Casa de Presă și Editură „Libertatea” sau creanga de aur a unei etnii

Instituţie emblematică a românilor din Serbia / publicațiile – săptămânalul „Libertatea”, revistele: „Lumina”, „Bucuria Copiilor”, „Tinerețea”, Editura „Libertatea” – axa spirituală a minoritarul român / Fereastra noastră spre Europa

Limbajul și conținutul nostru identitar este tocit. Aproape că nu avem nimic relevant – cu mici excepţii în literatură, pictură, muzică – care să ne facă mai compatibili cu lumea și valorile acesteia, să ne asigure un loc în circuitul de valori, în afara cadrului local, minoritar. Mai toate încercările noastre de a fi văzuți, de a ne manifesta, conținutul programelor noastre, suferă de saturaţie – oferă aceleaşi conţinuturi din urmă cu câteva decenii, se încadrează în clișee obosite, uzate. Am devenit o colectivitate folclorică, nici măcar în totalitate autentică, un fel de surogat. Compilăm, în plan cultural, identitar, suntem nişte plagiatori. Nu vrem să auzim adevărul, iar atunci când el se rosteşte, ne supără. Ne putem întreba, pe bună dreptate, care ne sunt acele fapte, valori, care vor dăinui peste timpuri.
Cunoscătorii fenomenului minoritar românesc din spaţiul ex iugoslav au înţeles că oricare aspect al conţinutului identitar românesc nu poate fi conceput fără de prezenţa Casei de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova care, firesc, reprezintă axa spirituală a acestei entităţi mai bine de jumătate de secol. Importanţa Casei „Libertatea” este mai pronunţată astăzi, mai actuală, când fiinţa noastră spirituală oferă un conținut ușor anacronic. Dar, ce este Casa de Presă și Editură „Libertatea” la cei 73 de ani de existență? Dincolo de aprecierile de până acum care, just, toate sunt posibile și acceptabile, această instituţie mai reprezintă și istoria vie a unei comunități etnice, prin care s-a creat o școală de jurnalism, prin ale cărei publicații – săptămânalul „Libertatea”, revistele: „Lumina”, „Bucuria Copiilor”, „Tinerețea”, Editura „Libertatea” – minoritarul român a avut acces la limba maternă, respectând normele limbii române literare și nu ale graiului bănățean și nu o altă grafie decât cea latină. Am mai putea constata că aci au fost imprimate textele antologice ale diverselor genuri jurnalistice, că prin această instituție s-a creat o literatură autentică și că promotorii acestei literaturi sunt nume de răsunet și repere în literatură, că prin această instituție românii şi-au definit și confirmat o identitate naţională autentică, că au reușit să-și promoveze patrimoniul, să-și pună în circuit valorile, să se bucure de confirmarea a ceea ce în urmă cu 73 de ani era doar un posibil vis, să se bucure de realitatea atât de fragilă (27 mai 1945) la începutul unei noi file de istorie contemporană. Să se bucure de dreptul de a fi ceea ce sunt – români.
Fondată în anul 1945, această instiuţie românească a avut un rol covârşitor în asigurarea şi materializarea dreptului la informare, exprimare în limba maternă, de a contribui la păstrarea şi promovarea valorilor româneşti. De aceea vom afirma că cele două compartimente ale Casei „Libertatea” – presa şi editura – au corespondat întru totul cu sensibilităţile atât de variate ale fiinţei minoritarului român. Mai întâi, săptămânalul „Libertatea” a fost martorul nelipsit din viaţa românului bănăţean. Astăzi, continuitatea celor 3925 de numere, editate în cei 73 de ani, oricând ne vor putea împrospăta memoria cu un flux de date şi documente care vin să creeze imaginea de ansamblu a comunităţii româneşti din ex Iugoslavia. Nu vom greşi dacă vom afirma că „Libertatea” a respirat deopotrivă cu cititorii săi, că a evoluat alături de capriciile şi izbânzile minoritarului român. Cât priveşte săptămânalul „Libertatea” (redactor responsabil Teodora Smolean), ziarul apare în fiecare sâmbătă, se distribuie în aşezările populate de români – în Voivodina şi într-un procent mai puţin relevant în Serbia de Răsărit. La fel, este citit în Uniunea Europeană şi America (SUA şi Canada). Poate fi citit şi pe site-ul www.libertatea.rs Ziarul, prin cele 24 pagini, 52 de numere anual şi într-un tiraj de 2500 de exemplare, îşi propune să răspundă cerinţelor populaţiei româneşti din Serbia în ceea ce priveşte spaţiul cultural, politic, informativ, economic, social, sportiv, etc., evident în centrul atenţiei fiind acele subiecte care, cu preponderenţă, includ etnicii români. Urmărind cerințele citititorilor săi, însă și responsabil față de normele unui jurnalism profesionist, hebdomadarul nostru este conceput într-o strictă autonomie faţă de contextul politic, social, anumite tendințe pseudoculturale… În această ordine de idei, ţelul primordial al săptămânalului, este ancorat în acel postulat care vizează o informare echilibrată, reală şi la timp, adversar perseverent oricărui substrat care ar coresponda cu modelul ziarului de gen cancan. De aici reiese străduinţa insistentă de a se împlini principiul profesional drept datorie şi constantă în activitatea noastră. O replică mai mult decât imediată este angajamentul nostru ca ziarul să nu mai fie doar un simplu privitor la ceea ce se petrece în juru-i, ci să devină participant în acele segmentele ale vieţii care necesită proiecţia unei aprecieri obiective, precum şi oferirea unui posibil cadru generat de atitudinea şi comentariul de rigoare. O asemenea proiecţie poate fi regăsită atât în respectarea conceptului de pagină și rubrică, cu o ordine permanenta a paginilor, fizionomia ziarului evitând amprenta improvizărilor care ar însemna simple accente de machiaj jurnalistic, dependente de materialul disponibil; prezenţa la zi, sau într-o posibilă retrospectivă, a acelor evenimente sau informaţii care poartă limbajul unor realităţi plauzibile din zonele în care se citeşte ziarul nostru; în referinţele care vizează realitatea altor entităţi naţionale, respectiv a sectorului civic; prin comentariile şi independenţa ziaristului paginile se debarasează de aerul umil, retrograd; o asemenea proiecţie poate fi regăsită în imperativul ca jurnalistica să reprezinte practica unei necesităţi obiective, imediate, martorul ocular.
Astăzi săptămânalul „Libertatea” este eliberat de complexul de inferioritate al minoritarului etnic. Atât prin conţinut, cât şi prin modalităţile electronice de promovare şi comunicare cu întreaga lume, prin acţiunile şi manifestările publice, a reuşit să promoveze şi să articuleze valorile şi cadrul creativ, întregul spectacol minoritar, lumea minoritarului etnic și a lumii de lângă el, astfel confirmând intenţia şi rolul de a fi Fereastra noastră spre Europa. Săptămânalul „Libertatea” a devenit oglinda identității noastre, imaginea noastră arhivată printre paginile scrise.
Anul 2018 se anunță drept anul în care săptămânalul „Libertatea”, prin ediția online, va avea o prezență mai diferită, mai insistentă, în lumea spațiului informativ, de comunicare. Activitatea noastră este îndreptată spre posibilitățile și avantajele pe care ni le oferă atât cuvântul scris, dar și audio-vizualul. Ne îndreptăm spre acel concept multimedial de comunicare online, prin care să asigurăm dinamismul, promtitudinea, exclusivitatea… ceea ce va fi și indiciul relevant al profesionalismului, însă și pregătirea noastră de a accepta și utiliza atât provocările, cât și cuceririle profesiei în vremurile în care funcționăm.
O altă publicaţie a Casei „Libertatea” este revista de artă, literatură şi cultură, „Lumina” (redactor responsabil Ioan Baba). Apărută în anul 1947, într-un cadru autentic, revista a persistat în ideea de a promova şi identifica scrisul românesc şi de a valorifica paginile de literatutră originală. Încă de la primul număr, „Lumina” s-a impus drept acea publicaţie care trebuia să contureze viaţa literară, culturală, artistică în definitiv, a unei lumi minoritare, chiar dacă, azi, prin conţinut, revista demult a părăsit cadrul minoritar. Revista şi-a păstrat rolul protagonistului întregului spectacol identitar mai sofisticat, în care regizorul îi încredinţase mai multe roluri şi toate la fel de importante. Şi cu acest prilej vom reaminti că fără de revista „Lumina”, literatura română de aici, cultura și creația în cel mai larg sens al cuvântului, arta, noi în definitiv, vom părea precum copiile nereuşite ale unor imagini memorate fugar de nişte trecători prin viaţă. Evident, „Lumina” a fost cea care, în plan publicistic, a ţinut echilibrul nostru spiritual, artistic, cultural, valoric, al mai multor generaţii şi astfel s-a impus drept punct de reper în spaţiul românesc literar, artistic, intelectual, insistând în mai toţi anii de apariţie asupra criteriilor valorice.
„Lumina” a reprezentat şi intenţia noastră de a concura la circuitul de valori, modalitatea de a comunica cu lumea creaţiei, de oriunde ar fi ea; de a participa deopotrivă, fără prejudecăţile minoritarului stingher, la cele mai importante evenimente din lumea artei și cuvântului scris. Dimensiunea estetică proprie modernităţii, promovată, chiar uşor potenţată într-o perioadă, era mult prea necesară în evadarea noastră din bâlciul tradiţional, din mocirla sterilă în care s-a complăcut etnicul român de până aci. Printr-un asemenea concept, „Lumina” s-a dovedit capabilă de anvergura unui avangardism propriu doar unor centre culturale relevante. Aceste realizări erau treapta decisivă în a prinde pasul cu lumea modernă, în necesitatea de a se legitima drept publicaţie de referinţă – ceea ce avea drept consecinţă ruperea de conceptul tradiţional. Trebuie să recunoştem, toate aceste aspecte reuşite ale revistei, în mare parte ţin de o perioadă în care „Lumina” a fost concepută şi redactată de Slavco Almăjan. Şi dacă e să apelăm la o periodizare oricât de nepretenţioasă, respectând rigorile necesare, vom găsi trei perioade semnificative ale revistei: cea de început, inevitabilă, recunoscându-i rătăcirile, căutările, chiar şi frivolitatea momentului, apoi perioada unui modernism şi al unui concept inedit care revistei îi asigură autoritatea în lumea scrisului şi a artei, chiar a unui avangardism în limbajul oferit, şi ultima perioadă în care revista, deja de un sfert de veac, prin receptivitatea ei în afara cercului minoritar, prin comunicarea şi paralelismele transfrontraliere, de integrare ideatică, îşi impune un nou curs, un rol care a atins expresia dorită – desigur avem în vedere şi mai nou înfiinţatul Cerc Lumina – Honoris Causa, cu multe şi variate posibilităţi de implicare în actualitatea problemelor şi fenomenelor contemporane. Un asemenea concept deja şi-a asigurat susţinerea celor competenţi.
Firesc că este mai mult decât dificil să facem o evaluare a revistei pe parcursul celor 70 de ani, conştienţi că nu putem apela la aceleaşi unităţi de măsură în toate perioadele ei de apariţie, chiar dacă, din vreme-n vreme, e necesar să fim critici cu noi înşine. Oricum, o citire atentă a completelor revistei noastre ne va surprinde reuşita cu care revista, mai mult sau mai puţin, a corespondat vis-a-vis de manifestul iniţial propus de fondatorii revistei, adică cu acel concept de program prin care revista a răspuns cerinţelor de promovare a spaţiului literar, artistic, cultural autentic. Toate debuturile literare, şi nu numai, au trecut prin laboratorul de literatură, artă şi cultură, prin atelierul revistei. „Lumina” a evoluat pe măsura în care a evoluat scrisul şi gândirea liberă, pe măsura în care redactorii ei (Vasile/Vasko Popa, Mihai Avramescu, Radu Flora, Ion Bălan, Emil Filip, Slavco Almăjan, Aurel Gavrilov, Simeon Lăzăreanu, Ioan Baba) au dat dovadă de imaginaţie, de receptivitate la fenomenele contemporane şi nu au transformat revista într-un manual de literatură, într-o carte de citire, sterilă, menită siestei plictisitoare din lungile după-amieze de duminică, în nostalgicele rememorări… ale spațiului provincial.
Şi întocmai cum se-ntâmplă de multe ori în cazul perlelor, „Lumina” fiind o perlă,
cu care nu se putea potoli setea de hrană concretă a cititorului, a cunoscut şi perioade de declin, nu pentru că revista ar fi urmat calea unei rătăciri de conţinut, concept, ci pentru că naşterea cititorului nostru era deosebit de dureroasă, şi ruşinoasă chiar… „Lumina” era singura publicație care emana o respirație mai elevată de care au dispus etnicii români şi care trebuia să creeze elite – a indicat drumul, a iniţiat şansa, a oferit cadrul – fiind singura care putea să o facă, iar dacă astăzi elitismul se simte drept mai mult decât necesar, un neajuns, în cadrul etnicilor români – iar această categorie se simte cu desăvârşire – asta înseamnă nu că revista nu a corespondat cu un real potenţial, ci că acel potenţial era mult prea nesemnificativ faţă de populismul şi provincialismul retrograd, în faţa căruia a rămas dezarmat.
„Lumina” este Arcul de Triumf al unei minorităţi etnice, al scrisului ei cu întregu-i potenţial intelectual, literar, artistic, cultural. În ciuda tuturor lacunelor de care a avut parte, „Lumina” a rezistat timp de 70 de ani aducând lumină spaţiului identitar românesc. Cei care nu s-au alăptat cu această lumină au pierdut şansa de a cunoaşte frumosul, farmecul luminii dătătoare de viaţă, de renaştere spirituală, de a participa la marele spectacol pe care îl aduce creaţia.
Un loc aparte în conceptul Casei „Libertatea” este rezervat revistei pentru copii, „Bucuria Copiilor”, la început „Bucuria pionierilor” (redactor responsabil Ioța Bulic) – un atelier de iniţiere pentru cei mici, promotorii de mâine ai imaginii și specificului comunităţii româneşti, o pepinieră care, lună de lună, durează de 72 de ani. Într-un volum de 28 de pagini, 12 numere anual, revista este distribuită şcolilor generale şi grădiniţelor în care cursurile sunt susţinute în limba română. Tendinţa a fost şi rămâne ca revista să dezvolte, din cea mai fragedă copilărie, dragostea pentru citit la copii, să le ofere cunoştinţe noi, să îi ajute să-şi creeze deprinderi de muncă, dar şi să contribuie la sistemul instructiv-educativ. O atenţie deosebită se acordă, şi se va acorda, conținutului educativ-instructiv, accentul fiind pus pe creaţia copiilor, atât literară, cât şi plastică, pe cultivarea frumosului, precum şi pe cultivarea limbii române literare.
Nu de puține ori revista „Bucuria Copiilor” poate fi definită și drept un manual „suplimentar”, atât prin rubricile şi textele cu un conţinut instructiv-educativ, precum și prin implicarea cadrelor didactice în realizarea ei.
Ceva mai tânără este revista pentru tineret, „Tinereţea”, la început „Tribuna tineretului” (redactor responsabil Mircea Lelea), care uşor a depăşit vârsta de 45 de ani, încearcă să menţină echilibrul spiritual printre publicaţiile Casei. Poate că meritul deosebit al revistei constă în contactele permanente pe care le are cu adolscenţii, punându-le la dispoziţie spaţiul mult prea necesar pentru visele şi proiectele lor de astăzi şi de mâine.
Cei 45 de ani au depozitat o întreagă exeperienţă a presei scrise româneşti – chiar dacă revistă era a tinerilor, ea nu a putut fi ocolită de mentalitatea traumatizantă şi frustrările micului minoritar român, ea nu a putut fi scutită de întregul context social, politic, cultural, mental, etc. Timp de 45 de ani, revista continuu şi-a pieptănat impurităţile în tendinţa de a deveni o revistă liberă, descătuşată de miresmele unui concept dirijat, însuşindu-și drept model criteriul valoric impus de cerinţele profesiei şi ale cititorului, de impulsurile tinerilor care au dreptul la propriul limbaj, concept, punct de vedere şi valorificarea justă a realităţii. Iată de ce avem convingerea că revista va persista atâta timp cât va reuşi să respire deopotrivă cu cititorul, atâta timp cât va reuşi să asigure libertatea de gândire, să respecte libertatea individuală, dreptul la libera opinie, competiţia onestă, dar şi responsabilitatea pentru modul în care vor fi respectate aceste valori, totuşi.
Conştientizăm că la cei 45 de ani, revista este un simbol, o prezenţă emblematică printre tinerii români, face cinste generaţiei care a iniţiat-o şi, bineînţeles generaţiilor care au adus-o până în zilele noastre… Aşa cum nici o iubire nu este împlinită dacă n-a avut parte de dulcele gust al durerii, astfel şi zbuciumul tinereţii n-ar avea farmec dacă nu şi-ar materializa frumuseţea vârstei tocmai în acestă revistă a „neodihnei” şi a eternelor căutări, brodate de insomnie și ușoare incertitudini pe care le oferă realitatea imediată, care pot fi incorporate într-o revistă a tinerilor în care aceștia îşi pot regăsii propriile respiraţii şi întrebările fără de care tinereţea n-ar avea sens.
Astăzi revista, prin cele zece apariții anuale (12 numere), este îndreptată spre acel concept care propagă liberul acces la toate sferele de interes ale tinerilor, tinerii având tot dreptul la propria viziune asupra lumii lor. Însăşi redacţia revistei este cea care creează şi protejează conceptul libertăţii de gândire care, în fond, este şi moto-ul tuturor publicaţiilor Casei „Libertatea”. Cu atât mai mult azi, în era globalizării, cu toate avantajele și dezavantajele ei, și prin revista „Tinerețea”, tinerii pot fi partașii unui exercițiu continuu de confirmare și de participare la un concurs nemărginit al creației, exercițiu în practicarea căruia să nu abandoneze criteriu etic și estetic, nu mai puțin să nu-și uite limba și cu ea ființa identitară, valorile moștenite drept suport pentru crearea altor valori, valorile generației lor.
Compartimentul editorial (redactor responsabil Vasa Barbu) poartă amprenta a celor 70 de ani de beletristică în cadrul Casei „Libertatea”, perioadă în care scriitorii românii şi cele peste 1000 de titluri de carte românească, editate într-un tiraj total de aproape un milion de exemplare, au reuşit să atragă atenţia asupra cadrului literar românesc. Mulţi dintre scriitorii români, tocmai prin publicaţiile Casei, şi mai cu seamă prin Editura „Libertatea”, astăzi au intrat în circuitul valorilor literare, cărţile lor fiind traduse şi în alte limbi. În altă ordine de idei, Editura „Libertatea” a fost cea care a contribuit la promovarea şi susţinerea expresiei literare autentice, aceasta presupunând şi afirmarea scrisului şi creaţiei literare româneşti pe un plan mai larg decât cel oferit de cadrul restrâns, strâmt, minoritar. Evident, cărţile noastre nu sunt decât acel mic gest care ne onorează de a participa la o autentică reîntregire spirituală, la circuitul de valori româneşti. Mai mult chiar, astăzi avem certitudinea că doar paginile scrise vor dăinui peste timp drept dovadă a existenţei şi creaţiei noastre, singurele insemne care, în ciuda diletantismului minoritar manifestat din plin în mai toate sferele cunoscute de civilizaţia omului modern, vor reuşi să supravieţuiască.
Editura „Libertatea” a trecut prin diverse perioade evolutive. Foarte târziu editura noastră a prins conturul a ceea ce se poate numi Casă de Editură din mai toate punctele de vedere. Mai concret, abia la sfârştul anilor 80, cu venirea lui Slavco Almăjan pe post de redactor responsabil, editura are parte de o schimbare conceptuală substanţială, fiind inițiate mai multe colecții, ediții, biblioteci. Același concept și fir evolutiv a fost continuat și de Nicu Ciobanu (redactor responsabil, 1993-2000). Este și perioada în care apar lucrările de sinteză, monografii, studii, lexicoane, o istorie a literaturii române, antologii, lucrări care ţin de patrimoniul nostru cultural, se iniţază Bibliografia Românilor din Voivodina, etc. Acest nou concept a fost promovat în vremea în care am trăit fațetele capricioase ale sfârşitului de secol (secol în care românii din Banatul sârbesc, pe scara istoriei, au devenit minoritate etnică). Editarea lucrărilor de referință a fost determinată şi de incertitudinea adusă de realitatea războaielor din fosta Iugoslavie şi când era logic să ne gândim la un rezumat al realităţi noastre de până aci – pe care să-l lăsăm posterității – astfel explicându-se şi diversitatea subiectelor promovate de editură – istorie, literatură, învăţământ, teatru, jurnalistică, etc. În această perioadă au fost căutate şi alte modalităţi de comunicare cu cititorul, compatibile cu timpul în care am păşit şi cu cel care abia se anunţase, dar care, probabil, va marca secolul XXI. Este vorba de cartea eletronică și spațiul virtual. Astfel, în anii 1999-2000, Editura „Libertatea” aduce un proiect editorial absolut inedit – „3000 de pagini pentru mileniul trei”. Primul CD interactiv în limba română care cuprinde o mini-bibliotecă, o bancă de date utilă, necesară şi atractivă despre românii din Voivodina, prin care am încercat să reducem distanţa dintre editură şi cititor, să oferim un alt limbaj editorial, conştienţi că am păşit pe un teren ce se afla la începuturi (chiar şi-ntr-un spaţiu geografic şi lingvistic mai larg).
Editura „Libertatea” şi producţia editorială, valoarea cărţilor editate de-a lungul a şapte decenii reprezintă paginile de referință în cunoașterea și afirmarea etniei noastre. Vom fi recunoscuţi, sau nu, doar prin paginile scrise – niciodată prin populismul şi manifestările de masă al căror buget a mai putut asigura, în plus, o producţie editorială anuală. Clar, jocurile şi pâinea nu necesită vreun efort intelectual! Azi putem fi critici faţă de perioada parcursă, sentimentali, realişti pe cât posibil… Oricum, editura e oglinda fidelă a autorilor ei. Din păcate, o bună parte dintre aceştia niciodată n-au trăit-o cu devotamentul pe care această instituţie îl merita, măcar doar pentru modesta promovare săvârşită în cinstea lor. Editura „Libertatea”, fiind singura editură a unei comunități etnice, avea şi menirea să promoveze, să „nască” scriitori – invitându-i să debuteze, să asigure fluxul literaturii noastre, să perpetueze scrisul românesc, creaţia literară, mai mult chiar decât doar a edita „mecanic” manuscrisele. Vorbind din mai multe aspecte, nu toate perioadele erau favorabile pentru editura noastră, de regulă politicul era determinanta care dirija cursul și producția editorială – mai ales în ultimii 40 de ani, în sens negativ. Şi totuşi, timp de șapte decenii, la Editura „Libertatea” au apărut titluri care, cu siguranță, fie că au marcat perioada, fie că s-au impus drept lucrări de referinţă. Fără îndoială că timpul va fi arbitrul care va valorifica producţia editorială şi va răsturna piramida valorică sau o va confirma.
În cei 73 de ani am învățat că totul ce se-ntâmplă are un rost, fiecare capitol din cartea „Libertății” își are rostul, e necesar să-l înțelegem pentru ca să fim mai aproape de adevăr și să nu ne pierdem pe noi înșine căutând ceea ce, poate, niciodată nu vom găsi. E bine să rămânem parte din trupul minorității noastre, acea vibrație care luminează spațiul identitar! Funcţionarea tuturor compartimentelor Casei este prima condiţie ca instituţia noastră să-şi păstreze rolul de promotor al dreptului la informare şi exprimare în limba maternă, să rămână templul în care literatura noastră, autentică, prin limba maternă, literară, își găsește suportul de a fi valorificată și promovată. Astfel vom putea trăi Casa „Libertatea”, prin publicațiile ei, drept Casa noastră comună. În jurul acestei Case, timp de 73 de ani, revenim de fiecare dată când vrem ca în propria casă să ne simțim ca și acasă, casa fiindu-ne și limba în care simțim și cugetăm, în fiecare săptămână, în fiecare lună – în ritmul de apariție al publicațiilor, azi și mai frecvent, benficiind de avantajele internetului. Și dacă această Casă n-ar mai exista, ne-am împrăștia cu toţii în patru zări, pierzându-ne identitatea. Risipiţi pe toate continentele, dar prin firele nevăzute, ţesute imaginar, care încă mai vibrează din paginile scrise ale publicațiilor noastre, cei plecaţi sunt legaţi de casele lor, de Acasă.
Dacă ar fi să rememorăm anii de creaţie şi scris românesc, de jurnalism şi dăruire spirituală în cei 73 de ani, peste 800 de autori au dat viaţă albului hârtiei, numele a peste 800 de semnături în săptămânalul „Libertatea” au făcut ca vibraţiile lor intelectuale să corespondeze cu lumea. Peste 500 de scriitori, autori ai cărţilor noastre, au născut o lume mai bună, o lume a spiritului şi frumosului, au creat o literatură demnă de respectul nostru, o literatură care ne va onora. De aceea, e bine să se înțeleagă că toate generațiile care au înălțat această Casă sunt demne de admirația și respectul nostru, precum și al posterității.
Prin compartimentele Casei de Presă şi Editură „Libertatea”, românii din Voivodina, respectiv Serbia, şi-au asigurat dreptul de a fi promovaţi fără prejudecăţi. Am câştigat libertatea de a fi ceea ce suntem, libertatea de a înţelege că niciodată nu trebuie ascultată vocea altuia, dacă ea nu vine şi dinăuntrul nostru, că adevărul este în noi, iar drumul pe care l-am parcurs pe aceste meleaguri, de atâtea sute de ani, ne asigură dreptul la respectabilitate. Realizările Casei de Presă şi Editură „Libertatea”, ne confirmă că avem valori care vor persista încă mult timp după ce noi nu vom mai fii, deși omul prin fapte continuă sa fie.
În publicaţiile Casei de Presă şi Editură „Libertatea” vom descoperi o posibilă comoară inepuizabilă pentru istoria culturală a românilor din Voivodina. Trăim această Casă precum o creangă de aur a etnicilor români, chiar dacă e mai mult decât dificil să apelezi la modestie ori de câte ori se cere să vorbeşti despre sine, dar mai cu seamă atunci când a neglija anumite momente înseamnă să-ţi ştirbeşti imaginea şi să renunţi chiar la elogiul de care se cuvine să ai parte.
Casa de Presă şi Editură „Libertatea” şi-a confirmat vârsta de aur a maturităţii. Timp de 73 de ani această instituţie românească a căutat să ofere un sens bine definit spaţiului minoritar românesc; prin compartimentele şi publicaţiile sale a conturat biblioteca creaţiei şi realităţii imediate, mereu a mişcat clepsidra din noi spre inedit, spre cunoaşterea de sine. Astăzi avem certitudinea că nu vom greşi dacă acceptăm constatările cronicarilor pedanţi că memoria noastră ar fi mai săracă fără de cele câteva sute de mii de pagini scrise la această Casă, fiorul creativ care a impulsionat viaţa românească n-ar fi avut vigoarea necesară de a persista şi de a se regenera fără de pecetea „Libertăţii”. Desigur că „Libertatea” înseamnă și generaţiile care au edificat-o, jurnaliştii, scriitorii, cititorii fără de care paginile noastre şi-ar pierde sensul. Iată de ce în această Casă recunoaştem creanga de aur a unei etnii. Altfel judecând despre toate cele, o altă proiecţie a Casei „Libertatea”, diametral opusă, înseamnă să acceptăm banalitatea, ironia şi nihilismul altora.

Nicu Ciobanu

Despre autor
  1. Valentin Uban Reply

    Ce lucruri frumoase fac romanii nostri de peste hotare. AR trebui sa facem si noi mai multe pentru ei, cu atat mai mult acum in anul centenarului. Iar prin noi ma refer in primul rand la autoritati, nu doar la asociatiile romanesti. Si felicitari celor care fac deja aceste lucruri.

Lasă un răspuns

*