Cum era de așteptat, presa română de toate culorile și în marea varietate a formelor ei de manifestare (scrisă, on-line, video etc.), centrală și locală, acordă sistematic spații largi de prezentare Centenarului Marii Uniri din 1918. La rândul lor, Academia Română și diversele sale instituții centrale și regionale, fundațiile culturale, centrele muzeistice și religioase, administrațiile publice au organizat și continuă să pună în mișcare inițiative și proiecte de reflectare și valorificare a multitudinii de aspecte pe care le poate cuprinde un remember al marelui moment al istoriei naționale reprezentat de împlinirea unui secol de existență a Statului Unitar Român Modern. Nu în ultimul rând, menționăm apariția unui număr impresionant de lucrări dedicate Centenarului, unele reprezentând reeditări, dar cele mai multe rod al unor cercetări meticuloase, care aduc în prim plan elemente și fapte inedite ori mai puțin știute, care vor avea ca efect și vor obliga, în anii care vin, actualizarea și chiar reconsiderarea unora din evenimentele care au marcat istoria poporului român în ultima sută de ani.
În acest episod ne vom opri atenția asupra câtorva reviste prestigioase din peisajul publicisticii românești care au consacrat numeroase pagini reflectării Centenarului.
1. Balcanii și Europa, revistă de consemnări și atitudini, distinsă de Academia Română, având ca director pe cunoscutul jurnalist și scriitor Carol Roman, desfășoară încă de la jumătatea anului trecut o amplă și lăudabilă campanie de reflectare a unor momente memorabile din istoria Centenarului, care au marcat în mod decisiv istoria noastră națională. Amintim doar câteva titluri: Marea Unire din 1918. Consolidarea statului unitar român (Nr. 187/2018); Premergători ai conștiinței și solidarității românești (Nr. 181/2018); Sub semnul Centenarului: Republica Moldova în căutarea „foii de parcurs” (Nr. 182/2018), Centenar România 100: O lecție despre trecutul românilor (Nr. 183-184/2018). Din acest ultim articol, reprezentând „corespondențe de la prieteni din Republica Moldova”, cităm un extras din cuvântul rostit la una din manifestările omagiale organizate în stânga Prutului de Alexandru Bantoș, redactorul-șef al revistei Limba Română și director al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chișinău:
„Trebuie să prețuim aceste zile când avem dreptul, dar și sacra obligație de a-i omagia pe cei care au luptat pentru ca Basarabia să revină în vechile hotare ale neamului. Să perpetuăm, deci, vie amintirea moșilor și strămoșilor noștri de acum un veac, cărora nu le-a fost frică să se răzvrătească împotriva unei existențe de sclav, care au dorit și au pus capăt unei vieți în care străinul sau cei înstrăinați de neam te învață care îți este istoria, obârșia, denumirea limbii și îți dictează cu cine să fii frate, trasându-ți, fără să te întrebe, viitorul tău și al celor care vor urma după tine.
Să admirăm și să apreciem măreția idealului și a curajului unioniștilor de acum un secol și să nu uităm că până la 1918 și după 1944, noi, românii basarabeni, ne-am aflat în fața unor neîncetate și grele încercări, a unei crâncene, violente și perverse falsificări a istoriei naționale. Din motive de conjunctură politică, mereu potrivnică nouă, aruncați în vârtejul marilor evenimente din această sută de ani, am fost lăsați în voia sorții, uitați de ai noștri (nu și de dușmani!), încât rezistența și supraviețuirea noastră au fost mai mult un joc al hazardului.
Să nu uităm că basarabenii și, asemenea nouă, bucovinenii au fost timp îndelungat victimele, prizonierii unor politici aistorce. Ei, poate mai mult ca frații lor români din alte provincii, au fost puși în situația să ispășească greșelile, duplicitatea, superficialitatea, implicit în materie de istorie, ale conducătorilor, ale liderilor politici, inclusiv ale unor intelectuali…”.
2. Punctul Critic, trimestrial de diagnoză socială, politică și culturală, având ca fondator pe scriitorul Eugen Uricaru și ca director pe sociologul Mihai Milca, a editat numărul 4 (22) de la finele anului 2017 sub titulatura Basarabia românească. Destin și istorie, în care găsim o serie de articole și studii nu doar interesante, dar și temeinic fundamentate științific, cum ar fi: Între geopolitica marilor puteri și idealurile unității naționale depline; Bătălia pentru Basarabia; Sfatul Țării – un vector decisiv al procesului unionist (1917-1918); Dimensiunile politico-juridice ale consfințirii Marii Uniri în Constituția României din 1923; Învățământul românesc din Basarabia după Marea Unire din 1918; 1940 – al treilea rapt al Basarabiei, primul pas spre dezmembrarea României Mari; Despre statul comun România – Republica Moldova ș.a.
Din Editorialul cu care se deschide acest număr special, intitulat „Cu gândul la marea sărbătoare a tuturor românilor” și semnat de Mihai-Bogdan Marian, redactor-șef adjunct al revistei, prezentăm câteva extrase semnificative:
„La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, de voie, dar mai ales de nevoie, aproximativ 4 milioane de români au părăsit locurile natale (pe fondul înregistrării unor trenduri demografice oricum negative), stabilindu-se temporar sau chiar definitiv în străinătate, între aceștia regăsindu-se tocmai aceia care ar fi trebuit să constituie forța de muncă activă a țării, adică speranța în continuitatea organică și propășirea neamului spre înflorirea țării. În același timp, cei care au rămas aici se văd copleșiți de griji și de nevoi, trăind un cotidian asupra căruia s-au revărsat atâtea forțe și energii externe încât au ajuns să fie atât de dezbinați cum parcă nu au mai fost vreodată. De asemenea, raportat la granițele țării întregite la 1 decembrie 1918, România de astăzi încă mai poartă traumele celui de-al Doilea Război Mondial, în loc de un singur stat românesc, pe harta lumii acum existând două astfel de state, România și Republica Moldova, precum și alte teritorii cunoscute din punct de vedere istoric drept leagăn al românismului, ce au fost desprinse de țara-mamă și integrate politico-administrativ în componența altor state (…).
Proiectul de țară care a făcut posibilă Marea Unire a avut în centrul său, ca principal factor catalizator, națiunea română. Astăzi… vedem cum acest proiect centrat pe națiunea română se încearcă a fi răsturnat și înlocuit cu un proiect de țară centrat pe un multiculturalism polivalent sub aspect etnic, religios și chiar în ceea ce privește definirea ființei umane ori a celulei de bază a societății reprezentată odinioară de familia tradițională, constituită din bărbat și femeie, ca indivizi capabili de procreere și perpetuare a speciei, în general, și a nației, în particular. Politica internațională postbelică centrată pe majoritățile naționale, privite ca entități organice și suverane în granițele lor teritoriale consfințite și recunoscute prin dreptul internațional, a fost înlocuită treptat în ultimele decenii de politica minorităților active, a căror intensă promovare are drept consecință tocmai erodarea majorităților și a realităților social-politice configurate în jurul acestora (…).
Conchidem cu speranța că momentul Centenarului Marii Uniri, dincolo de a fi o sărbătoare fastuoasă, va constitui un moment de trezire națională la toate nivelurile societății românești, care să facă posibilă înțelegerea provocărilor prezentului la adevărata lor dimensiune, din perspectiva drepturilor câștigate istoric cu mari sacrificii de națiunea română și a datoriei și responsabilităților generației actuale atât față de înaintași, cât și față de generațiile următoare”.
3. Magazin Istoric, revistă de specialitate bine cunoscută de cititorii din întreaga țară, având ca redactor-șef un distins și harnic istoric, Dorin Matei, a editat numărul său din martie 2018 sub titlul generic Acum 100 de ani Basarabia revenea acasă. Numărul aniversar se deschide cu o pagină semnată de Nicolae Iorga (Să căutăm îndreptarea unei pierderi), urmată de o suită de articole și studii având ca autori istorici și diplomați de prestigiu din România și Republica Moldova: Ziua întâi a Marii Uniri. Chișinău, 27 martie; Pendulând între Unire și Maica Rusie. Poziția marilor proprietari basarabeni; Atunci ne-au chemat în ajutor. Armata română în Basarabia, 1918; Poziția Rusiei față de decizia Sfatului Țării; Să nu supărăm Rusia… De ce nu a ratificat Japonia Tratatul de la Paris; Proiectele recunoștinței. Departamentul Centenar; Aici Radio Europa Liberă! Despre istoria Basarabiei; Un lung armistițiu. Problema basarabeană în relațiile româno-ruse interbelice; Eșecul politicii de colonizare în Basarabia. Recensământul imperial din 1897.
Pentru ilustrare, cităm câteva consemnări din articolul „27 martie 1918. Cronica unei zile istorice”, semnat de Gheorghe Cojocaru și Eugen-Tudor Sclifos:
„La 26 martie 1918, orele 10 dimineața, prim-ministrul Alexandru Marghiloman sosea la Chișinău pentru a aduce la cunoștința corpului legislativ al Basarabiei, Sfatul Țării, punctul de vedere al României despre readucerea acasă a ținutului dintre Prut și Nistru, după 106 ani de înstrăinarea forțată…
27 martie 1918
15,00. Alexandru Marghiloman merge spre clădirea Sfatului Țării.
Între 16,15 și 19,20 are loc ședința Sfatului Țării. Ședința se deschide sub președinția lui Ion Inculeț… Președintele Inculeț vorbește despre importanța momentului… Oferă cuvântul prim-ministrului Al. Marghiloman.
Marghiloman înaintează la trinună în aplauzele furtunoase ale mulțimii adunate în frumoasa sală de festivități a Liceului nr. 3 de băieți, devenit Palatul Sfatului Țării. După încetarea ropotelor de aplauze, prim-ministrul a ținut un admirabil discurs:
Marea și sfânta problemă, de care s-a călăuzit un întreg partid politic din România, problema Unirii Basarabiei la sânul patriei mame, a României, a fost pusă pentru prima dată la ordinea zilei în toate dimensiunile ei în ziua proclamării independenței Republicii Moldovenești, iar în timpurile de față această problemă este scoasă la iveală și mai pronunțat mulțumită mersului istoric al lucrurilor și însuși Sfatului Țării (…).
Lăsând Sfatul Țării să delibereze…, Al. Marghiloman împreună cu ceilalți reprezentanți ai Guvernului părăsesc sala în aplauzele frenetice ale celor prezenți…
Ion Buzdugan, unul din liderii Blocului Moldovenesc (fracțiunea majoritară) dă citire următoarei declarații:
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama – sa, România.
Se supune la vot rezoluția Blocului Moldovenesc… Ion Inculeț anunță rezultatul votului: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abțineri și 13 au fost lipsă. Sala erupe în urale. Deputații plâng și se îmbrățișează. Se aud strigăte: Trăiască Unirea cu România-mamă!
Printr-un telefon la Comandamentul Corpului 6 Armată prim-ministrul și însoțitorii săi sunt invitați să ia act de votul Sfatului Țării (…).
Tot atunci, o scenă emoționantă se petrecea la casa lui Vladimir de Herța, unde se afla compozitorul George Enescu. Cu o jumătate de oră înainte de vot, Onisifor Ghibu, transilvăneanul stabilit la Chișinău din martie 1917 îl anunță pe Enescu că trebuie să amâne concertul din acea seară. Acesta nu admite nicio amânare. Atunci Ghibu îi spune că în jumătate de oră Sfatul Țării va proclama Unirea Basarabiei cu România și sala de concert va fi transformată în sală de banchet. Ghibu adaugă: Cred că vechea moșie a lui Ștefan cel Mare își începe procesul de reîntregire, care sperăm ca în curând să se completeze și cu Bucovina. Maestrul Enescu, cu ochii în lacrimi, declară: Sunt de acord și cu amânarea concertului, și cu România până la Nistru și până la Tisa. Doamne ajută!
18,50. Al. Marghiloman și însoțitorii săi sunt primiți în Sfatul Țării. Ion Inculeț anunță iarăși rezultatele votului… I se oferă cuvântul prim-ministrului. Vădit emoționat, Marghiloman declară: În aceste clipe neuitate să ne închinăm în fața geniului rasei noastre, care după o despărțire de un veac întreg găsește singur calea firească care să-l ducă la mântuire, calea firească arătată de istorie. Să ne închinăm înaintea conducătorilor acestei țări, care, fără gând de mărire, din conducători s-au făcut slujitori modești ai neamului lor.
22,15. Banchetul se încheie. Alexandru Marghiloman își ia rămas bun de la cei prezenți. Împreună cu suita pleacă spre gară.
Se încheia astfel o zi istorică, în care Basarabia înstrăinată la 1812 revenea la trunchiul matern. Prin aceasta se corecta o nedreptate din trecut și se făcea primul pas spre unitatea tuturor românilor care nu va întârzia să se întâmple la finele aceluiași mare an 1918. O sută de ani în urmă.
4. Dintre revistele regionale am ales periodicul cultural Acasă, publicat cu sprijinul Consiliului Județean Alba, care are în Colegiul editorial personalități prestigioase în frunte cu acad. Eugen Simion și este animat de doi ardeleni patrioți, frații Ion Brad, scritor, fost ambasador al României în Grecia și Alexandru Brad, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Primul număr din acest an (1/35/2018) este dedicat în întregime Cantenarului Marii Uniri și cuprinde o selecție de texte cu relevanță pentru tema unității naționale, grupate pe categorii socio-profesionale sau genuri literare și publicistice: Istorici; Poeți; Prozatori; Filozofi; Diplomați; Participanți; Publicistică; Maeștri ai penelului; Evocări; Memorialistică; Critică și istorie literară. Pe parcursul celor 152 de pagini, cititorul este invitat să parcurgă lectura unor texte memorabile ale unor iluștri reprezentanți ai culturii române din diverse epoci: de la Andrei Mureșanu, la Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu sau George Coșbuc, de la Simion Bărnuțiu la Nicolae Iorga, de la Nicolae Titulescu la Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ș.a.m.d.
Versurile lui Coșbuc, din poezia „Scut și armă”, sună limpede ca un susur de izvor al unei îndelungi stări de încordare și de așteptare a unei întregi națiuni:
„Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de țară
Ce strămoșii ne-o lăsară,
Și pe Sfântul Domn de scut”.
Octavian Goga, marele luptător pentru drepturile românilor ardeleni, a scris și el numeroase poezii, dar a lăsat și importante pagini de publicistică, ce poartă pecetea evenimentelor trăite. Un text remarcabil publicat prima oară în 1923 și reeditat de revista Acasă, poartă titlul „Mustul care fierbe”. La patru ani de la Marea Unire, când erau scrise aceste rânduri, țara se întregise, dar lucrurile nu se așezaseră încă. Aflat la Chișinău cu un grup de prieteni din Iași, Goga constată și în Basarabia fluiditatea situației:
„Un profesor de la Iași, cu zâmbetul lui obișnuit de filosof sceptic, ne-a dat formula situației:
Domnii mei, acum țară s-a făcut, mai trebuie și oameni în ea și atunci toate lucrurile sunt în perfectă ordine…
Fiți pe pace, se nasc… – Răspunse unul – . E o veche axiomă în biologie: funcțiunea creează organul.
Bine, dar pân-atunci? – Am replicat îngrijorați trei deodată.
Bătrânul doctor francez care era cu noi, venit în inspecție sanitară la diviziile de peste Prut, a intervenit în discuție cu admirabila lui buonomie galică:
Pân-atunci e mustul care fierbe. Toate revoluțiile, oricât de creatoare, au o perioadă de elaaborare. Vă spune acest adevăr consacrat un om ai cărui înaintași au fost de patru ori pe baricade în ultima sută de ani. E mai lungă sau mai scurtă, după cum societatea a fost mai curând ori mai târziu fecundată de ideea biruitoare. E, cu alte cuvinte, procesul normal de producție care trebuie să-și facă cursul ca în toate domeniile vieții organice (…).
Mustul care fierbe…
De patru ani Ardealul liberat îl văd sub ochii mei în goana lui înfrigurată de viață nouă. Povestea e la fel și la Tisa și la Nistru. Și aici istoria a venit cu avansul ei. Întâi s-a făcut țara și acum e pe cale să se facă societatea care o conduce…
În vinovata opresiune seculară a regimului unguresc, un popor despoiat zilnic, retranșat după izolarea sărăciei și neștiinței lui, n-a avut nici vremea, nici putința, să-și închege o clasă diriguitoare. Libertatea cu praznicul ei formidabil ne-a surprins peste noapte. La masa ei ne-am așezat în pripă ca toți scăpații din pușcărie, cu o învechită foame și fără straie de sărbătoare (…).
Criza morală a societății ce se face acum în Ardeal explică atâtea balansări de diferit ordin și nu sunt excluse zguduiri apropiate pe urmele ei.
Încolo, trecut odată momentul critic, selecțiunea liniștită va începe și poporul nostru va apuca să primească binefacerile societății constituite.
Această zi însă e departe încă.
Noi cei de astăzi n-o vom ajunge niciodată. Suntem generația sacrificată, care nu poate avea altă consolare decât ideea că a făcut din jertfa ei puntea de trecere între trecut și viitor.
Fericiți cei de mâine. Ei din mustul ce fierbe astăzi vor putea gusta vinul pur, după ce fermentația a încetat, unda s-a limpezit și drojdiile, vai, drojdiile s-au coborât la fund…”.
Privind retrospectiv, trebuie să admitem astăzi că Octavian Goga era poate prea optimist cu aproape 100 de ani în urmă. Din păcate, mustul care era în fierbere în primii ani de după Marea Unire, a devenit tulburel, apoi, după doar două decenii, s-a borșit și a urmat o nouă epocă de grele încercări, cu un nou început de tranziție, cu noi generații de sacrificiu. După alte patru decenii și jumătate, vinul s-a acrit din nou, mustul și speranțele unei noi tranziții s-au tulburat iarăși, drojdiile s-au ridicat din nou deasupra, iar contemporanii au devenit iarăși generații de sacrificiu…
2018 marchează un secol de la Marea Unire dar, așa cum precizau și autorii din publicațiile evocate mai înainte, este vorba doar de un moment în devenirea poporului român. Centenar înseamnă așadar nu doar 2018, ci întreaga evoluție a statului și poporului român în cei 100 de ani care s-au scurs. Ca moment de referință, 2018 îndeamnă și obligă la reflecții. De unde am pornit, unde am ajuns și încotro ne îndreptăm? Aproape fără excepție, publicațiile amintite dar și Presa Română, în general, constată faptul că 2018, Anul Centenarului, ne găsește mai dezbinați ca oricând. Cu un Proiect de Țară dorit dintotdeauna de români – o patrie unită, puternică și prosperă, democratică și cu o justiție dreaptă, o societate tolerantă și propice dialogului adevărat, în care fiecare să se simtă stăpân pe propria-i soartă, iar bogățiile naturale să fie valorificate rațional și nu lăsate pradă jecmănitorilor de tot felul ș.a.m.d. – aspirații cunoscute și clamate de toate partidele politice, dar ignorate și răstălmăcite cu o ură viscerală față de tot ce înseamnă adversar politic, care sufocă orice dialog productiv pentru viitorul nației. Ne găsim din nou la o răscruce. Mustul fierbe din nou, alte generații au devenit iarăși de sacrificiu… Speranța însă rămâne.
Ioan C. Popa – redactor șef/ UZPR