– Sfântul sârb Nicolae Velimiorovici (1881-1956) ne spune şi ne întreabă dacă ne dăm seamă că „Atunci când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău? Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Deoarece nu mai stă în puterea ta, ci-n a prietenului tău. Tu, însă, nu mai ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber de el”;
– Dezamăgit şi întristat, nu tocmai din cauza rezultatului numeric şi imagistic al Referendumului, ci de reacţia extrem de necreştinească şi de răutăcioasă a contestatorilor înfocaţi ai organizării lui, părintele-profesor sibian Constantin Necula a ţinut a spune: „Mă plec dinaintea copiilor viitorului că nu le-am crescut corect şi luminos părinţii; Mă plec dinaintea generaţilor bătrâne că i-am expus jignirilor şi umilinţei propriilor copii şi nepoţi; Dar, mai ales, mă plec generaţiilor mature şi adolescentine ale Ţării. Iertarea e la voi.”
NOTĂ: Conţinutul însemnelor scrise pe crucile mormintelor cimitirelor românilor consemnează încrederea că în această ţară au trăit familii formate dintr-un bărbat şi o femeie, împreună cu copii şi nepoţii lor. Ca urmare, familia românească tradiţională este şi va fi mult mai puternică decât un Referendum.
– Un eminent profesor universitar de istorie universală, de politologie şi de drept internaţional (străin de ţara mea), membru titular sau de onoare al mai multor academii ştiinţifice din întreaga lume, precum cele din Londra, Paris, Berlin, Moscova, Vina şi Stocisem, mi-a demonstrat cum că în repetate rânduri şi-a exprimat nedumerirea (atât în înscrisuri cât şi în luări de cuvânt în limbile engleză, germană, franceză şi spaniolă) că noi, românii, ne frământăm extrem de mult că Ungaria vecină şi neprietenă nu numai nouă, românilor, ci şi celorlalţi vecini, refuză să recunoască paşnica valabilitate a prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon, după încheierea Primului Război Mondial. Tratat semnat şi parafat de toate părţile implicate. Iar ca să-i aducă cu picioare pe pământ atât pe unguri, cât şi pe români, domnia sa a oferit, celor interesaţi de acest controversat subiect doar un succint fragment din întregul conţinut al articolului 48 al amintitului document internaţional: „Ungaria renunţă în ceea ce o priveşte în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare.”
– Trecut pierdut în amintirile frumoaselor imagini ale înaltei turle argintate a bătrânei biserici, cu un secol în urmă reclădită şi repictată prin cheltuiala în dolari a aşa-zişilor „sătenii români-americani”. Între timp „toaca lemnelor cântătoare ale Cerului” mă vesteau, cu ecoul ritmat al glasului lor răguşit, apropiatul început al sfintei slujbe religioase de vecernie, în vreme ce blândul Soare, coborât la asfinţit, prinsese a înroşi Cerul de-a binelea, în încercarea lui de a se „ascunde” privirilor mele, pitindu-se după dealurile abrupte ale Viştişoarei şi Olteţului. Era acea vreme a înserării când din şesul hotarelor cu cucuruze coapte intrau de-a valma în sat atât ciurda vitelor cât şi carele încărcate cu otrăvurile plăcut mirositoare. Astfel că în urma lor se ridicau nori mici şi pufoşi de praf, prin care răzbătea cântul legănat al tălăngilor prinse de grumazul celor mai nărăvaşi viţei şi tăuraşi de vaci şi bivoliţe. Dar şi melodiosul ritm-cântat şi legănat al roţilor ferecate ale căruţelor trase de frumoşii şi blânzii cai lipiţani, prăsiţi, crescuţi şi îmblânziţi în şeile şi hamurile lustruite şi împodobite de destoinicii îngrijitori şi jocheu ai multisecularei herghelii din vecinătatea malului stâng al Oltului. Aşadar, eram în Lisa, aşezarea natală a regretatului cărturar ardelean Octavian Paler (1926-2007). Însă nu mai ţin minte, cu exactitate, nici în ce zi şi nici în care lună şi an. Oricum, era târziu în toamnă, ca şi acum, atunci când peste casele şi gospodăriile ţăranilor se lăsase liniştita adormire a acelui mândru sat, clădit cum nu se poate mai frumos, între scurgerea lină la vale a apei Oltului şi măreţia streaşinelor împădurite şi proaspăt ninse ale Munţilor Făgăraş. De undeva, de departe, se auzea boncănitul tomnatic şi întârziat al unui viguros cerb carpatin amorezat şi îndrăgostit de ciuta lui. Semn că în curând va intra în sat nu numai turmele de oi, ci şi friguroasa şi geroasa iarnă.
Ioan Vulcan / UZPR