◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Un text înţelept, semnificativ pentru virtutea unui lider cu adevărat patriot / Dinu Săraru

Săptămâna trecută, mai exact sâmbătă 29 iulie, Râmnicul Vâlcii, „oraşul domniei mele“, cum îl numea într-un act de Curte Mircea cel Bătrân, a sărbătorit Ziua Imnului Naţional într-un chip cu totul înţelept şi grăitor cu o reverberaţie deosebită pentru vremea noastră de astăzi, când ţara este sfâşiată de o bătălie fratricidă şi împărţită în tabere electorale de o „clasă“ politică îngrijorător dominată de un strident analfabetism lingvistic şi cultural „enciclopedic“ după formula teribil ironică a filozofului oltean Petre Pandrea: „incultură enciclopedică“, dar şi de o lăcomie ciocoiască păzită de atâţia bodyguarzi simbriaşi mascaţi în lipitori de afişe, ajunşi să spuzească aproape toate treptele ierarhiei administrative – vezi autorul viralului plural „tricoaiele noastre“. Ziua Imnului Naţional a fost instituită în anul 1990 prin Decretul nr. 40.

În copilăria mea la Râmnic, în parcul Zăvoiul de astăzi, ce urma să fie întocmit ca atare la recomandarea domnitorul Barbu Ştirbei, se mai afla încă în mijlocul mirificei grădini de peste zece hectare o alee la capătul căreia şopoteau cele două izvoare vechi, se pare, de când lumea, prin care curgea pe unul apă miraculoasă de „Căciulata“, iar pe celălalt apă cristalină curată, cum i s-ar spune astăzi, plată. De o parte şi de alta a celor două izvoare, bănci de lemn invitau „plimbăreţii“ la o binefăcătoare odihnă. Se încetăţenise pentru râmniceni obiceiul plimbărilor de dimineaţa până seara târziu pe această alee „până la izvoare“ şi despre locul lor se ştia că aici întemeietorul dramaturgiei româneşti, cânteţul de biserică Anton Pann, stabilit de la un timp în urbe, în casa, se zice azi, a lui, repeta cu un cor până la desăvârşire un cântec pe versurile poetului Andrei Mureşanu, purtând titlul „Deşteaptă-te, române!“. Nu bănuia nimeni în oraş atunci că legenda se va transforma în locul sfânt pe care s-a cântat prima dată viitorul imn naţional românesc.

Astăzi o placă de marmură anume consacră locul şi evenimentul prin textul Academiei Române: „În acest parc, la 29 iulie 1948, a avut loc o mare adunare populară, cu care prilej s-a depus jurământul pe Constituţie şi s-au sfinţit steagurile revoluţiei, iar un grup de cântăreţi conduşi de Anton Pann a cântat imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române!“

Anul acesta s-au împlinit 170 de ani de la intonarea imnului în, repet intenţionat, „oraşul domniei mele“.
Primăria oraşului Râmnic şi primarul inginer Mircia Gutău a cărui biografie dramatică şi dramatic grăitoare pentru sfâşierile care, aşa cum spuneam la început, împart în două societatea românească, au hotărât ca sărbătorirea celor 170 de ani să fie încrustată în istoria nouă a României printr-un gest pe care l-am numit, chiar în titlu, „înţelept“ şi ca un apel la unitatea de care are astăzi nevoie societatea românească şi cu atât mai mult la Centenarul Marii Uniri. Iată actul plin de înţelepciune cuprins în cuvântul introductiv al primarului ing. Mircia Gutău, bucovinean de origine, locuitor azi al capitalei Olteniei de sub munte, cucerită de el semnificativ pentru a treia oară prin alegeri libere şi democrate:
„Ne aflăm împreună într-un moment aniversar:

Sunt 100 de ani de la Marea Unire, 170 de ani de la prima intonare într-un cadru oficial a Imnului Naţional şi 630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului.

Această Medalie Aniversară – dedicată unui moment de excepţie din istoria noastră – este felul în care Râmnicul vă mulţumeşte pentru tot ceea ce aţi făcut pentru el.
Aţi fost invitaţi aici pentru că aţi ales să lucraţi, după propriile puteri, în slujba acestui oraş minunat şi a locuitorilor săi.

Aţi fost invitaţi aici pentru că aţi ales să lucraţi, după propriile puteri, în slujba acestui oraş minunat şi a locuitorilor săi.

Şi fiecare dintre Dumneavoastră a pus o cărămidă la cetatea Râmnicului.
Şi fiecare dintre Dumneavoastră a pus o cărămidă la cetatea Râmnicului. Tocmai de aceea am creat acest moment de sărbătoare, în cinstea Dumneavoastră, fără a ţine cont de culoarea politică şi FĂRĂ A FI ÎMPĂRŢIŢI ÎN „ÎNAINTE“ ŞI „DUPĂ“ REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989.

Semnificaţia Centenarului Marii Uniri trebuie să se regăsească în toate acţiunile noastre din acest an. Iată de ce, astăzi, sărbătorim Comunitatea locală a Râmnicului ÎMPREUNĂ.
Vă mulţumesc şi eu pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi pentru Râmnicu Vâlcea.“

L-am întâlnit astfel printre medaliaţii emoţionaţi ca şi mine de această nobilă recunoaştere târzie, dar recunoaştere morală semnificativă pentru ideea de unitate naţională şi pe creatorul Uzinei de apă grea, celebră în toată Europa, ridicată la Râmnic şi care nu din vina lui a fost demontată şi vândută într-o cunoscută ţară nordică, aşa cum i-am întâlnit pe atâţia alţi directori de şcoli, licee, arhitecţi, activişti politici şi obşteşti de ieri şi de azi care au pus umărul la Râmnicul de azi!

Dinu Săraru 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *