Muzeul Olteniei dedică un album Centenarului Marii Uniri: „România în Primul Război Mondial”

Fotografii, documente, brevete, ordine, decoraţii şi insigne care stau mărturie eroismului de care au dat dovadă ostaşii români, în timpul dramaticelor încleştări din anii 1916-1917, selectate din bogăţia şi diversitatea de mărturii existente în patrimoniul Muzeului Olteniei, au fost incluse într-un album dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Publicată sub coordonarea muzeografilor Otilia Gherghe și Camelia Aurelia Slabu, lucrarea intitulată „România în Primul Război Mondial” a fost lansată la sediul instituției.
Despre semnificația muncii celor două autoare, implicarea Muzeului Oltenia în apariția valoroasei lucrări și alte activități dedicate Centenarului Marii Uniri a vorbit, în deschiderea manifestării, prof. dr. Florin Ridiche, directorul muzeului. Au continuat, cu impresiile lor, invitații la eveniment: prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, general Ion Pâlșoiu, conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu, prof. dr. Tudor Nedelcea și prof. dr. Mircea Pospai.
Albumul lansat acum reproduce și câteva fotografii dintr-o raritate editorială descoperită recent în colecțiile Muzeului Olteniei și anume albumul intitulat „Alba Iulia în 1 Decembrie 1918”, cu fotografii realizate de Samoilă Mârza, zis şi fotograful Unirii, tipărit în anii imediat următori marelui eveniment, într-un tiraj foarte mic. Exemplarul a ajuns la Craiova pentru că, la vremea respectivă, a fost înmânat colonelului Vasile Gagiu, comandantul Regimentului 5 Vânători din Craiova, prima unitate a Armatei Române care a intrat în Alba Iulia, la data de 19 decembrie 1918. Albumul are o valoare deosebită şi datorită faptului că dintre exemplarele realizate de Samoilă Mârza, înmânate unor personalităţi ale vremii, în prezent sunt cunoscute doar patru exemplare în țară, cel de la Craiova fiind ultimul descoperit. Până acum se știa doar de existența a încă trei: cel al episcopului Iuliu Hossu, existent la Episcopia Greco-Catolică din Cluj, cel al lui Nicolae Iorga, aflat la Biblioteca Academiei Române şi cel al lui Iuliu Maniu, aflat la Arhivele Naţionale ale României.
Moderatorul reușitei manifestări, organizată de Muzeul Olteniei, a fost prof. dr. Mircea Pospai, președintele Filialei Craiova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Magda Bratu,
redactor la ziarul „Cuvântul Libertății”

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.