◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Craiova – manifestare dedicată Centenarului Marii Uniri

La Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a avut loc lansarea cărții La (ne) uitarea privirilor din jur, semnată de prof. Liviu-Nicolae Dârjan, vicepreședinte al Despărțământului „Astra”, din Săcele-Brașov. Cartea este, în întregul ei, dedicată, împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire proclamată solemn la Alba Iulia și cuprinde 19 reportaje din peregrinările autorului, însoțit de colegi ai săi sau de ansambluri artistice, în locurile unde trăiesc românii din jurul țării: în Basarabia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria. De fiecare dată au fost duse cărți ori a fost transmis mesajul de cântec strămoșesc, lucruri la care sufletele fraților noștri au vibrat puternic, iar Liviu-Nicolae Dârjan a surprins admirabil trăirile acelor întâlniri.
Cartea se bucură de prefața semnată de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, care subliniază: „Cartea este simbolică din cel puțin două puncte de vedere: pe de o parte, ea este scrisă de un intelectual, de un profesor care trăiește în centrul României, lângă Brașov și care cuprinde astfel toată rotunjimea pământului românesc, iar pe de alta, lucrarea apare în anul Centenarului Marii Uniri, ca o mărturie că nu i-am uitat pe acei români, ai căror strămoși au fost la Chișinău, la Cernăuți și la Alba Iulia. Este o carte de suflet scrisă de un român, despre români și dedicată românilor, ceea ce nu este puțin lucru, în aceste vremuri de criză perpetuă, de neașezare a lumii, de hulire a aproapelui și, câteodată, de defăimare a neamului nostru”. Cartea se bucură, de asemenea, de Arhiereasca Binecuvântare a Înaltpreasfințitului părinte Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Manifestarea a fost organizată și moderată de prof. Iuliana Firan, iar despre carte au vorbit scriitorul prof. Ion R. Popă, jurnalistul Mircea Pospai, președintele Filialei Craiova a UZPR și prof. Muzeograf Toma Rădulescu. Toți vorbitorii au subliniat semnificația apariției unei asemenea cărți în apropierea sărbătorii de la 1 Decembrie, rolul pe care l-au avut și îl au legăturile cu toți românii aflați în afara granițelor, activitatea neobosită a unor organizații și unor oameni care cultivă spiritul patriotic. Mircea Pospai a remarcat prezența în sală a mai multor jurnaliști și a subliniat importanța implicării presei craiovene, a ziariștilor locali în evenimente de acest gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *