◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

DIMITRIE CANTEMIR VALOARE NAŢIONALĂ ŞI UNIVERSALĂ

Născut şi format ca intelectual la sfârşitul sec. XVII şi începutul sec. XVIII, în perioada de apogeu a iluminismului, Dimitrie Cantemir, moldovean prin origine şi european prin instruire, reprezintă pentru lumea ştiinţifică o valoare autentică incontestabilă.
Domn al Moldovei în perioada martie-aprilie 1693 şi 1710-1711, eruditul cărturar a petrecut cea mai mare perioadă a vieţii sale în Turcia pentru începuturi şi în Rusia, unde şi-a sfârşit existenţa.
Fiu al lui Constantin Cantemir, fost şi el Domn al Moldovei, originar din Silișteni- Fălciu, având ca frate pe Antioh Cantemir ce va deveni la rândul său domnitor în Moldova şi fiu pe Antioh Cantemir, diplomat şi intelectual european recunoscut, Dimitrie Cantemir îşi desăvârşeşte pregătirea intelectuală la curtea sultanilor turci timp de şaptesprezece ani iar după ieşirea de la domnia Moldovei va fi sfetnic apropiat al lui Petru cel Mare în Rusia, la Sankt Petersburg.
Politician şi politolog datorită împrejurărilor istorice în care a trăit, istoric al Moldovei, doritor a o face cunoscută în lume dar în acelaşi timp istoric al Imperiului Otoman de a cărui soartă depindea supravieţuirea propriei sale ţări, slujindu-se în cercetare de elemente arheologice, numismatice, epigrafice, etc. Autor a primei geografii româneşti în care include cercetarea etnografică, folclorică, antropologică, în parte şi caracteriologică, psihologică, încercător în filozofie, moralist căutător de virtuţi, muzician îndemânatic şi muzicolog priceput, ocupându-se ca diletant de arhitectură şi mai cu seamă literat, autorul unui roman alegoric cu cheie şi al unei scrieri cu caracter elogios, Cantemir s-a impus ca un tip intelectual plurivalent, menit să facă să răsune în lume specificul lumii româneşti.
La 11 iulie 1714 Academia din Berlin, care purta pe atunci numele de Societatea Brandenburgică de Ştiinţe, l-a primit în rândurile ei, ca membru extern, după ce secţia literar-orientală se pronunţase în acest sens la 31 mai 1714.
Astfel, Dimitrie Cantemir va intra pentru totdeauna în rândul savanţilor de renume european şi mondial, datorită meritelor sale incontestabile în domeniile în care a scris cu competenţa-i cunoscută şi recunoscută
Pentru vestul Europei scrierile sale despre istoria Imperiului Otoman, prima de acest fel din lume, în care face referire, cu amănunte, la creşterea şi descreşterea acestui mare imperiu precum şi la descrierea Moldovei din punct de vedere istoric, geografic,
Etnografic, economic şi natural la care se adaugă alte scrieri orientale.
Şi în domeniul literar sau muzical Dimitrie Cantemir excelează şi uimeşte lumea ştiinţifică din acea perioadă dând posibilitatea erudiţilor savanţi să-l considere egal cu ei dacă nu chiar superior în anumite privinţe.
La acea dată Germania nu era consolidată ca stat de sine stătător ci zona europeană de vest era dominată de Prusia ce devenise puternică din punct de vedere militar, economic dar şi cultural.
Dorinţa Prusiei de a se extinde spre est atât ca teritoriu cât şi economic este antrenată de apariţia unui viitor stat, mare şi bogat cum era Rusia ce putea să-i ofere pieţe de desfacere şi un culoar de liberă trecere spre orientul apropiat sau îndepărtat.
Cunoştinţele prusacilor despre ţările din est erau reduse iar ceea ce scrisese Dimitrie Cantemir despre Imperiul Otoman, despre Moldova îi interesau în mod deosebit pentru că nimeni până la el nu făcuse o asemenea descriere, fapt ce i-au determinat să-l accepte fără rezerve ca membru al Societăţii Brandenburgice de ştiinţe care va deveni Academia Germană de Ştiinţe în viitorul apropiat.
