default-logo

Viziune asupra gazetăriei

În urmă cu 25 de ani, pe când presa românească explodase în sute de publicaţii, cotidiane sau săptămânale, am întâlnit la Timişoara un ziarist american, deja octogenar. Susţinea un seminar despre jurnalism. În interviul pe care mi l-a acordat mi-a spus, însă, că pentru această meserie nu e nevoie de o facultate specializată pe acest domeniu, fiindcă, zicea el, mai mult de jumătate din ce trebuie să ştie un jurnalist se învaţă în şase luni de zile, iar cealaltă parte se învaţă în 40 de ani de practicare a meseriei.
Între timp au dispărut sutele de publicaţii, s-au născut zeci de televiziuni şi de posturi de radio, iar în ultimii ani sute de site-uri şi bloguri on-line. Poate e doar vina năvălirii tehnologiei în viaţa noastră, însă prin alte ţări gazetele doar şi-au diversificat oferta folosindu-se de tehnologie.
Pe de altă parte, de atunci presa românească a trecut de la euforia beţiei independenţei la conştientizarea influenţei, clădind chiar nişte socluri pentru lideri de opinie, ajungând apoi să fie cumpărată de alte sfere de influenţă, care o doreau ca instrument de manipulare, iar acum să îşi redobândească, întrucâtva, independenţa nesigură a internetului.
Publicul consumator de presă s-a schimbat, în primul rând din motive naturale, care ţin de ciclul vieţii. Dar şi din pricina varietăţii tot mai dilatate a modalităţii de furnizare şi receptare a informaţiei.
Jurnalistul pare, astfel, tentat să se scalde în confuzia dintre investigarea adevărului şi dobândirea notorietăţii. Fiindcă investigarea adevărului nu produce bani, ci atrage pericole, pe când notorietatea poate aduce chiar şi o funcţie călduţă, sub oblăduirea vreunui partid politic.
În anii ăştia am putut să văd cum principiile jurnalismului s-au îmbrăcat în regulile manipulării. Şi cum presa e credibilă doar dacă transmite informaţia care convine atât cititorului ei, cât şi celui care o produce. Cu mici excepţii, gazetăria românească preferă să se ocupe de fuste ridicate, iubiri eşuate sau vedete inventate, iar subiectele importante care macină societatea românească se înmulţesc în liniştea confortabilă oferită de forţele financiare care patronează majoritatea presei.
N-au trecut 40 de ani de când am început să scriu gazetărie, deci încă învăţ. Învăţ cum să refuz oferta de cumpărare a principiilor jurnalistice. Cred că asta nu se predă la cursuri.

Ovidiu Balint

(Revista UZP nr. 11)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.