Brașovul – capitala lumii, de Ziua Multiculturalității

Când ? Sâmbătă, 06 octombrie-2018, pe o vreme splendidă de toamnă. Unde ? Piaţa Sfatului din Braşov. Neîncăpătoare. Ce ? Festivalul „Ziua multiculturalităţii”. Ajuns, deja la a şasea ediţie. Cum ? Aici ar fi multe de spus, de remarcat. Dar sintetizăm:

Reclama de pe umbrelele şi copertinele teraselor din Piaţa, unde nu găseai un loc, nici cu spagă, iți atrăgea atenţia că „Brașovul e regele oraşelor din România”. Dar azi trebuia să apară deasupra celor peste 30 de standuri şi mini-pavilioane încă un banner: „Braşov – capitala lumii” Fie şi pentru numai o zi. 26 de ţări din lumea largă (în afară de UE; oare de ce?) şi-au etalat ce au mai bun, frumosul lor specific şi special. Din China în Peru, de la Mexic la Ucraina, din Israel în Japonia, din Cuba în Filipine, din Turcia în India, din Republica Dominicană la Coreea de Sud, din Columbia la Republica Moldova – iată o parte dintre ţările planetei care şi-au trimis solii în capitala Braşov. Să le reprezinte în standuri frumos amenajate, şi pe estradă din Piaţă tot ce au aceste naţii mai bun. N-au lipsit nici Organization for Migration – Geneva, nici OIM şi nici Reprezentanţa în România a UNHCR The UN Refuge Agency.
Localnicii şi turiştii au avut ce admira. Vestimentaţie, meşteşuguri, artizanat, cărţi, pliante, fotomontaje, CD-iuri, prestaţii artistice (cu o menţiune bine-meritată pentru grupul de dansuri tradiţionale israeliene „Horă”), gastronomie şi chiar băuturile cu care se poate lăuda fiecare ţară.
S-au înfiripat cunoştinţe, prietenii, s-au făcut schimb de adrese, poze. Distanţele dintre ţări şi dintre oameni s-au estompat. Ca să nu mai vorbim de duşmanii.
O zi specială pentru Braşov şi pentru România, în Anul Centenar. Noroc bun şi să ne mai revedem bucuroşi cu voi prieteni, cei mai buni ambasadori de pe mapamond.

Dumitru Bujdoiu
Filiala Braşov a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.