default-logo

Festivalul Național „George Bacovia”, ediția a 3-a

Timp de mai multe zile, Bacăul a găzduit a 3-a ediție a Festivalului Național „George Bacovia” (ediția inaugurală a avut loc în 1971, după care Festivalul a fost interzis de autorități). Cu această ocazie, juriul format din Adrian Jicu- directorul și sufletul manifestării, Bianca Cernat, Alex Goldiş, Radu Vancu și Bogdan Creţu a decernat mai multe premii literare:
Premiul Special al Asociaţiei Patrimonium Bacoviensis: Gheorghe IORGA- scriitor, eseist, traducător din persană.
Premiul pentru Debut Poetic 2017: Dan DEDIU, pentru volumul „4,5 litri sânge, miliardar”. Au mai fost nominalizați: Gabriela Feceoru („Blister””), Simona Năstac („Culoarea deprimantă a mierii”), Ovidiu Komlod („noapte-lumină”), Bogdan Tiutiu („Sundial”) și Cristina Stancu („Teritorii”).
Premiul pentru Cartea de Poezie a anului 2017: Claudiu KOMARTIN, pentru volumul „Maeştrii unei arte muribunde”. Au mai fost nominalizați: Teodor Dună („Kirilă”), Ștefan Manasia („Gustul cireșelor”), Vlad Drăgoi („Sergio Leone”), Doina Ioanid („Cele mai mici proze”) și Vlad Moldovan („ Glitch”).
Premiul pentru Cartea de Critică Literară/Eseu – acad. Ion POP, pentru volumul „Poezia românească neomodernistă”. Au mai fost nominalizați: Constantin Călin („Dosarul Bacovia. Triumful unui marginal.”) și Flavia Teoc („Limbajul poeziei scaldice”).
Premiul Național George Bacovia pentru întreaga activitate a revenit poetului Emil BRUMARU.

*În fotografie, Adrian JICU, directorul Festivalului, și poetul Emil BRUMARU

Leonard POPA / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.