◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Universitatea de vară „Iaşi – istorie, cultură, viitor”, 2-8 septembrie 2018

„Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea […]. În conștiința lui națională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi vazut orașul care a fost și-și zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei…”
Nicolae Iorga

Pentru că sunt totuși români care nu au fost la Iași, două dintre universitățile membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează, timp de o săptămână, o universitate de vară. Participanții sunt studenți din cele două centre universitare care vor încerca să afle cât mai multe despre valențele Iașului. Alături de membrii Departamentului de Turism și Geografie, din Academia de Studii Economice din Bucureşti, vor fi implicați membrii ai Facultății de Geografie și Geologie și cei din Departamentul de Management, Marketing şi Administrarea Afacerilor al Facultății de Economie şi Administrarea Afacerilor – din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Un alt partener al evenimentului este Clubul de Turism și Ecologie ECOTUR – ONG studențesc din Academia de Studii Economice din Bucureşti. Din partea Iașului turistic, evenimentul va fi sprijinit de Centrul de Informare Turistica și Centrul de Promovare Turistică Iași.
Programul activităților desfășurate în cadrul Universității de vară include vizitarea Universității Alexandru Ioan Cuza(Sala pașilor pierduți și aula) și a Bibliotecii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”; plimbare în Parcul Copou; întîlnire cu echipa Centrului de promovare turistică, – vizitarea Turnului Goliei; un City Tour sub tutela colegilor de la Geografie.
O altă experiență memorabilă va fi explorarea Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”, urmată de un tur pietonal dedicate unei acțiuni de Photo Hunt. Aceste activități se vor finaliza cu un concurs foto şi de vlogging. Un tur auto va prilejui vizitarea Bibliotecii Central Universitare, a mănăstirilor Galata și Cetăţuia, încheiat cu o degustare de vinuri la Bucium sub sloganul “Vin la Iași”.
Aventura de descoperire a capitalei moldave va include muzeele Unirii și Palatul Culturii, Bojdeuca lui Creangă, o inedită “incursiune” în turnul orologiului de la Palatul Culturii. O altă zi va prilejui cunoașterea Castelului de la Ruginoasa, Casei memoriale “Vasile Alecsandri” de la Mircești și a Domeniului Sturdza de la Miclăușeni. Peste toate se va face cunoștință cu gastronomia locală și vor cunoaște câteva aspect ale vieții monahale.
Printre toate acestea tinerii studenți și însoțitorii lor se vor întâlni cu reprezentanţi ai mediului privat din turism; vor participa la prelegeri pe teme precum “Hotelaria tradiţională şi tehnologia”, “Iașul și boema sa culturală”.
Pe baza celor văzute și trăite studenții vor prezenta proiecte, spoturi promotionale cu slogan, propunere de stema turistică a orasului – desen şi mascota orasului, etc. Cei mai buni vor primi premii și diplome. Dar cel mai mare câștig va fi reprezentat de cele văzute, trăite, gustate și desoperite în capitala Moldovei. Pe de altă parte numărul românilor care nu au fost la Iași se va diminua, iar cei care au fost vor deveni promotori ai destinației turistice moldovene.

Puiu Nistoreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *