◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

CSM București, învinsă CATEGORIC de SCM Rm. Vâlcea! Noua senzație a handbalului românesc a făcut MINUNI în poartă

SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în deplasare în fața campioanei CSM București scor 22-19, și e lider solitar în Liga Florilor.

Campioana României nu mai pierduse de cinci ani un meci de campionat, pe teren propriu. S-a întâmplat aseară, iar titlul nu mai pare o formalitate

Incredibil ce meci a reușit SCM Rm. Vâlcea, aseară, în Polivalenta din Capitală, în fața unei echipe, CSM București, care tocmai înscrisese de 36 de ori în primul meci al sezonului, în Liga Campionilor, cu FTC Budapesta, acum trei zile!

CSM București nu a învățat nimic din înfrângerea suferită în fața acelorași oltence, pe 25 august, în Supercupa României, 31-33 după prelungiri! Vedetele de cinci stele ale CSM-ului au fost depășite net de niște handbaliste care au arătat mult mai mult handbal și mult mai multă dorință de victorie.

În primele minute, „tigroaicele” au părut că joacă legate la ochi, negăsind deloc calea spre poarta vâlceană, una în care a strălucit încă o dată Iulia Dumanska. În atac, Vâlcea a avut două viteze în plus, ieșind în evidență clasa unor jucătoare precum Irina Glibko și Alicia Fraga Fernadez. În aceste condiții, Vâlcea s-a distanțat la 4, 5 și chiar 6 goluri diferență, spre stupefacția generală!

FAVORITE LA CAMPIONAT?
După 13-9 la pauză, CSM a dat semne de revenire în partea a doua. Antrenorul Magnus Johansson a trimis toate româncele în teren, jocul s-a schimbat în bine, dar Vâlcea a continuat să joace cu aceeași răutate și hotărâre. Tot oaspetele au dictat ritmul. Și oltencele nu au lăsat să treacă pe lângă ele o victorie mare.

Puștoaica de 18 ani, Diana Ciucă, a avut și ea o seară memorabilă, parând 5 aruncări de la 7 metri! Nimic de făcut pentru CSM, chiar și pentru Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din lume, în trei rânduri. În fața unei apărări care a știut foarte bine să o anihileze, Cristina s-a zbătut în van. Neagu a marcat un singur gol din acțiune, tot meciul!

S-a încheiat 22-19 pentru oaspete, o victorie care le dă aripi acum vâlcencelor, în lupta pentru titlu! Campionatul nu mai pare o simplă formalitate pentru echipa bucureșteană care are un buget de cinci ori mai mare decât cel al echipei care a învins-o de două ori în două luni și jumătate!

gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *