(discursul lui Nicolae Dabija, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, la evenimentul de conferire a Medaliei Democrației, acordată acestuia de către Parlamentul Republicii Moldova cu prilejul împlinirii a 70 de ani, la 27 august 2018)
Aş compara Republica Moldova cu o casă, numai că, apucându-se să o construiască, meşterii ei au început-o cu acoperişul – guvern, parlament, preşedinte, ambasade, puşcării etc. – lăsând pentru alţii care vor veni să facă temelia.
Iar temelia unui stat o constituie identitatea bazată pe istoria ei milenară, conştiinţa de neam şi demnitatea naţională, limba care să-i unească pe toţi membrii comunităţii, respectul pentru adevăr şi valorile naţionale, şcoala, biserica, grija pentru bunăstare şi nume bun.
În cei 27 de ani de independenţă guvernanţii au avut grijă mai mult de acoperiş: să scrie pe frontispiciu cu litere mari „Republica Moldova”, ca de după el să nu se vadă sărăcia, dictatura, mizeria, corupţia şi gunoiul din interior adunat între timp.
Cu toate astea cred că Republica Moldova se află pe drumul cel bun.
Moise din Biblie a plimbat poporul evreu prin pustie în drumul lui spre libertate 40 de ani. Noi avem abia 27 de ani.
Doar că în toată această perioadă noi n-am avut un Moise.
Noi am avut nişte moisei, mai mititei sau mititei de tot.
Care ne-au dus ba înainte, ba înapoi, ba într-o parte, ba în alta, creându-ni-se impresia că în toţi cei 27 de ani am bătut pasul pe loc. Cu strigătura noastră dragă: „Tot pe loc, pe loc, pe loc, / Să răsară busuioc”.
Dar busuiocul n-a mai răsărit.
De – aceea şi suntem obosiţi. De nemers. Sau de mers aiurea.
Dar şi de dansul preferat al moldovenilor: „Un pas înainte, doi paşi înapoi”.
A te proclama independent încă nu înseamnă a fi independent. A te proclama liber, încă nu înseamnă a fi liber.
„Pentru libertate trebuie să lupţi zilnic”, spune Goethe în „Faust”.
Se creează impresia că mai aşteptăm ca Libertatea să lupte pentru noi. Ca ea să ne caute şi să ne găsească. Şi să ne îmbrăţişeze cu „Bine că, în sfârşit, v-am găsit şi pe voi, moldovenilor!”.
În această zi sunt trist, pentru că am ferma convingere că nu poţi face un stat liber cu nişte oameni cu conştiinţă de slugă, care sunt predispuşi la manipulare, care-şi elogiază călăii, care-i urăsc pe fraţii lor pentru că le fac bine, care umblă la biserică cu diavolul în sân, care nu s-a debarasat de o ideologie ce i-a decimat rudele, care nu s-a scuturat de frică, de minciună, de întuneric, care nu-şi cunoaşte identitatea, numele, istoria, limba.
Republica Moldova n-a fost niciodată stat.
Ea e o altă Transnistrie trasă la indigo, având tot atâtea argumente de a exista ca şi republica moldovenească transnistreană de dincolo de Nistru.
Iar dacă am fi cu adevărat consecvenţi atunci nu monumentul lui Ştefan cel Mare ar trebui să stea în centrul Chişinăului, ci cele ale lui Hitler şi Stalin, pentru că ei sunt adevăraţii părinţi ai statului de pe râul Bâc, şi nu Ştefan cel Mare.
Lăsaţi-l pe Ştefan, nestimați guvernanți, să se odihnească în pace în mormântul lui de la Putna, nu-i mai invocaţi amintirea atunci când doriţi să ne întoarceţi înapoi, de astă dat cu numele lui, în sclavia moscovită, de care abia ne-am scuturat!
Oamenii politici de la Chişinău se complac, declarându-ne de 27 de ani că „Republica Moldova va fi o Elveţie”.
Au trecut aproape trei decenii şi noi suntem tot mai departe şi mai departe de luminiţa din capătul tunelului.
„Şi-apoi, cum să te uneşti cu România, dacă noi suntem stat independent?”, te întreabă ei.
Atunci însă când e vorba de ceea ce se numeşte azi Republica Moldova, ar trebui să ne răspundem la următoarea întrebare: cum poţi fi independent de istoria ta, de cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare de la Suceava sau de cea a lui Lăpuşneanu de la Iaşi; de durerea lui Eminescu care a spus „Suntem români şi punctum!”, de visele basarabeanului Alecu Russo care a scris „Cântarea României”; de îndemnul lui Alecsandri cu „Hai să dăm mână cu mână cei cu inimă română”, de cele ce-au scris Kogălniceanu, Stere, Mateevici, Vieru? Cum poţi fi independent de bunicii şi părinţii tăi, care sunt de naţionalitate română?
Pentru noi nu poate exista independenţă decât în componenţa României.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Victor Puşcaş, azi un apropiat al lui Igor Dodon, afirma acum câteva luni: „Republica Moldova nu vrea Unire, ea vrea libertate”.
Pentru el şi alţii ca el sclavia e un alt sinonim al libertăţii.
Pentru noi libertatea înseamnă reunirea cu Ţara, adică revenirea acestui teritoriu la locul de unde a fost rupt şi reîntoarcerea acestei aşchii de neam românesc acolo unde i-i locul.
O altă soluţie pentru afirmarea independenţei declarate doar şi nerealizate timp de 27 de ani nu există.
https://www.facebook.com/nicolae.dabija.9/posts/1351240311676215?__tn__=K-R