Deşi nu au spus-o, trebuie să observăm în dorinţa lor de a-l avea academician pe Dimitrie Cantemir ca o expresie strategică caracteristică pentru politica ştiinţifică a tinerei Societăţi de Ştiinţe Brandenburgice.
Necesitatea unor relaţii mai strânse cu Rusia şi promovarea studiilor orientale, care se lega de aceasta, constituiau un punct cardinal al politicii ştiinţifice desfăşurate de recent întemeiata Academie Brandenburgic-Prusiană.
In instrucţiunile generale din 11 iulie 1714, ale acestei societăţi de savanți, asemenea lucru era consemnat în mod expres, ţelul urmărit cu privire la promovarea reală a ştiinţei şi la sporirea utilităţii ei obşteşti fiind împletit cu ideea mai mult sau mai puţin clar formulată a misiunii protestante.
Această orientare corespundea şi relaţiilor politice şi economice care se înfiripau pe atunci între Brandenburg-Prusia şi Rusia, relaţii ce-şi găseau concretizarea în pacte defensive şi în tratate comerciale avantajoase ambelor părţi.
Prin victoria rusească asupra suedezilor, Prusia dobândea accesul sperat la Marea Baltică şi găsea în Rusia, pe cale de a deveni o mare putere, pieţe de desfacere sigure pentru produsele sale.
La acea dată se întorsese în Prusia după ce şezuse mai mulţi ani la curtea lui Petru I şi unde-l cunoscuse bine pe Dimitrie Cantemir, baronul Heinrich von Huyssen, care devenise în 1710 printre primii savanţi ce au întemeiat Societatea Stiinţifică din Berlin.
Când baronul Heinrich von Huyssen a comunicat în 1714 secţiei literar-orientale că fostul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, doreşte să fie cooptat ca membru al acestei societăţi şi că putea aduce contribuţii ştiinţifice în domeniul orientalisticii, această ofertă a trezit un ecou considerabil şi o bunăvoinţă generală, date fiind ţelurile ştiinţifice predominante ale Societăţii.
Lucrările ştiinţifice referitoare la Turcia, în general, şi la religia şi cultura Imperiului Otoman, în special, au fost considerate ca un deziderat din totdeauna de primă urgenţă de către membrii Societăţii Brandenburgice de Ştiinţe şi mai cu seamă de către secţia literar-orientală.
In afară de contribuţii ştiinţifice cu privire la lumea orientului apropiat, secţia literar orientală aştepta de la Cantemir, în plus, şi informaţii despre patria sa, puţin cunoscută vestului.
In legătură cu primirea sa în Academie, a fost rugat, prin intermediul baronului von Huyssen, să prezinte şi informaţii sigure referitoare la situaţia şi graniţele celor două principate româneşti.
Caracteristic a fost, de asemenea, şi faptul că în anul cooptării sale, a apărut în revista din Leipzig, Neuer Buchersaal der gehehnter Walt (Noua bibliotecă a lumii savante) o scrisoare în limba latină adresată de către Cantemir unei” notabilităţi nobile şi savante” în care prezenta o dare de seamă asupra activităţii sale în domeniul scrisului.
La acea dată, Cantemir scrisese deja opere literare şi lucrări ştiinţifice remarcabile,
În limba română, latină şi chiar turcă, fiind bun cunoscător a mai multe limbi internaţionale.
Dar abia în anii de după cooptarea sa a dus la bun sfârşit scrierile sale care, ca publicaţii postume, au fost traduse în engleză, franceză, germană şi rusă şi au contribuit esenţial la întemeierea faimei sale europene, cum ar fi: Descripţio Moldavie în 1716 și
Incrementa atque decrementa aulae othomanicae în 1714-1716.
Majoritatea membrilor Societăţii Brandenburgice de Ştiinţe vedeau fără îndoială, în această cooptare un atât de mare câştig pentru studiile orientalistice de la Academia Berlineză şi toţi aceştia manifestau un interes neobişnuit de mare pentru acest domeniu.
