Genialitatea operei eminesciene este seducătoare pentru oamenii de bine și repugnantă pentru lichele. Românii adevărați studiază opera lui Mihai Eminescu, o promovează pe cele mai îndepărtate meridiane ale lumii și o fac din dragoste pentru Eminescu, pentru neamul românesc, pentru limba română, iar lichelele (alias detractorii) se consideră atât de mari, de moderni, de necesari, încât nu-și pot imagina pe Eminescu alături de „măreția” lor, dar, cred eu, o fac mai curând din conștiința nimicniciei lor și din motivul că nu se vor putea ridica niciodată la înălțimea intelectului și culturii eminesciene. Iubitorii de poezie, de artă, de cultură în general caută să-i cunoască opera marelui poet, să-l studieze, să pătrundă în esența cugetului eminescian.
Și ce este important, aceștia nu sunt, de cele mai multe ori, filologi sau literaţi, ci specialiști în domenii foarte diferite în raport cu arta poetică (matematicieni, medici, istorici, filosofi, ingineri etc.). În această ordine de idei, vin să elogiez numele scriitorului vâlcean Puiu Gheorghe Răducan, care, după ce a urmat Grupul Şcolar Energetic din Craiova (1969), apoi Liceul teoretic Traian din Turnu-Severin și Vasile Roaită din Râmnicu-Vâlcea, Școala de maiștri din Râmnicu Vâlcea și ulterior Facultatea de Mecanică şi Tehnologie și modulul pedagogic postuniversitar din cadrul Universității de Stat, Pitești. A ajuns inginer hidrocentralist, iar muzica căderilor de apă i-a trezit, nu de-acum, interesul pentru poezie și pentru literatură, în special pentru Eminescu.
După elaborarea unor plachete de poezie, el vine să bucure publicul cu o serie de lucrări în proză, cea de față, pe care o propunem iubitorilor de informații inedite despre Mihai Eminescu, fără a fi o proză literară propriu-zisă, este în principiu o confesiune despre grandoarea lui Eminescu și este scrisă mai curând cu sufletul ghidat de rațiune pentru a aduce la cunoștința celor mulți satisfacția delectării în procesul lecturii operei eminesciene și a exegezelor asupra acesteia
Lucrarea lui Puiu Gheorghe Răducan nu este un studiu științific acribios, ci o mărturisire de dragoste și admirație pentru opera și personalitatea lui Mihai Eminescu. Autorul își deconspiră perplexitatea față de grandoarea incredibilă și profunditatea inimaginabilă a cugetării lui poetice și din acest punct de vedere lucrarea de față reprezintă niște note confesive realizate în procesul de receptare și de interpretare a creației eminesciene și tocmai din aceste considerente Puiu Gheorghe Răducan insistă asupra magiei operei eminesciene, asupra exegezelor ei, dar și asupra detractorilor ei, care nu urmăresc altceva decât să-l deprecieze pe Eminescu pentru a-și supraaprecia propria „nimicnicie” poetică.
Fără a avea pretenții de exhaustivitate informativă, autorul reuşeşte să realizeze o succintă trecere în revistă a manifestărilor consacrate personalității și creației lui M. Eminescu, constatând că opera lui este tradusă, citită, iar Mihai Eminescu a ajuns să fie omagiat aproape în toată Europa și America, inclusiv în unele state asiatice și în Australia, tot așa cum plăcile comemorative, monedele jubiliare, fără a mai aminti că statuile și busturile lui au ajuns să domine spațiile culturale ale unor orașe mari din lume – Viena, Uzdin, Cernăuți, Paris, Budapesta, Apateu, Micherechi, Odesa, Edmonton, Hamilton, Montréal, Cuba, Elveția, Munchen, New York etc.
Evident, în primul rând pământul României este împânzit de monumente, statui, plăci comemorative cu Mihai Eminescu, toate acestea servind drept probă supremă că genialul nostru poet este respectat și omagiat, iar opera lui continuă să domine conștiința națională a românilor. Totodată, un merit aparte îi revine diasporei românești, care au transformat statuile și busturile marelui Eminescu în locuri de pelerinaj unde românii vin, „cântă, recită, se roagă, trecându-le astfel dorul de țara mamă”.
În fine, să nu uităm că Basarabia (căreia Eminescu i-a consacrat mai bine de 60 de articole, demonstrând românitatea ei și dreptul României asupra ei), desi încă înstrăinată de Țară, venerează opera și personalitatea lui Eminescu, acesta fiind pentru basarabeni un al doilea Ștefan cel Mare și Sfânt în lupta lor pentru eliberare națională.
Tot în acest context, amintim că și Basarabia abundă în statui, busturi și plăci comemorative (Chișinău, Bălți, Ungheni, Cahul, Orhei, Soroca, Ialoveni etc.).
În cele din urmă, nu ne rămâne decât să-l felicităm pe Puiu Gheorghe Răducan cu această incontestabilă realizare, iar cititorilor să le urăm lectură plăcut sub lumina sacră a astrului Eminescu.
Vasile Bahnaru
Director al Institutului Filologic
Al Academiei de Științe a Moldovei