IN MEMORIAM – o cronică la ultimului său volum de versuri ”Poeme decadente”
Mihai Duțescu, poet, prozator și jurnalist, membru USR a fost unul dintre cei mai mari jurnaliști din România: director la Revista ”Ramuri” din Craiova iar apoi redactor șef al Revistei ”Noul Literator”, Craiova – înființată în cadrul unui proiect cultural al Asociației culturale Noul Literator, Director fondator -Nicolae Petre Vrânceanu, președintele Asociației, Constantin Pădureanu – o revista de – Cultură, Artă, Literatură aflată sub egida USR.
Muzicală, subtilă, ca o renaștere în câmpul culorii a iubirii, poezia lui Mihai Duțescu continuă să plămădească recunoaşterea iubirii pentru a reconstitui acest sentiment, mereu convins, că în el se află misterul simbolului și al existenței ființei omenești. Ca și Paul Verlaine, inițiatorul cuvântului muzical, autorul află noi nuanțe ale sentimentelor umane,” străpungând prin sugestie retorica sonoră” cuvântul devine sunet printr-o exprimare muzicală, o” incantație subtilă”:” Fulgerul amintirii, iubirii violente, /eternitate în camera cealaltă, /toate se scurg prin crierul meu/precum ploaia în rigolele verzi… ascult gramofonul, tu te apropii/desculță ca o fantomă de palat, /de palat venețian în care ne-am/iubit și ne-am trădat. (” Acolo”, pag. 11) sau ca în poemul” Ave Maria”: Mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului/lângă inima icoanei/ce faci acolo, întreabă sufletul/când mă vede cu lacrimi de sânge/pe față, când mă vede cu ochii lucrurilor curgându-mi pe față/încerc să găsesc un loc unde răutatea/nu mai lovește, unde muzica nu e atât/de sfâșietoare și întrebările atât de multe/ascultă, îmi spune sufletul/și oboiul începe să cânte/într-o catedrală venețiană/Ave Maria, grația plena, Dominus tecum…
” Poezia nu este decât muzică prin excelență” susține și Mallarme*, făcând parte și el din” Școala decadentă” alături de Charles Baudelaire și Arthur Rimbaud, adolescentul de geniu, care a deschis calea Expresionismului, muzica fiind ridicată la rang de categorie poetică fundamentală.
În” Poeme decadente”, Mihai Duțescu aduce reverberații actuale între muzică, suflet și iubire, ca în poemul” Ai scris” (pag.67): poartă imensă a catedralei, a catedralei/sufletului, într-o mantie lungă cu/glugă, trupul bate în poartă cu disperare, /e înfometat și însetat… dar sufletul nu deschide, el nu/cunoaște mila și îndurarea,” umblă”, /îi strigă trupului… „dar ce-am făcut de nu merit iertarea/ta?”, „ai preaslăvit femeia!” îmi strigă/sufletul din înaltul turnurilor crenelate, /” ai scris că o iubești mai mult ca/pe Dumnezeu, ai scris că iubirea e/Singura ta religie”.
Elisabeta Iosif
Un comentariu pentru “” MUZICA ÎNAINTE DE TOATE”/ IN MEMORIAM Mihai Duțescu (1941 – 2018)”
Să-i fie memoria binecuvântată, a fost un poet foarte sensibil, un jurnalist inteligent care mergea direct la chintesența lucrurilor, om de mare valoare morală și intelectuală, fire directă, caracter nobil,mă rog să-i așeze bunul Dumnezeu sufletul alături de îngerii săi.