După discutarea în Consiliul Societăţii din 11 iulie 1714 a cooptării lui Cantemir, s-a considerat că nu mai era necesar decât asentimentul prorectorului, Freiherr von Printzen, căci era, oricum, vorba de o personalitate politică însemnată, care produsese senzaţie în Europa prin trecerea de partea lui Petru I al Rusiei şi care fusese acuzată de înaltă trădare de către demnitarii otomani.
Atât de mari au fost aşteptările Societăţii Brandenburgice de Ştiinţe în privinţa studiilor orientalistice ale lui Cantemir încât reies limpede din corespondenţa Academiei cu oamenii săi de legătură din Rusia, referitoare la cedarea manuscriselor lui Dimitrie Cantemir care murise în 1723.
Şi în presa germană, mai ales în revistele ştiinţifice, s-au făcut între 1723-1738 repetate referiri la eforturile reiterate de a determina tipărirea scrierilor rămase de pe urma lui Cantemir.
Mai târziu, fiul lui Cantemir, Antioh Cantemir, care a fost numit în 1732 ambasador al Rusiei în Anglia, a pus să fie publicat, tradus în limba engleză, tratatul părintelui său asupra ascensiunii şi decăderii Imperiului Otoman.
Fără îndoială că intenţiona să publice în Europa occidentală şi Istoria Românilor.
In prima jumătate a sec. XVIII au apărut în Germania mai multe cărţi despre Rusia şi Petru I, care au fost traduse, în parte, şi în engleză sau franceză.
Reformele petrinice şi avântul vieţii ştiinţifice şi culturale din Rusia vremii au produs în Europa o adevărată senzaţie.
Când se relata în acest context, despre viaţa spiritual-culturală din Rusia, Dimitrie Cantemir, era menţionat totdeauna ca un reprezentant proeminent al ştiinţei moderne ruseşti, cu menţionarea corespunzătoare a calităţii de fost domnitor al Moldovei.
In acea perioadă, Friederich Christian Weber, care a trăit în Rusia între 1714-1720 ca rezident braunschweigo-hanoveran, a publicat în 1721, la Frankfurt, o lucrarea Das veranderte Russland (Rusia transformată) în care îl menţionează în primul rând pe Dimitrie Cantemir, atunci când vorbeşte despre nobilii savanţi din Rusia.
Afirma despre el că este un domn învăţat şi cunoscător a multor limbi, de asemenea membru al Societăţii Brandenburgice de Ştiinţe, iar istoria sa turcă în limba greacă şi latină care aşteaptă un editor, conţinea multe” Arcana status” (situaţii oculte, tăinuite, necunoscute) ale Porţii Otomane.
De asemenea, Michael Schendo van der Beck îl menţionează în tratatul său Preasens Russiae Litterariae Status-Situaţia actuală a literelor în Rusia printre demnitarii şi oamenii de stat ruşi de înaltă cultură şi pe Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir.
In sfârşit, mai cităm o ştire din Petersburg publicată în 1725 de Neue Zeitung von Gelchrten Saclen, care spune:
” Vestitul Principe din Moldova, Demetrius Cantemir, căruia răposatul ţar la care se afla în deosebită favoare i-a încredinţat direcţiunea Academiei de aici (din Petersburg) şi care a publicat în anul 1722 „in folio” o operă savantă despre credinţa mahomedană, dar care a murit în anul următor, a lăsat printre altele, în urma sa şi o istorie turcă completă care urmează să fie dată în curând la tipar”.
Dorinţa lui Petru I de a înfiinţa la Petersburg o Academie rusă de ştiinţe datează încă din 1714, dar care s-a conturat mai precis abia ulterior morţii sale.
Printr-o hotărâre a ţarului din 1718 se spune.” Trebuie alcătuită o Academie, acum trebuie căutaţi ruşi care au şcoală şi vădesc înclinaţii pentru aceasta.”
Din pricina evenimentelor războinice, întemeierea oficială s-a mai amânat până în 1724, la câteva săptămâni după moartea lui Petru I şi la un an după moartea lui Cantemir.
Trebuie să luăm în consideraţie toate aceste informaţii pentru a aprecia că Dimitrie Cantemir fusese prevăzut de ţar ca primul preşedinte al Academiei ruse de ştiinţe.

Nicu Vintilă-Sigibida

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *