MERCI, SERGIU CIOIU!

O lege de aur a romantismului spune că în fiecare lucru, doarme, visând, un cântec, așteptându-și poetul care să îl trezească la viață. Nu putea – și nici nu cred că a vrut – să nu asculte de această lege Sergiu Cioiu, romantic de autentică, nedezmințită alcătuire. Iar recentul său recital, susținut la Teatreli-CREART, a fost încă o dovadă a harului său inegalabil de a cânta poezia.
După o proprie mărturisire, Sergiu Cioiu l-a avut ca magistru pe Alexandru Mandy, cel pe care, de altfel, l-a numit a fi, creator de frumos, un făurar de CÂNTEC’’. De la Alexandru Mandya învățat arta de a descifra tainele Universului, altfel spus, statornicia unor caractere care se împletesc valurilor sau forța naturii cu care omul este obligat să coabiteze, tot de ne înconjoară, tot ce ne poate influența’’. Și tot aici, în acea măiestrită suită de dialoguri cu Pușa Roth, reunite sub un titlu atât de sugestiv:, Nu știm aproape nimic’’ (Editura Ars Longa, 2016), Sergiu Cioiu îi menționează pe poeții ale căror versuri, le-a muzicalizat’’. Este un impresionant palmares în care îi întâlnim pe Miron Radu Paraschivescu, Bacovia, Minulescu, Marin Sorescu, Topârceanu, Romulus Vulpescu, Adrian Păunescu. Sunt, după cum se poate vedea, personalități emblematice ale poeziei noastre, care își binemerită această deschidere echivalențele muzicale atât de trebuincioase în zborul lor către orizonturile universalului.
Acestea ar fi, ca să zic așa, datele esențiale ale dăruitorului de frumos care este Sergiu Cioiu! Dar mă grăbesc să adaug numaidecât că, și de această dată, ca de altfel la fiecare întâlnire cu noi, prietenii săi întru vers și melodie, a venit cu o surpriză de zile mari. Ne-a oferit ipostaza, până acum necunoscută, a compozitorului Sergiu Cioiu. Fapt dovedit pentru aceea că, numai două din cele șaptesprezece cântece nu au fost compuse de el. Ceea ce, până la urmă, nu a făcut decât să îi reconfirme unicitatea forței sale creatoare irezistibile. Caracteristică esențială despre care confratele Miron Manega a scris cu atât de multă îndreptățire:, Sergiu Cioiu este un artist adevărat, cu o vitalitate și o longevitate artistică impresionante. Deviza sa profesională pare a fi, prezentul continuu’’, care este, de fapt, forma cea mai directă, cea mai caldă, a cea ce numim, în mod convențional, eternitate’’.
Am depănat, sâmbătă seara, împreună cu Sergiu Cioiu, versuri și muzică, toate izvorâte, printr-o astrală șansă, din experiența pe cont propriu la care el a cutezat atunci când a ales să dea contur melodic poeziilor lui Miron Radu Paraschivescu, Romulus Vulpescu, Ștefan Radof, Adrian Păunescu, George Ranetti și George Topârceanu. Sergiu Cioiu însuși realizând o transcriere în stil propriu a unei poezii a lui Marin Sorescu. Într-o deplină consonanță cu aceste poeme muzicale s-au înscris și alte două piese compuse, una de Vlad Crețu, cealaltă de Liuben Gordievscki, pe texte de George Ranetti, respectiv de George Topârceanu. Un aport absolut remarcabil la ținuta de excepție a acestui recital a avut cvartetul instrumental compus din Liuben Gordievski (clape și baian), Vlad Crețu (chitară), Adrian Flautistu (contrabas) și Dan Încrosnatu (percuții). Discret și cu un simț al măsurii demn de invidiat, Sergiu Cioiu scria în caietul-program al recitalului că a dorit să facă, versul și mai cântător’’. Vorbe care ne trimit, cu gândul și cu sufletul, la eroul uneia dintre melodiile de referință ale recitalului care transcrie balada lui Miron Radu Paraschivescu întru evocare lui Rică, fante din Obor, cel ce-avea, ghersul cântător, de cătau la el cu dor…’’
Gest emoționant – dar atât de firesc dacă este să ne gândim că el vine din partea lui Sergiu Cioiu – la încheierea recitalului, am fost îndemnați să îl evocăm pe Charles Aznavour, fredonând, împreună:, Deuxtziganessansrepit/Grattentleurgitare/Ranimant du fond des nuits/Toute la memoire’’.
Iar, dacă, pentru încheiere, mi s-ar cere să aleg, la rândul meu, o dedicație pentru Sergiu Cioiu, să răspund fără ezitare: pentru mine, Sergiu Cioiu este și rămâne, Un om pe niște scări’’. Adică acel personaj întruchipat în poema lui Adrian Păunescu și care nu ne cere decât această modestă îngăduință:, Lăsați-mă să fiu pe scări’’.
Acesta este, cred, Sergiu Cioiu, un om într-o perpetuă, nedezmințită, ascensiune sufletească în căutarea Binelui, a Frumosului și a Adevărului. Ții minte, Sergiu Cioiu, cu mulți ani în urmă, Alexandru Mandy ți-a încredințat un sublim mesaj:, Merci, Becaud!’’ Dă-mi voie ca, astăzi, să îți spun și eu acest la fel de simplu și de emoționat Merci, Sergiu Cioiu!’’

Foto: Ioana Bogdan

Șerban CIONOFF / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.