Ediţia a II-a (revăzută şi adăugită) a Dicţionarului enciclopedic Mihai Eminescu (Editura Gunivas, Chişinău, 2018) demonstrează interesul deosebit al savantului Mihai Cimpoi faţă, mai ales, de identificarea unor noi căi de pătrundere în universul eminescian. Demersurile eseistice, impresionante, ale exegetului, scot în evidenţă, printre altele, concepţia sa unitară şi, în acelaşi timp, ontologică asupra uneia dintre cele mai complexe şi valoroase personalităţi ale culturii româneşti: Mihai Eminescu.
În opoziţie cu denigratorii marelui poet, dar fără a-şi propune să polemizeze cu cei care încă mai consideră că ,,luceafărul poeziei româneşti” a încetat să exercite vreo fascinaţie pentru viitorimea românească, şi nu numai, Mihai Cimpoi ne propune ,,o reevaluare a personalităţii lui Eminescu în contextul relativizării nietzcheene a valorilor, al conceperii identităţii/alterităţii vs. de procesele integraţioniste care au loc astăzi în lume, al devenirii antropologice a culturii şi al confruntării/ concilierii ştiinţelor umane cu filosofiile existenţei” (p. 11). Evident, revizuirea ştiinţifică a atitudinilor antieminesciene, ale adversarilor culturii naţionale, în general, ajunsă prin Eminescu să marcheze esenţial întreaga civilizaţie, nu este acceptată, fapt care impune o luare de poziţie fermă din partea celor care mai cred în ,,limba cumpenei Universului”.
Lucrarea în discuţie, fundamentală pentru istoria literaturii române, unică şi, în acelaşi timp, monumentală, vine să (re)întemeieze mitul Eminescu, să reînnoiască, paradigmatic, eminescianismul, în măsură să ne dea o dimensiune hermeneutică a unei opere care va supravieţui tuturor curentelor şi fenomenelor ostile europenităţii şi universalităţii ,,ultimului mare romantic” al poporului român.
Arhitectura lucrării trădează, neîndoielnic, faptul că Mihai Cimpoi este înzestrat cu un inegalabil har de a consolida, în accepţie lovinescian-călinesciană, efigia ,,omului deplin al culturii româneşti” (Constantin Noica), căruia îi datorăm sincronizarea acesteia din urmă cu ceea ce se întâmplă în lumea civilizată, o parte a ei tot mai interesată de a-şi promova propriile valori în detrimentrul celor aparţinând altor naţii, altor culturi. Eugen Simion este cât se poate de explicit în cuvântul-înainte al lucrării: ,,Este analizată opera în toată alcătuirea ei şi modul în care a fost receptată de-a lungul timpului…”. Tot marele critic apreciază: ,,O lucrare, dar vastă, primejdios de vastă, îndrăzneaţă, o lucrare necesară. Ea apare în cultura română într-un moment în care Eminescu este disputat, zgomotos şi inutil, de detractorii de serviciu şi zelatorii de serviciu, deopotrivă de înverşunaţi şi aberanţi…”.
Florian COPCEA