Curiozităţi pestriţe

Franţuzoaica „Coco” Chanel (1883-1971) era nu numai o vestită şi mult-înstărită creatoare de modă vestimentară ci şi o speculativă curtezană a bărbaţilor bogaţi, frumoşi, tineri şi vânjoşi. Şi mai avea încă o calitate în plus: o minte ageră cu care a gândit şi a scris următoarea înţelepciune: „Noi, femeile, avem nevoie de două lucruri esenţiale în viaţă: să fim frumuse ca să ne iubească bărbaţii, dar şi puţin prostuţe ca să lăsăm impresia că şi noi îi iubim pe ei”. O elocventă dovadă că ea ştia mult prea bine că femeile nu pot avea două lucruri esenţiale de odată şi în acelaşi timp şi loc: deşteptăciunea minţii şi frumuseţea chipului şi a trupului. Ori una, ori alta! Amândouă, nicidecum!;

*Întrebat ce ar vrea să schimbe în Anglia, inteligentul scriitor nord-irlandez Oskar Wilde (1854-1900) a dat următorul răspuns: „Nu aş vrea să schimb nimic, cu excepţia vremii”. Notă: Bănuiesc că acum dacă ar mai fi trăit, mai avea măcar încă două dorinţe: interzicerea „corcirii” etnice, sociale şi monarhice a membrilor Casei Regale, precum şi alegerea celei de-a doua reşedinţe a Coroanei Regale a Angliei şi Irlandei de Nord: satul Viscri, din Ţara Oltului şi a Bârsei. Localitate aşezată cum nu se mai poate mai frumos şi liniştitor în chiar inima fierbinte a Ardealului-Transilvan şi Românesc;

*Mi s-a dat să văd o casă în care îmbrăcămintea, încălţămintea şi aşternuturile paturilor locatarilor ei erau într-atât de dezordonat aruncate prin toate camerele încât erai tentat să crezi că au fost întoarse pe dos de apele răvăşite ale inundaţilor;

*În sfârşit, am găsit ceea ce nu credeam că voi mai găsi vreodată. Ca atare, m-am bucurat nespus de mult. Era scrisoarea de la ea, pusă la păstrare între filele unei cărţi de mult citită de ochii mei tineri de atunci, de mult de tot. Scrisă de ea în încercarea de aşi fi luat rămas bun de la prietenia şi iubirea noastră îndelungată. Cu teama nerăbdării în suflet am sunat la vechiul ei număr de telefon şi mi-a răspuns vocea domoală a unei fetiţe, spunându-mi că buna ei bunică a murit de curând şi că-i este tare dor de ea! Şi mie, dragă fetiţă dragă, aveam a-i spune! După care, cu vocea-i năpădită de lacrimi a adăugat: Să ştiţi că bunica ne-a vorbit tare frumos despre dumneavoastră, iar pe mine m-a rugat că dacă cumva o veţi căuta, să vă dau adresa cimitirului şi mormântului său. Vinerea viitoare, la ora 11,00, va fi parastasul de şase săptămâni. Vă aşteptă atât bunicuţa mea dragă, cât şi noi toţi, urmaşii ei! Trei dintre copiii dânsei, cu soţiile şi soţiile lor; trei nepoţi, patru nepoate şi doi strănepoţi. Vă rog din suflet să veniţi şi dumneavoastră! Cu siguranţă bunica vă va spune ce mi-a spus şi mie: Că v-a iubit şi stimat nespus de mult, iar când vă citea articolele din gazete sau vă asculta la Radio, lăcrima de bucurie şi mândrie!;

brodenlawen

*Denumirile câtorva delicioase mâncăruri pregătite de bătrânele ţărănci ale unor sate sibiene şi vâlcene, musafire ale Muzeului ASTRA din „Dumbrava Sibiului”. Din satul Păuca Văii Secaşelor: Ciorba acrişoară din aluat zdrenţuit; Româncele din Roşia, Daia, Nou şi Caşolţul Văii Hârtibaciului: zeamă de „bâte” făinoase şi plăcintele cu brânză burduf şi urdă, coapte pe vatră; iar săsoaicel: ciorba acrişoară din cartofi cu afumătură de porc denumită „brodenlawen”; tocană de carne cu „pisătură” din slănină tocată mărunt; plăcintă din mălai de mămăligă, frământat cu lapte de bivoliţă şi îndulcit cu miere de albine; Din comuna Târnava Mediaşului: sarmale „ca la mama acasă” şi lichiul cu varză dulce, călită cu solzi mari de ceapă albă; Din Arpaşu de Sus al Ţării Oltului şi Munţilor Făgăraş: fasole frecată, în amestec cu zeamă de prune şi corcoduşe galbene; costiţe de porc rumenite pe grătar, iar apoi date în focul cirului mămăligii; iar ca desert plăcinte împăturite; Din orăşelul Miercurea Sibiului: ciorbă cu găluşte, tocană din carne de oaie şi „plăcinta miresei” din fructele toamnei; în vreme ce soţiile şi fiicele de rromi din Perişanii-Vâlcei ne-au oferit o mâncare scăzută din păstăi de fasole cu deresătură garnisită cu cârnăciori prăjiţi pe grătar; *Un oarecare Costache Ioanid mi-a trimis, într-un plic poştal fără adresa completă a expeditorului, un frumos şi maestru gând versificat: „Nu mă satur să privesc/florile câte înfloresc./Nu mă satur până mor/să mă mir de taina lor./Şi mă mir din ce răsar/lacrimi de mărgăritar./Şi mă mir de unde vin/psalmii florilor de crin./Nu mă satur să privesc/florile câte-nfloresc,/fiecare-n alt veşmânt/tors în taină din pământ”.

 Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.