default-logo

Plecarea în eternitate a prof. Victor Crăciun

A   P L E C A T   V I C T O R   C R Ă C I U N

Duminică la prânz l-am condus pe ultimul drum pe profesorul Victor Crăciun, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi din străinătate. Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni a plecat în eternitate, trecând Podul de Flori. În Ceruri se va întâlni cu fraţii de suferinţă Adrian Păunescu şi Grigore Vieru, arşi de dorinţa Basarabiei reunite cu ţara. Mânat de dorul de Eminescu, va urca pe aripile Păsării Măiestre „ La steaua”, sperând să-i ajungă din urmă pe prietenii săi Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, plecaţi mai demult, pe Ţarul Boris şi Ion Dodu Bălan, plecaţi de curând, pentru a-l întâlni pe Luceafărul Poeziei Române.
Îl va regăsi pe artistul fotograf Vasile Blendea pentru a reface împreună drumul lui Eminescu prin Europa şi verifica starea plăcilor comemorative, a busturilor şi statuilor care fixează prezenţa personalităţilor române în lume de-a lungul timpului. Va revedea apoi împreună cu Emil Loteanu Luceafărul, primul lor film despre Poetul Naţional.
Îl va bucura apoi pe Nicolae Iorga vorbindu-i de activitatea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Şi le va dărui câte un studiu monografic lui Constantin Brâncuşi şi Marin Preda. Prilej de bucurie şi de aduceri aminte vor fi şi întâlnirile cu „Scriitorii români la microfon”, cărora le-a luat interviuri pe vremea când lucra la Radio.
Se va întrista însă la Centenarul Marii Uniri, când va vedea că nimeni nu a luat în seamă numeroasele proiecte şi propuneri concrete cuprinse în rezoluţiile ultimelor Congrese ale Spiritualităţii Româneşti privind aniversarea istoricului eveniment.
Iar cititorii revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu” îi vor simţi lipsa „Paginii lui Victor Crăciun”, model de erudiţie şi de patriotism, inegalabile incursiuni în istoria literaturii, în arta şi cultura naţională şi universală, pe care le-a slujit cu devotament toată viaţa. Se vor consola însă citindu-i opera.
A venit însă vremea să îmi iau şi eu rămas bun de la OMUL, al cărui umăr l-am simţit alături ca Profesor, Mentor şi Prieten în momentele importante ale devenirii mele intelectuale.
ADIO, Maestre!

Mihai Maxim

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.