20 de ani de la primele noastre articole, n-aţi rezolvat nici astăzi nimic!?
-Ba da! Am pierdut tot!.
-Cum adică?
-Păi, când îţi pierzi din elan şi din putere, nu mai poţi fi prezent tot timpul acolo… Mă refer şi la proprietăţile de la Baraţca. Apoi vin profitori care încearcă să te jumulească… Dar, eu nu mă mai plâng. Situaţia este atât de tristă pentru mine încât… Am sperat tot timpul în mintea românului de pe urmă. Din păcate, nici asta nu mai ne vine.
-Ne aflăm în casa în care s-a pregătit Marea Unire din 1918. Ba, chiar în „sufrageria Unirii”, findcă tot se poartă această sintagmă a întâlnirilor secrete din sufragerii. Cum arată România după 100 de ani?
-România a fost multă vreme o ţară de imigrare. Adică era atractivă din toate punctele de vedere. Acuma văd că este un reflux. România a devenit o ţară care oferă emigranţi. Niciodată românii n-au fost mai uniţi decât în 1918. Pot spune că avem un trecut milenar, dar de care nu ştim profita. Fiindcă, cu toate astea, parcă ne e frică să vorbim despre trecutul nostru. Parcă ne e frică să vorbim de părinţii noştri, de bunicii noştri, de lupta pe care au dus-o ei. Astăzi e o alunecare de la principii. Este mult mai important de cât şi cine bagă ceva în buzunare. Cum vă spuneam, am devenit o ţară din care se emigrează în alte ţări. Toată lumea încearcă să scape. Să scapede cine? Să scape de trecutul nostru? Să scape de prezent?
-În această sală se întâlneau marii oameni şi bărbaţi politici acum 100 de ani pentru a pregăti actul de la 1 decembrie…
-Da, aici a fost creşa Unirii…
-La Alba Iulia a fost doar „cheful”, cum se spune. Ce a însemnat implicarea bunicului dumneavoastră, Ştefan Cicio Pop, în pregătirea acestui act politic?
-N-a fost doar gândirea lui. În primul rând şi-a pus casa la dispoziţie, pentru întâlnirile care trebuiau să aibă loc. Au fost şi discuţii între ei, între bunicul meu şi Vasile Goldiş, bunicul fiind, împreună cu Maniu pentru o dezlipire totală de Ungaria. Bunicul a fost întrebat atunci de către unul dintre politicienii vremii, al cărui nume n-are rost să-l pomenesc: „Măi, Istvan, tu nu îţi dai seama că îţi pui în pericol copii cu pregătirile astea”; „Dar, tu câţi copii ai?”, l-a întrebat bunicul pe respectivul; „Ştii bine că n-am niciunul!”, a venit răspunsul; „Ei, toţi copiii mei vor rămâne în casă, fiindcă nimeni n-o să aibă curajul să ne facă ceva. Avem dreptate!”.
-Suntem în anul Centenarului. Suntem în Casa Unirii. V-a căutat cineva dintre reprezentanţii autorităţilor pentru a organiza ceva cu acest prilej în acest spaţiu istoric?
-Am avut diverse vizite. Am dat diferite interviuri. Însă trebuie să vă spun că şi dacă interlocutorii mei au venit cu anumite scopuri, când au intrat în această casă, în care eu mai rezist încă, au înţeles că a avut un trecut impresionant. S-ar putea spune multe despre ce s-a întâmplat în această casă. Dar, tot nu s-a întâmplat nimic.
-Bunicul dumneavoastră spunea că în casa lui vor rămâne toţi copiii lui, dar regimul comunist v-a scos din casă…
-Da, în data de 3 martie 1949 a fost ridicată întreaga mea familie, iar părinţii mei au fost arestaţi şi întemniţaţi. Eu sunt ultimul supravieţuitor. Nu mai vreau să mă repet, fiindcă am tot povestit acest episod. Ceea ce nu înţeleg este de ce nici acuma nu se face nimic pentru ca acest popor să îşi cunoască şi să îşi respecte istoria! E bine să cunoşti lumea, dar cel mai important e să-ţi cunoşti trecutul, să îţi păstrezi sentimentul acela de patriotism.
-Bine dar sentimentul ăsta nu pică din cer. De ce credeţi că nu mai sunt aceleaşi trăiri şi sentimente pe care le aveau cei ca şi Cicio Pop? Ce-i diferenţiază pe politicienii din ziua de azi de cei de acum 100 de ani?
-E foarte simplu. Bunicul meu, pe patul de moarte, şi-a adunat în jur copiii, gineri, nepoţii şi ne-a zis: „Am făcut tot ce am putut pentru ţara asta şi pentru poporul român. Am făcut
politică şi aţi intrat şi voi în politică. Vă conjur ca la moartea mea să ieşiţi cu toţii din politică. Vreau să fiţi exemple de oameni vrednici, oameni de omenie, care să vă câştigaţi cinstit prezentul pe care îl trăiţi. Aşa o să faceţi mult mai mult şi pentru ceilalţi. Să nu încercaţi să trăiţi din politică!” Ori astăzi, nu vedeţi ce se întâmplă? Toţi încearcă să îşi ascundă ciubucurile. Se legiferează necinstea. Ar trebui să se gândească la pregătirea tineretului.
-Cine să-l pregătească?
-Noi! Toţi! Uitaţi-vă la francezi. La noi e care pe care. În felul acesta nu se stabileşte un echilibru firesc în societate.
-Revin, totuşi cu o întrebare: aţi primit vreo ofertă sau cerere pentru transformarea unei părţi din casă într-una vizitabilă, eventual un mic muzeu al Unirii?
-Nimeni, niciodată, în acest fel. Şi nici eu nu sunt un neam de milog. Cred că asta s-a întâmplat şi datorită faptului că eu mai trăiesc şi am o gândire asemeni celei a antecesorilor mei. Adică aceea de a face ceva pentru ţară. Dacă s-ar putea tragenişte profituri din refacerea casei ţi transformarea ei în muzeu, atunci s-ar face totul! Acolo de unde se pot trage nişte bani se pot organiza tot felul de evenimente. Or, eu sunt împotriva acestor … idei. Mă mulţumesc cu ce am şi să îmi pot plăti toate obligaţiile.
-Apropos, v-a scutit cineva de impozit?
-Eu, personal, sunt scutit de impozite, ca şi fost deţinut politic.
-Din câte ştiu, întâlnirile dintre corifeii Marii Uniri sedesfăşurau şi în pivniţa casei.
-Da, mai ales vara, când era foarte cald. Era pavată cu cărămizi, îmi amintesc fiindcă am mai apucat. Era o casă în care oricine putea să vină, nu doar Suciu, Goldiş şi ceilalţi din Consiliul Naţional Român. Veneau să se plângă de orice era în neregulă. Culmea a fost că bunicul îi primea şi pe membri altor naţionalităţi, nu doar pe români. Pe vremea aia politicienii nu făceau diferenţere că ăla-i neamţ, ăla-i român, sau ungur, sau sârb. Acuma e cu totul altceva. Acuma mi se rupe drapelul pe care îl arborez pe casă…
-Cum adică?
-Ei, am anunţat şi la poliţie, acum câteva luni de zile. Dar, eu nu mă plâng nici de asta. Fiindcă nu există pădure fără uscături. Eu vorbesc de conduita generală. Acuma şi istoria e scrisă prost.
-Care-i amintirea cea mai importantă, ori cea mai plăcută, despre bunicul dumneavoastră, Ştefan Cicio Pop? Şi ce vă amintiţi când aţi fost scos din această casă de comunişti?
-Îmi amintesc perfect şi contextul şi ziua în care am fost şcoşi din casă. Învătam în camera cealaltă. Era în jur de ora 9 seara. Am auzit scandal la uşă. Casa a fost năpădită de nişte cioflingari. Activişti de-ăia cu bască pe cap… I-a spus mamei mele să predea cheile de la casa de bani. Mama a cerut să-i arate o hârtie. Nu i-au arătat nimic, dar au zis să îşi ia bani la ea să plătească două trăsuri. Am fost ridicaţi şi nu ne-am mai întors niciodată împreună.
-Când v-aţi întors în ţară, în anii de după 1990, cu ce speranţe aţi venit?
-Speranţa n-am pierdut-o niciodată. Asta a venit de la educaţia pe care am primit-o. Totuşi pot spune că m-am gândit că lucrurile se vor întoarce la valorile dinainte. Că se poate face din nou o ţară prosperă. N-aş fi crezut că s-au pervertit atâtea suflete.
-Domnule Birtolon, să presupunem că aţi fi invitat să vorbiţi în faţa politicienilor români, acum la împlinirea a 10de ani de la Marea Unire. Nu cred că se va întâmpla asta, dar ce le-aţi spune politicienilor români? Sau comunităţii arădene.
-Ceea ce am spus tuturor. Adevărul. N-o să mă invite nimeni. Dar, le-aş spune: gândiţi-vă ce a fost în ţara asta şi în Aradul vostru, gândiţi-vă la înaintaşii voştri, fiţi cinstiţi, nu faceţi politică pentru bani!
-Care este ceamai mare dezamăgire a dumneavoastră?
-Eu, şi la vârsta asta, încă mai sper că România se va întoarce la principiile şi valorile care au făcut-o mare.
-Măcar pentru faţada casei aţi primit propuneri pentru a fi refăcută?
-Niciodată, nimeni. Mi s-a spus: ţi-am dat casa, spală-te pe cap cu ea!
Ovidiu Balint / UZPR