Invadarea Cehoslovaciei: DISCURSUL lui CEAUŞESCU

„În zorii zilei de 21 august 1968, Bucureştiul era împânzit de soldaţi şi tancuri… Aveam să aflăm că trupe ale Pactului de la Varşovia au ocupat Cehoslovacia. Umblau zvonuri că este posibil ca şi România să fie invadată! Peste încă o oră ne aflam deja cu aparatele de filmat în Piaţa Palatului (cunoscută drept Piaţa Republicii în vremea comuniştilor, actualmente Piaţa Revoluţiei), acolo unde avea să se desfăşoare mitingul de protest al locuitorilor Capitalei şi unde Nicolae Ceauşescu avea să rostească celebrul discurs de condamnare a ceea ce se întâmpla la Praga. Din câte ştiu eu, Ceauşescu aflase totul după miezul nopţii dintre 20 şi 21 august 1968, îşi aduce aminte cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu.
Se împlinesc 45 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra Pragăi, când forţe militare din Uniunea Sovietică şi aliaţii ei din Pactul de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia. Mai precis, în zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale ţării. 29 divizii, 7.500 tancuri şi 1.000 avioane, o forţă considerată echivalentă celei americane din Vietnam. România s-a opus public invaziei, criticând politica sovietică. Fără întrerupere Pantelie Tuţuleasa, rememorează acum, la 45 de ani de la invazia Cehoslovaciei , acele momente. „Eu cu echipa de la Sahia Film am filmat fără înrerupere, cu patru camere de luat vederi, din mersul automobilului, în drum spre Piaţa Palatului”.Tot ceea ce s-a petrecut acolo a fost filmat cu aparate de reportaj pe film alb-negru. Din celebrul deja balcon, Ceauşescu îşi începe discursul intrat în istorie, discursul care avea să impresioneze Occidentul: „Dragi tovarăşi, Plenara CC a PCR, Consiliul de Stat, Guvernul, au hotărât in unanimitate să-şi exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul cehoslovac :

„Dragi tovarăşi, cetăţeni ai României, pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste in Cehoslovacia constituie o mare greşeală, o primejdie gravă pentru pacea in Europa!”, va continua Ceauşescu. „Nu există nici o justificare şi nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite ideea intervenţiei militare in treburile unui stat socialist”. „Din peste 100.000 de piepturi răsună voinţa poporului de a apăra suveranitatea patriei noastre”, spune vocea de fundal în film. Într-o zi şi o noapte Pantelie Tuţuleasa consideră că Ceauşescu nu a fost niciodată aşa, ca atunci: „Eu îl mai văzusem de atâtea ori, dar acum era altfel. Mulţimea părea şocată. Mulţimea nu-l mai văzuse niciodată aşa. De altfel, a fost unicul moment din viaţa lui Ceauşescu când nu a fost necesară mobilizarea mulţimii”. Realizat într-o zi şi o noapte, filmul nu are generic (nu a fost timp pentru realizarea genericului), iar secvenţele cu fragmentele discursului sunt construite la masa de montaj. Filmul trebuia „lucrat” urgent: „Pe 21 august s-a filmat, pe 22 rezultatul finit trebuia să plece la Praga. Unde a ajuns şi cine l-a vizionat la Praga n-am să ştiu niciodată”

Între timp, imaginile lui Tuţuleasa şi ale echipei de la Sahia Film au împânzit mapamondul. „Nu a fost timp pentru realizarea genericului, iar secvenţele cu fragmentele discursului sunt construite la masa de montaj. Filmul documentar a fost numit Ediţie Specială”. De ce? „Pentru că era o situaţie specială!”… Ce este Primăvara de la Praga La 12 mai 1968 cehii şi slovacii ar fi trebuit să comemoreze moartea compozitorului BedÅ™ich Smetana, în onoarea căruia se organiza festivalul „Primăvara de la Praga”. Curând numele festivalului a ajuns să fie dat mişcării în favoarea intereselor naţionale, potrivnică Uniunii Sovietice.La începutul anilor 60, Republica Socialistă Cehoslovacă a trecut printr-o perioadă de criză economică, care a dus la înlocuirea lui Antonín Novotn de la conducerea Partidului Communist din Cehoslovacia. Rămas fără susţinere în cadrul CC al PCC, Novotny a fost nevoit să demisioneze, la 4 ianuarie 1968, din funcţia de prim-secretar al partidului şi de preşedinte al Republicii. Locul său a fost luat de Alexander Dubček, care avea sprijinul comuniştilor reformişti. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări şi reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei şi posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două naţiuni cu drepturi egale.Deşi programul prevedea clar că aceste reforme trebuiau să aibă loc sub conducerea Partidului Comunist, presiunile populare au condus la implementarea imediată a unor reforme. Au început să apară o serie de acţiuni radicale pentru acea perioadă:, iar în presă au apărut declaraţii antisovietice. Membrii conservatori ai Partidului Comunist au cerut măsuri represive imediate, dar Dubček a preferat o conducere moderată a partidului, anunţând că la Congresul Partidului din luna septembrie vor fi încorporate în statutul partidului planurile unei legi de federalizare şi va fi ales un nou Comitet Central. Ludvík Vaculík, un membru important al Partidului Comunist şi candidat la Comitetul Central, a publicat pe 27 iunie un manifest intitulat „Două Mii de Cuvinte”. Acesta exprima îngrijorarea privind acţiuni ale unor elemente conservative din Partidul Comunist şi a unor forţe „exterioare”. Manevre militare de exerciţiu ale membrilor Pactului de la Varşovia avuseseră loc în Cehoslovacia, la sfârşitul lui iunie. Vaculík a cerut populaţiei să ia iniţiativă în implementarea programului de reforme. Dubček, Preşedinţia Partidului, Frontul Naţional şi cabinetul au denunţat cu tărie manifestul. Leonid Brejnev, liderul de atunci al URSS şi conducerea ţărilor din Pactul de la Varşovia (cu excepţia României), erau îngrijoraţi din cauza reformelor lui Dubček, pe care le priveau ca acţiuni ce slăbeau poziţia Blocului Comunist în plin Război Rece.Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri. Discuţii bilaterale au avut loc în iulie la ÄŒierna nad Tisou, în apropierea graniţei slovaco-sovietice. La discuţii, Dubček a susţinut programul aripei reformiste a Partidului Comunist din Cehoslovacia, reafirmându-şi, în acelaşi timp, adeziunea la Pactul de la Varşovia şi COMECON. Conducerea Partidului Comunist Cehoslovac era, însă, împărţită între reformatori, care îl sprijineau pe Dubček, şi conservatori, care au adoptat o poziţie anti-reformă. Pe 3 august, reprezentanţii statelor Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Cehoslovacia s-au întâlnit la Bratislava, unde au semnat Declaraţia de la Bratislava. Aceasta reafirma ataşamentul nemăsurat faţă de doctrina marxist-leninistă şi declara război împotriva ideologiei „burghezo-moşiereşti” şi a tuturor forţelor „antisocialiste”. Uniunea Sovietică şi-a declarat intenţia de a interveni în orice ţară a Pactului de la Varşovia, dacă se va stabili un sistem burghez multipartinic.Politica Uniunii Sovietice de a cere guvernelor socialiste ale statelor-satelit să îşi subordoneze propriile interese naţionale intereselor Blocului Comunist (prin acţiuni militare, dacă era necesar) a devenit cunoscută sub numele de Doctrina Brejnev. În final, sovieticii, fiind nesatisfăcuţi de reformele cehoslovace, au pus în practică invazia ţării. În noaptea de 20-21 august 1968, forţe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 şi 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 şi 600.000 de soldaţi). Pe durata atacului armat, 72 de cehi şi slovaci au fost ucişi şi sute au fost răniţi. Alexander Dubček a cerut populaţiei să nu opună rezistenţă armată

Epilog : Liderii partidului şi membrii guvernului din Cehoslovacia au fost arestaţi de paraşutişti sovietici. Dubcek şi alţi „reformatori” au fost urcaţi într-un avion. După o escală în Polonia, conducătorii Cehoslovaciei aterizau în seara lui 23 august, la Moscova. Liderul partidului Dubcek şi primul ministru Cernik au fost aduşi în faţa lui Brejnev şi Kosîghin. La Moscova, liderii cehoslovaci au semnat „acordurile” de „normalizare”. După care, la 26 august, au fost conduşi la aeroport de însuşi Brejnev. A doua zi, la Praga, Dubcek liniştea populaţia aşa cum convenise Moscova. Restul e istorie, remarcabil fiind faptul că vara lui 1968 i-a adus lui Ceauşescu momentul de glorie şi popularitatea în Occident. https://www.youtube.com/watch?v=nGQS17B-fSU

evz.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.