Proprietarul Daily Mail, DMGT, a avertizat cu privire la necesitatea reducerii cheltuielilor. Creșterile substanțiale ale costurilor de distribuție, energie și hârtie de ziar înseamnă că este de așteptat o „revizuire a numărului de angajați”, relatează pressgazette.com. Grupul a anunțat, de asemenea, „pierderi substanțiale” la ziarul gratuit „Metro”, deoarece foștii săi cititori, de regulă navetiști, continuă să lucreze în mare parte de acasă.
Veniturile generale sunt în scădere la titlurile Mail, deoarece nu s-a reușit revenirea la nivelurile din 2020. De altfel, Geordie Greig a plecat, după trei ani, din postul de editor al „Daily Mail”, iar Paul Dacre și-a părăsit postul de redactor-șef al „Daily Mail on Sunday”.
Acționarul principal al grupului, Lord Rothermere, a finalizat recent preluarea DMGT, grup care își câștigă cei mai mulți bani din ziare tipărite, iar investitorii au termen până pe 16 decembrie să o aprobe sau să o respingă.