Prin exemplul de măiestrie în ziaristică, a făcut școală de presă în Maramureș.
Cel care, prin întreaga sa operă de ziarist, scriitor și jurist, avea să fie recunoscut ca unul dintre oamenii mari ai Maramureșului, pe numele său din certificatul de naștere Gaftone Vasile, a văzut lumina acestei lumi în data de 10 decembrie 1936, în satul Salva din județul Bistrița-Năsăud. Cei care l-au cunoscut nemijlocit pe Vasile Gaftone știu că se mândrea cu faptul că este născut în Salva, nume de rezonanță istorică, spunea că el este ”Cu suflet și cuget de fiu al Salvei Năsăudului grăniceresc, nume de așezare cu răsunet istoric, certificat prin acea chezaro-crăiască rostire a împăratului Iosif al II-lea din 1773: ”SALVE, Romuli parve nepos!” (”Salut, mică nepoată a lui Romulus!)”. Părinții lui, Gavrilă și Virginia, au fost țărani, iar el, Vasile, a fost al cincilea copil, considerat, prin tradiție, ”stâlp la bătrânețe”.
Cercetându-i biografia, constatăm că, împotriva legii tradiției, n-a rămas țăran în sat, să ducă mai departe gospodăria părinților, ci a urmat drumul școlilor. A fost elev la Școala primară din Salva, între anii 1942-1947. (Între 1942-1944, a învățat în limba maghiară, Ardealul fiind sub ocupație). Între anii 1947-1950 a fost elev, în clasele V-VII, la Liceul ”George Coșbuc” din Năsăud. Între anii 1951-1955, elev al Școlii Medii Tehnice Silvice din Năsăud. În anul 1955 a obținut Diploma de maturitate a Școlii Medii Mixte din Vișeu de Sus. Între 1955 (septembrie) și 1957 (octombrie) a fost militar în termen, urmând a scrie despre armată că este ”o școală a formării caracterelor, a deprinderilor de ordine, disciplină și demnitate, unde am învățat și ziaristică”. Între anii 1959-1961, a urmat cursurile de ziaristică la Școala Superioară de Partid ”Ștefan Gheorghiu” din București, pentru ca între anii 1964-1968 să fie student la Facultatea de Drept a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând licența în științe juridice. Între anii 1978-1980 a urmat cursul postuniversitar al Facultății de Ziaristică București, pe care l-a absolvit cu nota 10, cu lucrarea de licență ”Suplimentul social-cultural și artistic al ziarului județean. Actualitate și necesitate”, despre care lucrare a afirmat că este ”bazată și pe experiența redacției din Baia Mare în editarea suplimentului Maramureș și a altor 15 redacții județene care editau astfel de suplimente publicistice.”
S-a căsătorit cu Rodovica (n. 1936), absolventă a Școlii Pedagogice din Năsăud (1956), învățătoare la mai multe școli din Baia Mare. Au un singur copil: Simina-Dora, licențiată în mecanică fină (1986) și psihologie (2005) la Universitatea din Timișoara.
Urmărind biografia lui Vasile Gaftone, să-i vedem și principalele repere ale acivității sale profesionale, la baza documentării acestei prezentări stând lucrarea ”Vasile Gaftone -75, documentar biobibliografic aniversar”, editată de Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. 1956-1957-redactor, în timpul serviciului militar, la săptămânalul ”Înainte” (cu tradiție militară, fost săptămânal al Diviziei ”Tudor Vladimirescu”, pe frontul din est) al Regiunii a II-a Militară București; 1957 (11 nov). – 1959 (15 sept) –redactor, șeful rubricii economice, la săptămânalul ”Viața liberă” al autorității raionale de partid și de stat Sighet; 1961-1970 –redactor, șef de secție, secretar de redacție la ziarul ”Pentru socialism din Baia Mare”, al autorității regionale, respectiv, județene Maramureș; 1970-1973 –corespondent special al ziarului ”Scânteia”, organul de presă al CC al PCR, pentru județul Maramureș; 1973-1986 –redactor șef al ziarului ”Pentru socialism”, cu difuzare în județul Maramureș; 1986-1989 –secretar al Comitetului județean de partid cu probleme ideologice, de cultură și învățământ, precum și vicepreședinte al Consiliului Popular Județean Maramureș, pentru probleme de cultură și învățământ; 1990-1992 –bibliotecar principal la Biblioteca Județeană Maramureș; 1992-1999 –consilier juridic, șeful Serviciului juridic al Consiliului Județean Maramureș; 1990, după 43 de ani de activitate consemnată în cartea de muncă, s-a pensionat.
În paralel cu activitatea jurnalistică din presa județeană, a fost, între anii 1990-1994, corespondent pentru ziarele ”Adevărul”, ”Dimineața” și al revistei ”Totuși iubirea”, între anii 1992-2000 –corespondent special al Agenției Române de Presă ROMPRES. A transmis acestei agenții de presă peste 6.500 de reportaje, interviuri și informații diverse despre viața economico-socială, social-politică și spirituală a Maramureșului, adunate în șapte volume legate, utile pentru o cronică a Maramureșului. A trecut adesea frontiera jurnalismului, devenind și autor de literatură. A publicat peste 300 de povestiri, schițe și nuvele în suplimentul ”Maramureș”, ”Pagini maramureșene”, ”De veghe în septentrion”, ”Azururi”, ”Caietele Măiastra”, ”Nord”, în revistele ”Ateneu” din Bacău, ”Luceafărul” din București și ”Tribuna” din Cluj.
Deosebit de prolific în spațiul presei, ziaristul Vasile Gaftone este și autorul următoarelor cărți: ”Ulmeni-pași spre urbanizare” (monografie, 1971), ”Dăruire” (povestiri, 1972), ”Tranziția postcomunistă în Maramureș” (o cronică a anilor 1990-2004. Baia Mare, Editura ”Eurotip”, 2005), ”15 ani de administrație publică pentru comunitate: 1992-2007”. Baia Mare, Consiliul Local și Primăria Municipiului Baia Mare, 2007; ”Reforma administrației publice postcomuniste în Maramureș. Consiliul Județean Maramureș 1992-2007”(apărute în colecția ”Programe culturale. Seria Pagini contemporane); ”Budești, mica Romă a Maramureșului” (Baia Mare, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, 2009); ”Nicolae Sabău, pe cărări de dor”, 50 de ani consacrați cântecului popular românesc (Baia Mare, Editura ”Eurotip”, 2009); ”Partide și politicieni din Maramureș, de la partidul unic la muiltipartidism” (Baia Mare, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, 2009); ”Românii și etniile din Maramureș” (Baia Mare, Editura ”Eurotip”2010). Este autor principal la alte trei cărți: ”Pintea Viteazul” (roman, coautor: Dumitru Mureșan, Casa Creației Populare Maramureș, 1970), ”Pintea Viteazul” (roman, coautor: Dumitru Mureșan, Editura ”Ion Creangă” București, 1973) și ”Frumoasa Spria” (roman, coautor: Dumitru Mureșan, Editura ”Facla” Timișoara, 1977).
Vasile Gaftone a fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din mai 1992, atestat prin Cartea Internațională de Ziarist.
Încă din tinerețe, rodul muncii sale a fost evidențiat prin premii, distincții și diplome. În anul 1953, a fost distins cu Premiul I la Concursul ”Prietenii cărții”, al elevilor din liceele raionului Năsăud, pentru ”merite literare”, în prezentarea romanului ”Dulăii” (1952) de Zaharia Stancu; 1970 -Premiul III al revistei ”Ateneu” din Bacău, pentru nuvela ”Cine trece muntele”; 2008 –Diplomă de excelență acordată de Consiliul Local și Primăria Cicârlău, precum și de Cenaclul literar ”Vasile Lucaciu”; 2010 – Diploma de excelență acordată de Societatea Culturală Pro Maramureș ”Dragoș Vodă” din Cluj-Napoca, pentru excepționala contribuție la promovarea și îmbogățirea patrimoniului cultural maramureșean.
Vasile Gaftone a avut norocul sau ghinionul să fi fost călare pe două lumi: pe cea zis comunistă și pe cea zis democratică. De aici, două unghiuri de a-i privi critic opera. Între opiniile venite din cele două unghiuri, timpul va decide…Cei care l-au cunoscut nemijlocit știu că era un ziarist pursânge, talentat, deosebit de harnic, cu o putere de muncă uimitoare, încât colegii credeau că ar fi fost capabil să scrie și singur un ziar întreg. Deși redacția avea două dactilografe, el își dactilografia singur materialele. Cu o mână ținea mașina de scris, de parcă o împiedica să fugă, și cu un singur deget bătea la mașină. Avea, însă, o viteză atît de mare încât putea întrece la concurs dectilografele. Textul îi era curat din punct de vedere gramatical, avea un stil limpede, încât mesajul ajungea iute la cititor. Avea un fler neîntrecut la a simți subiectul de presă, pe care îl redacta magistral. Ca șef era când sever, când excesiv de prietenos, știa să țină unit colectivul redacției. Era îndrăgit. A știut și să conducă redacția prin vremuri când cuvântului i se punea cenzură. Între limitele permise de regimul politic, a condus o presă care chiar se făcea cu har și responsabilitate. Recitind texte despre Vasile Gaftone, scrise de colegi de redacție și colaboratori, realizez că Vasile Gaftone, prin exemplul personal de măiestrie ziaristică, a făcut școală de presă în Maramureș. Să vedem câteva fragmente din asemenea texte.
”…mi-am permis să observ de câtă măiestrie gazetărească era capabil cel pus de partid să conducă ziarul județean și de ”soartă” să facă o școală de prersă adevărată în capitala Maramureșului. Căci orice s-ar spune despre acea perioadă, aici, în această redacție, s-au ascuțit condeie, s-au lustruit celelalte unelte ale scrisului, s-au deschis noi porți de comunicare, s-au cizelat metafore, s-au făcut lucruri demne de o istorie și vremuri mult mai bune…” (Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare)
”Vasile Gaftone a fost, este și va rămâne un ziarist. Are știința detectării și surprinderii esențialului. Urmăresc (și nu numai eu) micile însemnări dintr-o pagină a unui ziar județean semnate ”gava”, mă pot documenta juridic din articolele pe teme legislative, pe care le publică săptămânal…” (Ioan Dragoș, poet, director executiv la Direcția Juridică și Administrație Publică a Consiliului Județean Maramureș)
”Ce-mi place la Vasile Gaftone este gândirea corectă și profundă pe care o are. Nu bâjbâia, nu se bâlbâia în decizii. Și așa a rămas, o minte de supervizor. Și încă ceva important am învățat: pe unde treci să lași loc de bună ziua, să te porți cu bun simț, fără exagerări”. (Andrei Fărcaș, jurnalist)
”Atât ca ziarist, dar și ca secretar județean de partid și vicepreședinte al Consiliului popular județean, el se purta firesc, ca om și nu ca activist scorțos, plin de sine, trufaș, cum mai procedau unii veniți în îndrumare și control…” (Gheorghe Iancu, Sighetu Marmației)
”L -am perceput ca pe un om sobru, dar prietenos, exigent, dar și îngăduitor în unele situații dificile. Era în permanență preocupat să dea o altă imagine ziarului, în conținut, dar și în grafică. Avea o putere de muncă extraordinară. După ce ziarul a ajuns în format tabloid, putea să-l scrie de unul singur.” (Mihai Mureșan, jurnalist)
”Scriu despre un om căruia îi datorez, în mare măsură, venirea mea în presă. Poartă numele Vasile Gaftone, care a învățat profesia de jurnalist de la apa de izvor, din ogor, din marile amănunte ale lumii, din politică, dintr-o livadă cu meri, din scrâșnetul vremii, din iubirea de oameni, din istorie. A găsit multe împrejurări în care cuvântul a fost pus să lustruiască sufletul.” (Gheorghe Pârja, jurnalist
”Vasile Gaftone, mentorul meu în ale scrisului. Nu-i place să-i zici maestre precum altora, nu-i plac laudele, nici n-are rost să te apropii de el cu tămâieri. Un om care știe să măsoare cuvintele și care se pricepe bine la tipologia umană”. (Gheorghe Peter, jurnalist)
”Prin mijlocirea ziarului Graiul Maramureșului am dat de un nume: Vasile Gaftone. Un nume care s-a lipit de sufletul meu, prin varietatea problemelor abordate într-o manieră publicistică atrăgătoare pentru cititor, cu un bogat conținut și lexic adecvat, prin rigoarea și necesitatea de a face cunoscute cititorilor chestiuni esențiale, controvesate din istoria românilor”. (Augustin Pod, cititor din Baia Mare)
”Da, Vasile Gaftone a fost întâiul meu profesor într-ale ziaristicii. Văzându-l cum arde pentru subiectul mare de presă, bine documentat și impecabil scris, m-am aprins și eu cîte puțin, parcă furându-i meseria de ziarist.” (Alec Portase, jurnalist)
”În fiecare pagină semnată de Vasile Gaftone putem vedea cât de mult depindem de starea cuvântului care ne-a crescut, cât de important este să stârnești puterea luminii din cuvânt. În ceea ce avem mai durabil, cu toții suntem construiți prin cuvânt: cuvântul de acasă, cuvântul din școală, cuvântul din biserică și cuvântul din inimă, cel cu care te naști.” (Gheorghe Susa, jurnalist)
La final, și un fragment dintr-o scriere a lui Vasile Gaftone: ”Am fost și am rămas mereu uimit de frumusețile, dar și de urâțeniile lumii în care am trăit. O lume dominată de Omul truditor, smerit, credincios tradițiilor și obiceiurilor moștenite, nefățarnic, iubitor de adevăr, dreptate și lege, receptiv la modernizare în armonie cu civilizația și spiritul românesc. Dar și o lume grav amprentată de trândăvie, lăcomie, avariție, trufie și laudă deșartă, de violență, mizerie și desfrâu moral, nelecuită de corupție și nerușinare, care își autodevoră, cu o inconștiență jalnică, existența muritoare. Nădăjduiesc într-o lume mai bună, cu simțul omeniei și al măsurii.”
Alec PORTASE / UZPR