„Secretul Fericirii”, după un scenariu scris de Alexandru Popa, urmărește doi prieteni care descoperă că fericirea unuia depinde de nefericirea celuilalt, pentru că resursele de fericire sunt limitate. Filmul reprezintă debutul regizoral al actorului Vlad Zamfirescu. Din distribuție fac parte Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu și Theo Marton. Traseul scenariul este inedit: în timpul repetițiilor pentru film, în București, care au durat aproape trei luni, autorii producției au constatat că scenariul este foarte potrivit și ca piesă de teatru. Astfel că, imediat după ce s-au terminat filmările, în 2015, Vlad Zamfirescu a pus în scena piesa la Godot Cafe. Cu filmul ne întâlnim pe 19 octombrie, în cinematografe, cu o parte dintre cei implicați… în interviurile care urmează.
VLAD ZAMFIRESCU: „Am văzut fiecare cadru de sute de ori!”
– Câți ani i-au trebuit lui Vlad Zamfirescu să ajungă să caute „Secretul fericirii” atât de bine încât să-i iasă un film și o piesă de teatru?
– Proiectul acesta nu are legătură cu căutările lui Vlad Zamfirescu, are legătură cu cele ale lui Alex Popa. Textul e al lui! Inclusiv titlul! Eu doar l-am adaptat la film și la scenă.
– Cum l-ai întâlnit pe Alex Popa?
– Mi-a trimis un text și m-a rugat să-l citesc. I-am spus că citesc dramaturgi mari, ale căror texte au ajuns acum și în România. Eu citesc și sunt destul de rău la citit, nu îmi place orice.
– Spuneai cândva că îți plac textele bine scrise și cu mai multe planuri…
– Da, textele cu subtexte! Când am primit textul lui Alex credeam că o să-l deschid și o să renunț foarte ușor la el. Dar nu, nu doar că l-am citit, dar am făcut o producție întreagă, la virgulă, după textul lui.
– Gândul pentru film a fost primul, când a venit și finanțarea? Mulți vor să facă filme, puțini reușesc și și mai puțini reușesc să facă filme în care actorii să stea pe canapele, nu prin uzine comuniste.
– Aici… fiecare cu gustul lui, nu mă bag! După ce mi-am spus că vreau să fac filmul, am găsit-o pe producătoarea Cristina Dobrițoiu. Și ea a fost superîncântată de scenariu și așa, o mână de oameni, în privat, fără ajutorul CNC-ului, am reușit să facem acest film. Cristina a fost motorul principal, ea este producătorul! A făcut un efort uriaș.
– Care este bugetul filmului?
– Undeva în jurul sumei de 350.000 de euro.
– Câți actori au venit la casting?
– N-am făcut un casting public, pentru că m-a interesat să văd anumiți oameni pe care îi știam talentați, cu siguranță. Voiam să văd dacă se potrivesc în context. Nu se punea problema de a nu crede în ei, ci doar de a vedea dacă funcționează trio-ul acesta.
– Actorii aleși sunt cunoscuți în anumite contexte, în anumite medii, însă nu sunt vedete pentru marele public.
– M-a interesat mai puțin să fie vedete și mai mult să se potrivească în rol. Am chemat niște actrițe și actori minunați, la care țin foarte mult, cu care lucrez în alte proiecte, alături de care joc în continuare. Nu i-am ales pentru acest film, sper că au înțeles și nu s-au supărat, pentru că a fost efectiv vorba despre potrivire.
– Pe tine cum te-ai ales?
– Am avut mari probleme cu actorul Vlad Zamfirescu, pe platou. Regizorul Vlad Zamfirescu n-a fost prea mulțumit de el…
– Asta-i glumă!
– E glumă, da, evident. M-am văzut foarte bine în rolul acesta, mi s-a părut că pot să-l fac și că mă provoacă.
– Dacă, într-un exercițiu de imaginație, pentru acest film ai fi putut fi doar regizor sau doar actor, ce-ai fi ales?
– Aș renunța la oricare ocupație sau pe oricare dintre ele aș fi făcut-o… Îmi sunt la fel de dragi amândouă! La prima impresie, aș fi ales să fiu actor. Sau regizor… Nu știu!
– De ce ar alege cineva filmul „Secretul fericirii”? Să cântărească numele tău, numele actorilor, rezonanța titlului?
– Nu cred că pentru numele noastre. Nu știu. Poate pentru că povestea din film nu te lasă indiferent, e captivantă. A fost un pariu mare. E un film făcut într-o singură locație de filmare, lucru care înseamnă că e mult mai greu să ții atenția publicului timp de o oră și jumătate. Eu sper și vreau să cred că ne-a reușit. Am văzut reacțiile de la TIFF, de la Sibiu și mi s-au părut pozitive.
– Ce i-ai spune personajului tău dacă l-ai întâlni în realitate?
– Nu i-aș spune nimic… „Ce faci, mă?”
– Ce-ți place la personajul acesta?
– Îmi place că e om, că are sentimente și sensibilități și că e un tip deștept.
– Va mai veni lumea la piesa „Secretul fericirii” de vreme ce va exista filmul pe piață?
– Sper. Când am scos piesa, ne-am gândit mult dacă nu vindem subiectul. Am ajuns la concluzia că, dimpotrivă, tentăm publicul să vină și la film. Sper să fie adevărat. Eu am avut deja reacții pozitive în mai multe medii în care cei care au văzut piesa au spus că vor neapărat să vadă și filmul. De fiecare dată l-am jucat cu sala plină, cu casa închisă, au fost oameni care ne-au spus că au venit să-l vadă a șaptea oară sau alții care au spus că vor să-și aducă prietenii la teatru. Sper că a fost un pas bun de marketing.
– De câte ori ai văzut filmul?
– De foarte multe ori. Am stat foarte mult în montaj, mai mult de trei luni. Acum îl revăd cu greu, bine că a mai trecut ceva timp și am făcut o pauză. Am văzut fiecare cadru de sute de ori.
– Va exista și o continuare a poveștii?
– Nasul meu spune că nu.
– Tatăl tău, actorul și regizorul Florin Zamfirescu, a văzut filmul?
– L-a văzut. I l-am trimis când încă era într-o formă brută. A avut o reacție foarte pozitivă, dar pe mine mă sperie reacția aceasta pentru că nu o consider obiectivă. E tata, sigur că vrea să-mi iasă bine! Sigur că e cu totul lângă mine și mă sprijină! Iar aceste motive îl fac să nu mai fie obiectiv. Da, îmi place că gândește așa și mă măgulește.
– Ai schimba ceva? Ai mai scoate o secvență? Mai ai timp până în octombrie…
– Nu. Ăsta-i filmul! E filmul meu de debut. Poate că, având altă experiență peste cinci ani, l-aș face mai bine, dar acum ăsta e!
– Spune-le ceva celor care vor plăti bilet la cinematograf pentru filmul regizat de tine.
– Le garantez o poveste coerentă, cu răsturnări de situație și un final consistent!
IRINA VELCESCU: „E un film care te zăpăcește”
– Cum te-ai întâlnit cu „Secretul fericirii”?
– M-am întâlnit cu Vlad Zamfirescu la Teatrul Nottara. Fiecare avea spectacol. El mi-a spus că face lungmetraj: „Nu știu dacă să te chem la casting, că ești cam tânără!”. Eu i-am spus: „Cheamă-mă, măcar!”. M-a chemat la casting, m-am dus și, până la urmă, se pare că am fost mai bătrână decât credea el.
– Cum a ajuns „Secretul fericirii” pentru film să fie și pentru scenă?
– L-am repetat. Castingul a fost la începutul anului 2015, iar filmul s-a filmat în vara aceluiași an. Piesa a apărut în septembrie.
– Ca un teaser pentru film?
– Poate… E un spectacol care e păcat să nu se joace. Scenariul este foarte bun și pentru teatru! Nouă ne face plăcere să-l jucăm și acum, văzând filmul, ne dăm seama că noi, în teatru, am adus alte nuanțe. În film îți dai seama mai târziu de unele lucruri, în timp ce în teatru poți să ți le adaugi personajului sau spectacolului… toată viața spectacolului. Tot timpul descoperi ceva nou și mie asta-mi place la teatru!
– Va vedea filmul cel care a fost la teatru sau va mai merge la teatru spectatorul care a văzut filmul?
– Nu știu. Cred că aceia care au fost la teatru vor vrea să vadă și filmul.
– Cea mai ciudată întâmplare de la filmări?
– În fiecare zi ne întrebam dacă vor fi petreceri în clubul de vizavi. Erau petreceri private, antamate cu mult timp înainte. Sunetistul nostru a făcut absolut o operă de artă! La postsincron cred că am refăcut câte zece replici, doar. La filmări așteptam mereu să vedem dacă avem parte de câte o petrecere în vecini. Iar după ce petrecerile se terminau, dimineața, începea să lucreze câte o betonieră.
– La teatru pătrunzi în stare cu câteva ore înainte și ieși din stare, poate, a doua zi. La filmare, când ai betoniere și petreceri, cum faci?
– La filmare ai dublele… Dai o replică până pătrunzi în stare. La teatru nu poți derula și nici nu poți explica publicului că poți mai bine. Filmul e fragmentat, într-adevăr. Dar acest film nu a fost atât de fragmentat, pentru că filmam secvențe destul de lungi. Știam textul, îl repetasem, aveam mai multe camere, nu învățam înainte de filmare, deci ne-am permis să facem secvențe mai lungi, unele chiar și de zece minute.
– Filmul și piesa, suprapuse, au aceeași durată?
– În film e puțin mai dinamic începutul. Se intră puțin mai repede în problemă. La film ai nevoie de un intro mai rapid, mai ales pentru că noi suntem obișnuiți cu filme de acțiune, care îți iau ochii din primele minute.
– La cinema avem foarte multe variante, filmele se schimbă des, de ce am alege să vedem „Secretul fericirii”?
– Este un film atipic pentru filmul românesc, este un film care aduce o anume situație, care te zăpăcește. Până acum, filmul acesta s-a văzut la TIFF, la Sibiu. Oamenii au râs la film și la mine au ajuns reacțiile oamenilor încântați de film. Oamenii s-au mirat când au aflat că autorul scenariului este român, Alex Popa.
– Ce îți place la personajul tău?
– La ea, ca femeie, îmi place siguranța pe care o are și capacitatea de a se descurca cu toate lucrurile. Ea, ca personaj, îmi place în momentul în care îi fuge pământul de sub picioare.
– Titlul sună bine. „Secretul fericirii” aproape că promite o rețetă sigură. Și sunt mulți oameni care o caută, unii dându-și seama, poate, că au fost fericiți, dar n-au realizat. Care este secretul fericirii?
– Pentru mine, secretul fericirii este armonia, echilibrul. Ca om, e greu să spui „Clipă, stai, ești atât de frumoasă!” și îți este și greu să spui asta pentru că știi ce a pățit în piesă cel care a spus replica aceasta. Poate fugim de a ne da verdictul: „Acum sunt fericit și nu vreau să schimb ceva!”. Totul în jurul tău se schimbă și tu nu poți rămâne pe loc… Pentru film nu pot să dau un verdict. Fiecare va înțelege altceva.
– Sunt o mulțime de articole care îți spun cum poți să găsești… fericirea, în pași numărați și situații concrete…
– E adevărat, dar autorul nostru este mai smart de atât! Eu spun, la un moment dat – și acesta este începutul filmului – că: „Orice fericire se decontează!”. Orice are un revers, practic. Și cred lucrul acesta. Nu că cineva te va pedepsi pentru fericire, ci că orice acțiune are o reacțiune.
– De câte ori ai văzut filmul?
– De două ori.
– Filmul va fi în cinematografe în octombrie. Cum e timpul până atunci?
– Până atunci plec în vacanță, mă apuc de repetiții la Teatrul Mic, ar trebui să am o premieră, apoi încă un proiect… Așa că timpul e ocupat, ceea ce este foarte bine.
– Un mesaj pentru cei care vor merge la film după acest interviu?
– Să nu se gândească dinainte că știu secretul fericirii, pentru că o să aibă surprize!
ALEXANDRU POPA: „Mă aștept ca filmul să bucure, să supere, să trezească emoții”
– La început a fost un spectacol de teatru. Primul „Secret” a fost scris… pentru a fi jucat „pe scândură”, nu „pe sticlă”? Care sunt, din punctul de vedere al scenaristului, principalele diferențe dintre scriitura pentru spectacolele de teatru și scriitura pentru film?
– La începutul începutului a fost un scenariu de film pe care l-a citit Vlad Zamfirescu, apoi l-a citit Cristina Dobrițoiu, producătorul filmului. Le-a plăcut, au hotărât să-l facă. Pentru că un film independent se naște greu, undeva, pe parcurs, Vlad a avut inițiativa de a duce textul și pe scenă, ca să-i dea viață mai repede. Sunt multe diferențe între piesa de teatru și scenariul de film, de la forme, oarecum standardizate pentru fiecare gen, până la raportul dintre dialog și acțiune, nivelul detaliilor scenografice…
– Scenaristul are libertate totală în scriitura lui?
– Depinde. Când lucrează de capul lui, fără o „comandă” din partea unui producător sau o sugestie venită cine știe de unde, e îngrădit doar de propriile valori, standarde și, fundamental, de adevărul poveștii și al personajelor.
– Cât din filmul „Secretul fericirii” pe care îl vom vedea în cinematografe este povestea inițială, așa cum v-ați imaginat-o în primul draft al scenariului?
– Foarte mult, peste 90%.
– Umor, prietenie, trădare, tensiune sexuală, răzbunare lucidă. Unde este secretul fericirii?
– În funcție de contextul fiecăruia, poate fi în fiecare. Obsesia cvasigenerală căreia îi zicem fericire pare să permită doar rezolvări individuale.
– Ce v-a inspirat pentru proiectul acesta? Ați avut un story bun pe care l-ați adaptat momentului sau a fost ocazia de a face un proiect și apoi ați gândit story-ul?
– Am vrut să scriu o poveste despre prietenie. Ăsta a fost gândul inițial. Pe măsură ce-am scris personajele au avut propria agendă și eu am încercat să țin pasul cu ele.
– Filmul are deja premii internaționale. Care sunt așteptările pe care le are scenaristul de la acest proiect?
– Să ajungă la public, să bucure, să supere, să trezească emoții adevărate.
– Fiecare timp pentru care este gândit un proiect are specificul său. Ce „prinde” acum la publicul din România?
– Nu știu. Sigur, fiecare perioadă are și anumite tendințe particulare, dar cred că emoția veritabilă, minuțios construită, fără scurtături implauzibile logic și sau psihologic, e cumva mereu pe val.
– Cum descrieți colaborarea cu Vlad Zamfirescu?
– O șansă excepțională. Vlad mi-a montat primul scenariu de film și câteva piese de teatru. A transformat gândurile și cuvintele mele în realități concrete, care mi-au întărit motivația necesară pentru a continua să scriu.
– Scenaristul este omul care face o muncă extrem de… vizibilă, iar el rămâne aproape invizibil. Cum vă împăcați cu „anonimatul” chipului și cu celebritatea semnăturii?
– Pentru mine este combinația ideală. Personajele sunt mult mai interesante decât autorul lor.
– Scena preferată din film?
– Mai multe. Poate cea în care Toma și David, în picioare, față în față, separați și uniți de un scaun, decid, în sfârșit, să vorbească.
– V-ați speriat vreodată de imensitatea unei coli de hârtie virtuală? Fiecare scenariu începe cu… primul cuvânt. Totuși, au existat și blocaje?
– În cazul meu, blocajele nu apar la primul cuvânt. Cel puțin nu până acum. Cel mai des apar blocaje atunci când gândul inițial intră în contradicție cu realitatea pe care a născut-o. Când prind substanță, personajele și povestea au tendința de a-și impune autonomia. Chiar dacă uneori pot fi frustrante și epuizante, blocajele sunt bune, creează soluții noi, vii.
– În cât timp ați scris acest scenariu?
– Sunt câțiva ani de atunci. Destul de repede, în câteva săptămâni.
– Ce mesaj aveți pentru cei care, atunci când urmăresc un film, citesc și genericul final?
– Niciunul. Cred că atenția acordată genericului este influențată atât de educația cinematografică a spectatorului, cât și de performanța numelor trecute pe generic. Calitatea educă publicul. Iar publicul, dacă este respectat, dacă primește producții consistente, inteligente, care îi pun la treabă gândurile și emoțiile, sigur va întoarce respectul primit.
Eveline Păuna / UZPR
(Revista UZP nr. 11)
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este partener media al producției cinematografice „Secretul Fericirii”