◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Pledoarie pentru limba română

AMĂRÂTA LIMBĂ ROMÂNĂ…
Este 31 august 2018 . După cum mă anunţă multe canale de comunicare, se pare că este Ziua Limbii Române !
Din 2013 această dată a fost legiferată ca zi festivă a României, existând o sărbătoare similară în Republica Moldova din 1990. Ce să ne mire ? Republica Moldova a reuşit în timp să ofere un exemplu de păstrare a limbii române şi a spiritualităţii specifice unui popor incapabil să îşi conserve fiinţa naţională. Discursurile patriotice pe care le-am citit astăzi în diferite postări din media îmi stârnesc un zâmbet amar…Am lecturat cu ocazia acestei zile fraze cu iz comunist şi ridicol naţionalist. Devenim unii dintre noi români în funcţie de circumstanţă.. Deh, o cere patria mamă !!
Să luăm peştele de la cap sau de la coadă, poate reuşim să ne salvăm nasul de mirosul pestilenţial al folosirii trucate a limbii române ? Devin sarcastică dacă vorbesc despre defectuoasa mânuire a limbii române de către mulţi oficiali care fac legea în România, referindu-mă la greşeli gramaticale (de orice fel…”ievaluare”,”iexistă”), greşeli de exprimare inadmisibile pentru un presupus lider . Limbajul de lemn de care au fugit generaţii întregi înainte de 1990 s-a instaurat în România, discursurile sunt demne de Caţavencu…Ufff, Caragiale a greşit că nu s-a născut acum, în mod cert faima lui ar fi fost superioară, în ciuda utilizării unei limbi fără circulaţie internaţională ! Nu intenţionez să dau o notă politică acestui mic eseu despre Amărâta Limbă Română. M-au impresionat cuvintele postate de domnul Alexandru Jizdan, Ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova : ”Vorbesc şi tac, iubesc şi cred şi dor îmi este în limba mea română. Să ne spunem mai des cuvinte frumoase şi să păstrăm valorile identităţii noastre, la fel cum au făcut-o strămoşii noştri. La mulţi ani, graiul mamei mele ! „ (https://www.publika.md/ ) Felicitări, domnule Jizdan, indiferent dacă aceste cuvinte sunt scrise de dumneavoastră sau de un consilier bun cunoscător de limbă română!
Urez Limbii Române viaţă lungă şi rezistenţă maximă împotriva vicisitudinilor la care este supusă ! Artişti nenumăraţi o chinuie între icnete şi zgomote, profesori cu diplome câştigate „pe genunchi” îngaimă cuvinte amalgamate în dezacorduri stridente, pe când scriitorii veritabili sunt calificaţi drept slugi ale şefilor cu bani ! Ce să mai…Bravo, naţiune !
Să ne trăiască măcar Limba Română, că noi ca naţiune suntem ucişi !!

Ioana Sandu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *