◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Jurnaliștii se revoltă împotriva puterii militare din Sudan: „Libertatea presei a devenit țintă”

Jurnaliştii sudanezi au manifestat împotriva liderilor militari care au preluat puterea printr-o lovitură de stat, cerându-le să respecte libertatea presei şi să elibereze mai mulţi editori şi reporteri pe care i-au reţinut. Grupul național de susținere a presei spune că a documentat cazuri de forță excesivă folosită împotriva reporterilor și a caselor de presă de la lovitura de stat, relatează voanews.com.

Jurnaliştii din Khartoum au organizat un protest tăcut, cu pancarte pe care scria „Avem nevoie de presă liberă” și „Jurnaliştii reținuți să fie eliberați”.

Amru Shaban, secretarul general al Rețelei Jurnaliştilor sudanezi, a declarat că armata a reținut  şase jurnalişti. Printre aceștia se numără Mahir Abu Jukh, redactorul-șef al rețelei de televiziune și radio deținută de stat.

Organizația a strâns informații despre mai mult de zece incidente de hărțuire de la lovitura militară din 25 octombrie, inclusiv apeluri telefonice de amenințări către jurnaliști care lucrează pentru mass-media internaționale, a declarat Shaban pentru programul South Sudan in Focus, al VOA. „Autoritățile au întrerupt, de asemenea, în mod intenționat serviciile de internet de la jurnalişti, ca parte a represiunii sistematice împotriva jurnaliştilor care ar trebui să documenteze crimele în curs împotriva poporului sudanez”, adaugă Shaban.

La sfârșitul lunii trecute, forțele de securitate sudaneze au luat cu asalt clădirea El Demokrati, un cotidian arab, și au confiscat copii ale hârtiei tipărite, în timp ce rețineau redactori de top. „Intenția armatei este de a paraliza mass-media din țară și de a împiedica jurnaliștii să documenteze crimele comise împotriva cetățenilor”, a declarat Shaban, pentru VOA.

Jurnalistul sudanez Mohammed Sayeed susține că hărțuirea militară și lipsa serviciilor de internet i-au diminuat capacitatea de a furniza informații cetățenilor sudanezi tocmai în această perioadă crucială: „Asta arată că noul sistem nu pune preț pe presă. Internetul este unul dintre drepturile de bază pentru accesul la informații. A devenit stiloul nostru, iar guvernul atacă acum acest stilou”. Iar Hiba Ali, reporter care lucrează pentru cotidianul arab Al Sudani, a declarat că, în ultima lună, publicația nu a putut tipări din cauza închiderii internetului: „După preluarea militară, a devenit clar că libertatea presei și jurnaliștii au devenit ținte”, a spus.

Deși un tribunal sudanez a decis că toate companiile de telecomunicații trebuie să restabilească serviciul de internet, acest lucru nu s-a întâmplat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *