DIALOG – Prof. Univ. Dr. Ilie Cristescu:Orice cugetare a lui Confucius este un drum, o potecă, o stare, o iubire

Domnule Prof. Univ. Dr. Ilie Cristescu, președinte al Asociației de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P.Chineză, ziarist, poet și dramaturg, vă spun bine ați venit în studioul redacției române a Radio China Internațional. Este o mare bucurie să vă avem aici şi mulţumim pentru prezenţă.
Şi eu mă bucur în mod deosebit că mă aflu la acest post de radio care pe noi ne însufleţeşte foarte mult în relaţiile pe care le purtăm între poporul chinez şi poporul român şi mai ales că toate virtuţile acestui post de radio le simţim, le trăim şi ne îmbogăţim în sensul cunoaşterii şi a trăirii noastre. Ca atare, eu vă mulţumesc şi vă sunt îndatorat şi onorat şi încântat de faptul că mă aflu în prezenţa dvs. la acest post de radio al Chinei.
Ați făcut parte din delegația României care a participat la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, un eveniment tot mai grandios cu fiecare an care trece. Cum a fost atmosfera acolo, mai ales la standul și evenimentele României, și ce impresii ați adunat pe parcursul acelor zile?
În primul rând ne-am bucurat de faptul că mulţi cititori sau doritori să cunoască România au venit la standul nostru şi, într-adevăr, au desfăşurat să zic aşa o activitate privind înţelepciunea, în ghilimele, de a cunoaşte şi de-a se integra de fapt, tot la fel în ghilimele, în cultura românească. De fapt, noi ne mândrim pentru faptul că în 1949 am certificat şi ne-am bucurat de naşterea Chinei, fiind a treia ţară din lume şi ca atare, prietenia noastră este o prietenie de aproape 70 de ani, şi subliniez un lucru foarte important despre naşterea acestei mari ţări, şi bogate şi cu oameni muncitori. Am avut norocul că învăţătoarea noastră din sat, un sat de munte, ne-a spus atunci, eram în clasa I, că s-a născut o nouă ţară, mare, frumoasă şi mănoasă şi cu oameni deosebit de muncitori şi se numeşte China. Mi-am pus întrebarea şi acum şi atunci cum de a fost ea cunoscătoare a acestui eveniment, întrucât mijloace de informare pe vremea aceea nu existau şi, ca atare, ne-a transmis acest sentiment de apropiere şi de cunoaştere şi prin faptul că ne-a şi învăţat să facem o cultură a viermilor de mătase, adică a mătăsii. Pentru mine a fost o bucurie. Pentru noi a fost o înţelepciune a timpului şi a lucrului şi mai ales că viziunea ei a rămas în noi şi spunea că cine va ajunge în China, în această ţară deosebită, va fi un om de seamă. Eu am creat în mine, să zic aşa, o statuie a învăţătoarei mele şi căreia îi mulţumesc şi cred că acolo unde se află am să-i spun că am reuşit să ajung chiar şi la Radio China Internaţional să spun câteva cuvinte despre faptul că ea a deschis o pagină în viaţa şi cultura mea.

Unul din seria de evenimente organizate la târg a fost dedicat Centenarului Marii Uniri, unde a fost o lectură publică a piesei „Prima zi a ultimei luni” scrisă de dvs, cu participarea actorilor de la Grupul de Artă din Beijing „Jinghua Qing”. Vă rog să-mi vorbiți pe larg despre acest moment – cum a ajuns piesa dvs. iată în China, cum a fost ea înțeleasă de actorii chinezi, cum a fost prestația lor, cum a fost receptată de publicul chinez?
În primul rând ea a fost foarte bine receptată, pentru că aşa de bine s-au integrat în roluri actorii, încât şi eu care nu ştiu chineză, am simţit freamătul lor, emoţia care au transmis-o şi mai ales dorinţa de a aşeza între noi o foarte frumoasă deschidere şi mai ales o privelişte de aşa natură încât să simţim de fapt ideea unirii României, fiind acum în cel de-al 100-lea an. Sigur că, acest lucru a venit şi a înfrumuseţat dacă vreţi şi evenimentul târgului ca atare, pentru că au venit foarte multe personalităţi din România, scriitori din România, au venit şi foarte multe personalităţi şi din China şi ne-am bucurat la un loc pentru acest eveniment şi mai ales pentru că piesa aducea în faţa tuturor acea stare de unitate a românilor, patria noastră este limba română şi, permanent, unde e un român suntem şi noi. Şi ca atare, eu am citit această piesă de teatru care a fost jucată de Teatrul Naţional al Televiziunii Române cu cei mai mari actori ai României. Piesa era fructificată din acest sens de mari artişti ai ţării şi care, într-adevăr, ilustrează necesitatea de-a ne expune trăirile, simţirile şi dorinţa noastră de unitate naţională.
Pe lângă profesor universitar, ziarist, poet și dramaturg sunteți și președinte al Asociației de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P.Chineză. Și s-o luăm acum de la început. De unde și cum s-a născut pasiunea dvs. pentru China și măreața cultură a acestei țări?
Vreau să subliniez că în prima etapă eu am fost şi încă sunt în Asociaţia Română de Prietenie cu R.P.Chineză, care a fost condusă de Florea Dumitrescu, ambasador, guvernator şi ministru de Finanţe şi care cunoştea foarte bine China şi era un îndrăgostit şi un om temerar în tot ceea ce făcea. L-am cunoscut prin anii 1974 şi în momentul în care a devenit preşedinte a spus că noi trebuie să facem ceva în legătură cu prietenia cu China. Şi ca atare, eu aş vrea să fii lângă mine şi să dezvoltăm această idee. Atunci am înfiinţat trei filiale în Banat, în zona sud-vest a României şi am înfiinţat filiala Caraş-Severin, unde de fapt locuiesc în Herculane, Mehedinţi şi Gorj, la care au participat şi membri ai ambasadei, inclusiv ambasadorul de atunci al Chinei în România. S-a văzut că această stare, să zic aşa, de construire, de coagulare şi de aşezare cât mai apropiată între noi devine un atribut al muncii noastre şi al necesităţii acesteia. Şi mai mult decât atât i-am fost şi consilier personal până s–a stins din viaţă preşedintele Florea Dumitrescu şi între timp, domnul Constantin Lupeanu, marele sinolog, a înfiinţat şi el o asociaţie care se cheamă Asociaţia de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P.Chineză, dar, viaţa se duce înainte, el a ajuns aici directorul Institutului Cultural Român şi, ca atare, s-a constituit de fapt în asociaţia noastră funcţia de preşedinte de onoare pe care el o îndeplineşte şi eu preşedinte în exerciţiu cu obligaţia, datoria şi moralitatea ca într-adevăr să creăm pe mai departe puntea şi s-o înfrumuseţăm, de relaţii între cele două ţări. Sigur că la noi există acest sentiment, mai ales că în asociaţia noastră sunt foarte mulţi profesori universitari, studenţi, adică le adresăm o nişă de o anumită elită, de o anumită structură şi cărora noi vrem să le dăm imboldul necesar ca să prelungească în viitor generaţia care vine să fie cât apropiată, cât mai bogată în a cunoaşte relaţiile dintre ele şi mai ales în vieţuire comună. Este foarte important şi foarte mulţi tineri s-au apropiat văzând virtuţile marelui poporului chinez şi mai ales după ce s-au văzut aceste rezultate extraordinare pe care le are China în problematica mondială. Adică China devine o putere, eu zic cu sinceritate prima putere, pentru că PIB-ul Chinei faţă de cel al Americii sau faţă de altcineva este făcut pe muncă şi nu pe servicii. Şi mai mult decât atât, vreau să apreciez că gradul de folosire a forţei de muncă în China este superior tuturor ţărilor şi ca atare, un mare filosof spunea că bogăţia unei ţări nu se măsoară în bani, ci în muncă. Sigur că munca face educaţie. Nu poţi să munceşti dacă n-ai educaţie şi educaţia trebuie făcută prin muncă şi ele se intercondiţionează de aşa natură încât nu fac altceva decât să deosebească oamenii. De fapt, spunea la un moment dat Confucius, natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.

Ați cunoscut mulți poeți chinezi, fie aici în China, fie în vizitele pe care le-au făcut ei în România, de-a lungul timpului. Le-ați citit și ascultat poezia. Cum vede poetul Ilie Cristescu poezia chineză contemporană, cum ați descrie-o?
Creează o stare de armonie, de o trăire şi o privelişte de excepţie în lume. Faptul că vin cu altfel de imagini, pe care nu le-am întâlnit şi care vin să te aducă într-o stare de contemplare, de meditaţie, de a gândi mai mult, de a trăi mai mult, de a spune mai mult, de a simţi mai mult, este un fenomen pentru noi. Eu ca poet consider că poezia chineză aduce un omagiu naturii, aduce un omagiu omului, aduce un omagiu nevoii de a fi mai bun, este un lucru formidabil, nevoii de dragoste. Este împlinită, este cântată, este răsfăţată, este însingurată uneori ca să de-a dimensiunile omului pe care o poartă. Nu pot să nu mă refer la Jidi Majia. Când a venit la Bucureşti l-am întâmpinat, citindu-i de fapt dinainte versurile, fiind încântat, copleşit de imaginile, de metaforele, de personificările, de aceşti cai frumoşi ai gândurilor. N-am putut să nu mă duc şi să nu-l aştept la Muzeul Literaturii, şi cu ce l-am aşteptat, cu inima şi cu sufletul, dar şi cu o statuie făcută. A rămas el, puţin, aşa derutat, ce s-a întâmplat. Zic, acesta este omagiul meu, omagiul pe care eu l-am simţit. Merită ca Jidi Majia să-şi aibă o statuie în România şi i-am prezentat-o atunci şi acum se află în curtea casei mele care are o deschidere spre stradă şi acolo sunt încă doi prieteni de-ai mei, două statui, e vorba de marele poet patriot român şi cu care am fost prieten din 1962, Adrian Păunescu şi un alt poet care de asemenea mi-a fost drag şi prieten, şi care au stat şi au locuit la mine şi au scris acolo, este vorba de Grigore Vieru. Acest triumvirat pentru mine este o necesitate şi o bună stare. Când intru îi întreb ce mai fac, ce-au mai scris, unde au mai fost şi toată lumea care trece cu câtă ardoare stă şi-i priveşte şi se pozează. Mai ales că vin copiii şi pun flori. E o chestiune care te înfioară, te înfioară frumos şi mai ales că duci dorul lor. Am fost aici la un festival de globalizare şi cultură în care spuneam că este foarte important ca şi globalizarea să aibă anumite graniţe, pentru că trebuie să păstrăm foarte mult personalitatea locului şi a stării respective. Acum mi-a trecut prin minte chiar un vers foarte frumos al lui Rabindranath Tagore – Şi soarele încape într-un bob de rouă. Nu vreau o globalizare cu Pepsi Cola şi Coca Cola, eu vreau să fie o globalizare în care pot să beau aşa cum beam când eram mic, un sirop de mure, de afine, făcut în casă, culese de mama la pădure. Mama a fost o dată la pădure, s-a dus la mure, cu mama Mitra şi la un moment dat la murar se tot mişca murarul şi strigă Mitro nu mai mişca atâta murarul, că nu pot să le culeg. Şi n-a răspuns nimeni. Şi s-a mai mişcat puţin murarul. Şi când se uită vizavi, cine era? Ursul. Deci ursul mânca pe partea cealaltă, mama culegea pe partea asta. Amândoi erau liniştiţi. Fiecare avea habitatul lui. Noi trebuie să respectăm habitatul copilăriei, a trăirii, a frumuseţii locului, încât să nu-i deranjăm pe ceilalţi. Acum urşii coboară şi atacă oamenii. Atunci nu ştiam de aşa ceva, că ursul ne atacă. Şi cred că ar trebui să ne întoarcem la ceea ce a fost odată. Că poate, uneori, evoluţia nu este evoluţie, ci involuţie. Globalizarea este o stare pe care eu pot s-o accept, mă şi întreb, cum ar fi ajuns vreodată Jidi Majia să fie un mare poet naţional dacă el este dintr-o minoritate de 2 milioane de locuitori. Aici este frumuseţea lumii, aici sunt vlăstarele şi trăirile şi rădăcinile vieţii lumii, nu prin concepţia unora sau altora care vin să denatureze efectiv starea naturală, natura. De aceea, eu cred în natura poeţilor şi în natura oamenilor de bun simţ, şi a celor înţelepţi, curaţi, şi a celor care ne conduc să ne conducă bine. Şi aveţi mare noroc că aveţi o conducere unitară, foarte solidă, foarte axată pe probleme, aici în China, numai în China. Au un management naţional de excepţie care influenţează dezvoltarea globală. Eu am venit de mai multe ori şi n-am mai cunoscut de câte ori am venit locurile unde-am fost, atât de mult se îmbunătăţesc, se îmbogăţesc, atât de mult se schimbă şi mai ales se înfrumuseţează pe zi ce trece şi îţi dau o estetizare a lumii, o estetizare a sufletului, a trăirilor. Am văzut acum recent o fântână arteziană care este un basm, dau un simplu exemplu ca să nu spun realizările pe care le are ţara, ca şi indicatori economici şi financiari care se impun cu severitate în lume şi sigur că acesta nu este decât un câmp în care muncesc nişte oameni înţelepţi, aşezaţi, chibzuiţi, perseverenţi, care vor să dea roade pământului acestuia şi lumii.

Din lecturile pe care le aveți, din întâlnirile cu poeți, scriitori, oameni de afaceri oficialități din China sau chinezi simpli, ce ați luat din cultura chineză pentru dvs. personal, pentru a vă îmbogăți ființa și spiritul sau eu ştiu ceva care, poate, vă inspiră în creațiile literare?
Pe mine mă inspiră următoarea chestiune, răbdarea pe care o are chinezul, munca, râvna, dorinţa şi economia pe care o are chinezul, a timpului, a spaţiului, economia de a face cât mai mult cu cât mai puţină abrutizare a muncii, cu înţelepciune şi mai ales meditaţia care ţi-o comportă şi ţi-o transmite. Noi, europenii, imediat sărim. Undeva suntem apropiaţi, cu zona transilvană, în care se zice că… cugetă. Şi mai mult decât atât, faptul că gândirea şi meditaţia care-i domină, mai ales pe cei care sunt înţelepţii, îţi transmit şi ţie nevoia să fii şi tu la fel, să nu te complici, să nu te implici, să fii cât mai simplu, cât mai aşezat, în toate problemele mărunte, că ele determină până la urmă esenţa, aşa cum spunea şi Maica Tereza. O chestiune formidabilă. În ele este puterea, în evenimente simple, mărunte care sunt determinante. Şi cred că această stare de fapt este şi datorită filosofiei pe care o comportă ei şi anume filosofia confucianistă. Este excepţională şi nu poţi să nu accepţi că orice cugetare a lui Confucius este de fapt un drum, o potecă, o stare, o iubire. Absolut toate la un loc fac esenţa vieţii şi esenţa poporului chinez.
Redacția în limba română a Radio China Internațional împlinește, în 29 august anul acesta, 50 de ani de existență, perioadă în care a contribuit enorm de mult la promovarea limbii române în China și în spațiul asiatic. Cum vedeți această aniversare şi câteva gânduri pentru redacţia noastră?
Este o bucurie. Am venit la redacţie şi m-am îndrăgostit de oamenii de aici, oameni cumpătaţi, aşezaţi, oameni care doresc să reflecte cât mai mult în paginile şi gândurile lor ce se întâmplă în lume şi în ţară. Redacţia de aici mă aşează pe o lespede a unei gândiri frumoase, a unei munci frumoase şi-a unei dăruiri frumoase, a unor oameni frumoşi şi dornici să facă bine. Urez cu toată consideraţia, cu sentimentul locului legendar al lui Hercules, unde locuiesc, ca întotdeauna să fiţi mereu aşa, mereu permanenţi în viaţă, cu trăiri, cu simţiri, cu iubiri şi cu starea de a transmite tuturor cele mai frumoase gânduri, sentimente şi mai ales bunătate.
Domnule profesor vă mulţumesc foarte mult pentru acest dialog de suflet, vă mai aşteptăm în China şi la Radio China Internaţional.
Vă mulţumesc şi urez tuturor ascultătorilor Radio China Internaţional multă, multă sănătate, fericire, împlinire şi înălţare în suflet.

Nina F. Gherman
Radio China Internaţional – redacţia română
Beijing, 27 august 2018

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.