GÂNDURI DESPRE VALORILE PE CARE EMIL DREPTATE NI LE-A LĂSAT, SĂ ŢINĂ LOCUL OMULUI

De puţină vreme am primit vestea tristă a trecerii la cele veşnice a colegului nostru Emil Dreptate, poet şi ziarist.
Scriitorul s-a născut la 13 iulie 1946, la Miceștii de Câmpie, şi a părăsit această lume la 24 august, 2018. A fost absolvent al Facultatăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai.
A publicat volumele: „Vicleana vânătoare”, Ed. Eminescu, 1984, „Cenușa unui zeu”, Ed. Eminescu, 1987, „Mâine cântecul acesta”, Ed. Dacia, 1989, „Vestirile despre tine”, Ed. George Coșbuc, 1995, „Netălmăcit, așteptările”, Ed. Eminescu, 1996, „Păzitorul de cântece”, Ed. Eminescu, 2001 – Colecția Poeți români contemporani.
A colaborat la revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Viața studențească”, „Familia”, „România literară”, „Transilvania”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Minerva”, „Amfiteatru”, „Ateneu” etc.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Târgu-Mureș și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, precum şi vicepreședinte al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud.
Dumnezeu să-l ierte şi să îl odihnească într-o lume mai bună!

Andrei Moldovan

Cum scriitorii nu dispar pur şi simplu din universul nostru, iată şi câteva gânduri despre valorile pe care ni le-a lăsat, să ţină locul omului:
*Muzicală, strânsă cu eleganță în tiparele unei proze tradiționale, producția lui Emil Dreptate exprimă o tendință a decorporalizării trăirilor. Sângele său apare subțiat, întomnat, răspunzând cu melancolie decorului medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și uneori declinante… Neîndoios, fundalul acestei incantații dureros dematerializante e unul mistic.

Gheorghe Grigurcu

*Realitate și vis, neliniște și reculegere se conjugă într-un scenariu de paradoxuri, de amânate replici ale ființei, expansiuni ale realului ce cunoaște în final revelația cuvântului luminii. Neiertătorul strigăt anunță nașterea luminii, purificarea de păcatele lumii.

Zaharia Sângeorzan

*Puțin resemnat, Emil Dreptate se împacă cu sine și ia viața așa cum este. Apele poeziei sale s-au liniștit. Poetul își pune aceleași întrebări ca și la debutul său, dar acestea parcă nu-l sperie ca altădată, dându-ne impresia că pentru unele a găsit răspuns, sau că este convins că la unele dintre ele nu se poate da un răspuns.

Ion Radu Zăgreanu

*Emil Dreptate nu se sfieşte să-şi ascundă filiaţia lirică, destul de complexă de altfel. Poetul vine dinspre hoinăreala profund umană a lui Villon, imagismul esenian, sonurile melancolice ale lui Goga, exaltarea frumos-naivă a lui Labiş şi setea de pustie din tinereţea poetică a lui Ioan Alexandru. Esenţa sa lirică se regăseşte în componente şi simboluri ale vânătorii: o vânătoare primordială şi una a clipei ce trece, o vânătoare în care nu totdeauna se ştie cine vânează şi cine este vânat, dar asta nici măcar nu e foarte important.

Andrei Moldovan

*O asemenea poezie nu face niciodată front (deși destui se înrolează în decența ei), nu agresionează timpul prezent ci, mai curând, așteaptă timpul să se întoarcă la ea, ceea ce se întâmplă din când în când. Emil Dreptate este și el un poet al permanenței răbdătoare.

Valentin Tașcu

Mesagerul de Bistriţa

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.