◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.04.2024

„Eroica” – tribună a retrezirii respectului faţă de Istoria poporului român

Revista „Eroica” – de cultură istorică şi de cinstire a eroilor neamului -, face parte din sistemul de publicaţii al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, apare la Târgovişte, fiind aşezată şi sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Şi trebuie spus că întregul ei staff este alcătuit din membri ai Uniunii.
În urmă cu două decenii, într-un moment când sentimentul patriotic şi istoria poporului român începuseră, cu o insidioasă şi perversă premeditare, a fi atacate dur, justificarea acestui atac fiind, chipurile, anularea din conştiinţa românilor a efectului „naţionalimului comunist ceauşist”, conducerea de atunci a Filialei „Mihai Viteazul” Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” a hotărât – aprobarea fiind unanimă – , la iniţiativa semnatarului acestor rânduri, să-şi creeze propria publicaţie. Scopul, să valorifice extraordinarul trecut istoric al fostei capitale voievodale Târgovişte – o adevărată Cetate Eternă a românilor –, a judeţului, şi nu numai.
În anul lansării, 1998, „Eroica” a fost prima din teritoriu, după publicaţia centrală „România eroică”, cu caracter cultural istoric şi de cinstire a eroilor neamului. Programul, din capul locului, a fost clar definit astfel: educaţie patriotică prin cunoaştere trecutului şi a adevărului istoric românesc. Formatul editorial enciclopedic este asigurat de un consiliu ştiinţific din care fac parte academicienii Mihai Cimpoi, Răzvan Theodorescu, – din păcate, i-am pierdut, plecând in etenitate, pe acad. Florin Constantiniu şi pe analistul militar-politic dr. Alexandru Manafu-Târgovişte -, iar din Colegiul editorial se impun câteva remarcabile personalităţi, cum sunt ÎPS dr. Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, dr. Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, scriitorul şi editorul Mihai Stan, prof. univ. dr. Agnes Erich, culturolog, şi ilustrul militar Gheorghe Şerban.
Este de remarcat şi faptul că, pe materialele publicate la rubrica „Studii. Cercetări. Opinii. Mărturisiri”, apar semnăturile unor binecunoscuţi oameni de cultură (scriitori, istorici, geopoliticieni, publicişti) atât din mediul academic, cât şi din alte sfere de exprimare culturală.
După mari eforturi de a susţine financiar apariţia revistei, în cele din urmă, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a găsit soluţia salvatoare: finanţare pe fonduri nerambursabile.
Întregul tiraj se distribuie gratuit, o bună parte fiind încredinţat bibliotecilor publice şi şcolare, universitare.
Chiar de la apariţia sa la 1 decembrie 1998 – această dată a fost aleasă de fondatorii revistei premeditat, pentru a inculca în conştiinţa cititorilor caracterul programatic patriotic al acestei publicaţii – revista a acţionat cu obstinată perseverenţă pentru a pune în valoare reprezentativul trecut istoric nu numai al Târgoviştei, văzută ca o Cetate a Unităţii naţionale româneşti, dar şi al întregului neam românesc. Fiecare dintre numerele apărute în cele două decenii de la lansare stau indubitabilă mărturie, în acest sens, însă, pentru o recentă exemplificare, amintim numerele de la finalul anului 2017 şi din prima parte a anului 2018, unul apărut la „Un secol de la marea victorie românească din vara anului 1917”, şi, celălalt, la „Centenarul Marii Unirii. Un veac de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă România”. Unele dintre studiile şi cercetările de referinţă au purtat semnătura unor membri marcanţi ai UZPR din filială: Mihai Stan, Gheorghe Şerban, Victor Petrescu, Constantin Voicu sau Cornel-Emil Petrescu.
Aşadar, revista „Eroica” se vrea, şi reuşeşte să fie, o tribună a retrezirii cultului pentru istoria poporului român. Nu întâmplător UZPR i-a conferit Diploma de Excelenţă pentru „respectul dovedit faţă de istorie şi profesionalism în abordarea teoretică”.

George Coandă / UZPR
Preşedintele Filialei „Ion Heliade-Rădulescu” Dâmboviţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *