◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Maria a României – portret de Regină în anii Marelui Război (10 – 14 octombrie 2018, Bruxelles)

Expoziția de fotografie-document ”Regina Soldat”, un amplu eveniment înscris în seria proiectelor de diplomație publică dedicate Centenarului Marii Uniri și Primului Război, prezentată în programul Festivalul românesc EuRoFestCultura.

Vernisajul expoziției ”Regina Soldat” va avea loc miercuri, 10 octombrie 2018, ora 18.15, la Palatul artelor din Bruxelles/ Bozar, (Sala Terarken, nr.2) , iar expoziția va fi deschisă publicului până la data de 14 octombrie 2018. Aflat la a patra ediție, Festivalul EuRoFestCultura este inițiat de eurodeputatul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație a Parlamentului European și este realizat sub direcția artistică a European Artists Management.

Partener principal al festivalului, Institutul Cultural Român de la Bruxelles aduce în atenția publicului larg expoziția de fotografie-document ”Regina Soldat”, o amplă mărturie în imagini și fotografii inedite din timpul Primului Război Mondial, care aduc în prim plan personalitatea Reginei Maria, Suverana României, adevărat simbol al vitejiei și nobleții, cea care s-a identificat cu suferința poporului român. ”Povestea” ilustrează, în 40 de panouri fotografice, implicarea curajoasă a Reginei pe front, organizând spitale de campanie, cantine sociale, adăposturi pentru sărmani, depozite de alimente. Totodată, expoziția stă mărturie abnegației cu care Regina a întreprins nenumărate vizite pe front pentru a ridica moralul soldaților și al răniților, în pofida condițiilor deosebit de dificile.

“Am simțit, mai mult ca oricând, cât de arzător iubesc țara aceasta! (…) Vreau ca atunci când ne va veni ceasul, să pot sta dreaptă, ca un om care nu s-a clintit”, nota Regina Maria în ”Jurnalul” său ”de război, 1917–1918”, publicat la Editura Humanitas, în 2015.

Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial, generalul Prezan a decorat-o cu medalia de război – Virtutea Militară clasa I, iar contele de Saint Aulaire – Ministrul Franței în România, i-a dăruit Medalia de aur a Epidemiilor și Crucea de Război (La Croix de Guerre). De atunci, Regina Maria a fost numită și Regina Soldat.

Expoziția este realizată și curatoriată de Anca Beatrice Todireanu, președinte al Asociației România Culturală, asociație care a primit pentru acest proiect Premiul pentru Celebrarea Centenarului 2018.

Expoziția de fotografie ”Regina Soldat” este itinerantă, fiind prezentată în multe orașe din țară și străinătate, printre care București (decembrie 2017), Iași (aprilie 2018), Castelul Bran (iulie 2018), Curtea de Argeș (august 2018), Roma (mai 2018), Ljubljana (iulie 2018), Berlin (septembrie 2018), Seattle (septembrie 2018).

Evenimentul de la Bozar este completat de albumul de fotografie ”Regina și Frontul”, album bilingv realizat de Asociația România Culturală sub egida Muzeului Național al Literaturii Române, coordonat de Anca Beatrice Todireanu.

Pușa Roth

leviathan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *