B ă t r â n e ţ e a
„Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;/Si-ncet, în urma tuturor,/Vezi şovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână.” (George Coşbuc, 1867-1918);
*La orice despărţire, murim câte puţin, în vreme ce poetul latin Virgilius (n.70 î.Hr) ne învaţă să ţinem minte că „E o fericire să mori înainte de a începe să-ţi doreşti moartea”;
*Mi-am revăzut şi recitit ciornele scrisorilor trimise în anii fecioriei mele, în speranţa nedeclarată că doar doar îmi „reîntineresc” gândurile şi amintirile uitate.
Deopotrivă tristeţi şi bucurii
L-am privit cum zăcea pe patul lui de moarte, sleit de ultimile sale puteri. Numai că de bucuria nesperatei mele revederi, prietenul meu drag părea mai viu ca niciodată. Ca urmare, ia citiţi, domniile voastre, ce mi-a spus la despărţire: „Ioane, prietene! Când ne va veni rândul ne vom muta în stelele căzătoare ale cerului, strălucind doar pentru ultima clipă, după care dispărem pentru totdeauna. Şi nimeni şi nimic nu va mai şti nici de noi şi nici de vrerea noastră!” Numai că mult prea curând venise şi ziua ultimei despărţiri. Atunci când, la coborârea trupului său cel tânăr în adâncul pământului greoi şi lutos al tristului şi tăcutului cimitir de pe „Dealul vechilor cruci”, femeile jeleau ascunzându-şi lacrimile fierbinţi în colţul broboadelor cernite, în vreme ce bărbaţii plângeau cu frunţile plecate! Aflasem, pentru nu ştiu a câta oară, ceea ce ştiam de mult de tot: că în scurta şi rodnica lui viaţă, prietenul meu a fost Om de mare şi aleasă Omenie! Adică un simpatic oltean, convertit la ardelenisme, purtător cu cinste a unui nume cu renume. Acela de Iulian şi de Preda. Sătean deosebit de respectat al Ruşciorului Şurei Mici, din preajma Ocnei Sibiului. Omul fără timp şi odihnă în aş fi făcut o profesie de credinţă din a-i ocroti, sfătui şi ajuta pe rromii din toate aşezările sibiene. Asumându-şi şi greaua povară de a-i lămuri şi ajuta pe părinţii copiilor de rromi, dornici de învăţătură, spre a-i trimite la şcolile înalte şi facultăţile Sibiului, astfel încât unii dintre ei au devenit învăţători, profesori, judecători, avocaţi, notari, ingineri, medici, poliţişti şi jandarmi. Ba mai mult, din iniţiativa lui proprie, la intrarea din josul vetrei comunei Nocrich, se află în pragul inaugurării un întreg cartier de locuinţe confortabile destinate familiilor nevoiaşe ale rromilor. Inclusiv o grădiniţă-şcoală şi cantină, cu program prelungit şi cu costuri sociale gratuite.
Minunea de a fi
O dulce şi sfântă rugăciune de dragoste, desprinsă din scrierile profesoarei doctor de limba şi literatura română, Maria Pănăzan Lorinzczi, de la Liceul Teoretic „August Treboniu Laurean” din oraşul Agnita-Sibiu: „Dacă Tu nu m-ai fi iubit, eu n-aş fi venit în Lumină şi n-aş fi trăit ca o stea călătoare pe cerul înstelat, călătoare spre dragoste…Dacă Tu nu m-ai fi iubit, eu n-aş astăzi chip senin, fericită de-a trăi iubirea-ţi şi n-aş fi înfrânt atâta suferinţă şi durere ca să ajung la Tine iubire…Dacă Tu nu m-ai fi iubit, gândurile Tale n-ar fi fost ca şi-ale mele iar dragostea Ta aş fi pierdut-o prin cenuşa cernită de cerul aprins de-apocalips…Dar Tu m-ai iubit, Tu eşti în mine dragoste şi frumuseţe şi gânduri şi minune… Mă minunez în faţa minunii de a fi te întâlnit în lumea asta, pentru că Tu m-ai iubit”.
Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR
Sibiu – august 2018